Când sunt eliminate restricțiile în Marea Britanie. Anunțul premierului

publicat în Externe pe 6 Iulie 2021, 04:42

 Boris Johnson anunță că eliminarea restricțiilor anti-COVID-19 va avea loc pe 19 iulie. Anunțul premierului britanic vine în plină creștere alarmantă a infectărilor din cauza răspândirii accelerate a variantei Delta, mult mai contagioasă.

Premierul Boris Johnson a anunțat că o decizie finală în acest sens va fi luată pe 12 iulie și a precizat că vrea să se renunțe la deciziile ministeriale pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Acesta a spus că deși infecările sunt în creștere, spitalizările și decesele sunt în declin datorită vaccinării, iar momentu lridicării restricțiilor este în această vară.

El a spus că va elimina restricţiile privind contactul social, recomandarea de a lucra de acasă şi dispoziţia de a purta mască de protecţie. Premierul a precizat însă că, personal, va continua să poarte masca de protecție în locurile aglomerate, „ca semn de respect față de ceilalți”.

„Trebuie să fim sinceri cu noi înşine că, dacă nu putem redeschide viaţa socială în următoarele câteva săptămâni, când vom fi ajutaţi de venirea verii şi de vacanţa şcolară, atunci trebuie să ne întrebăm când vom putea reveni la normal”, a spus Johnson într-o conferinţă de presă. 

realitatea.net