Ploaia de aseară a făcut prăpăd în mai multe raioane din ţară, dar şi în Chişinău.
În urma ploilor torenţiale în satul Meșeni, raionul Leova, au fost inundate cele trei iazuri de acumulare aranjate consecutiv la periferia oraşului Iargara. Ca urmare a fost deteriorat digul de protecție a unuia din ele, iar apa revărsată punea în pericol digul următorului iaz. O posibilă rupere a acestuia ar fi produs inundarea parțială a oraşului Iargara și a localităților de pe cursul inferior al râului Tigheci.
Astfel de către angajaţii Secției situații excepționale Leova, direcțiilor situații excepționale Hâncești şi Cahul în comun cu reprezentanții Administrației publice locale au fost efectuate lucrări de consolidare a digului pentru prevenirea unei eventuale deteriorări ale acestuia şi a fost alertată populația din zona de risc pentru evacuare în caz de rupere a digului.
În satul Covurlui a fost înregistrată ploaie torențială, în urma căreia au fost inundate mai multe gospodării particulare şi deteriorat circa 0,5 km de drum local.
De către Comisia pentru situații excepționale raională urmează a fi estimate pagubele materiale cauzate.Teritoriul dat nu este protejat de Serviciul Special Pentru Influențe Active Asupra Proceselor Hidrometeorologice.
De asemenea, în satul Logănești, raionul Hânceşti, în urma ploii torenţiale au fost inundate circa 30 gospodării particulare, inclusiv în 15 din ele au fost inundate casele de locuit, nivelul apei în interior ajungând până la 15 – 20 cm. Ca urmare, au fost efectuate lucrări de pompare a apei. Pe parcursul zilei de 01 iunie lucrările respective vor fi reluate.
În oraşul Hâncești, strada M. Moraru 53, a fost inundat subsolul blocului de locuit. De către angajaţii USP Hîncești au fost efectuate lucrări de pompare a apei din interior.
Pe traseul Chișinău – Leușeni, în apropierea localității Rusca, a fost înnămolită o porțiune de drum, fără blocarea traficului rutier. Cu o unitate tehnică la scurt timp a fost curățată porțiunea afectată.
În satul Cociulia, raionul Cantemir, în urma ploii torenţiale au fost inundate trei gospodării particulare. De către Comisia pentru situații excepționale raională urmează a fi estimate pagubele materiale cauzate.
În satul Mileștii Noi, raionul Ialoveni, în urma ploii torenţiale au fost inundate două gospodării particulare. De către angajaţii USP Ialoveni au fost efectuate lucrări de pompare a apei.
În oraşul Soroca, în urma ploii torenţiale a fost inundat subsolul Inspectoratului teritorial de poliţie şi o gospodărie particulară. De către angajaţii USP Soroca au fost efectuate lucrări de pompare a apei.
În satul satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, a fost inundată o gospodărie particulară. De către angajaţii USP Basarabeasca au fost efectuate lucrări de pompare a apei.
În municipiul Chişinău, în urma ploii torenţiale au fost înregistrate 16 intervenţii, inclusiv 9 – pomparea apei, 7 intervenţii la deblocări a unităţilor de transport:
Sectorul Botanica:
-oraşul Sîngera, str. Traian 2/1, a fost inundat subsolul blocului de locuit. De către angajaţii USP Dobrogea au fost efectuate lucrări de pompare a apei;
-str. N. Zelinski 5/6, a fost inundat subsolul blocului de locuit. De către angajaţii DSP Botanica au fost efectuate lucrări de pompare a apei;
-str. Simeon Murafa 1/a, a fost inundat beciul unei gospodării particulare. De către angajaţii DSP Botanica se efectuează lucrări de pompare a apei;
-str. Titulescu 15, a fost inundată o gospodărie particulară. De către angajaţii DSP Botanica au fost efectuate lucrări de pompare a apei;
-str. Sarmizegetusa de către angajaţii DSP Botanica au fost deblocate 8 unități de transport.
-şos. Munceşti de către angajaţii DSP Botanica au fost deblocate 4 unități de transport.
Sectorul Ciocana:
-str. N. Milescu-Spătaru 19/1, a fost inundat subsolul blocului de locuit. De către angajaţii DSP Ciocana au fost efectuate lucrări de pompare a apei;
-str. M. Manole 14/1, din cauza nivelului ridicat al apelor reziduale a rămas blocat un autoturism. De către angajaţii DSP Ciocana au fost efectuate lucrări de deblocare al acestuia;
-str. Varniţa 18, din cauza nivelului ridicat al apelor reziduale au rămas blocate 2 unităţi de transport. De către angajaţii DSP Ciocana au fost efectuate lucrări de deblocare al acestora;
Sectorul Centru:
-str. Timiş colţ cu str. Cireşilor, ca urmare a ploii torenţiale s-a surpat drumul asfaltat, formînd un crater cu dimensiunile circa 3x1m., în care a căzut un autoturism de model VAZ 2107, parcat în perimetru. De către angajaţii DSP Centru au fost efectuate lucrări de deblocare a acestuia.
-str. Mitropolit Varlam 63, a fost inundată hala de carne de pe teritoriul ÎS „Pieței Centrale”. De către angajaţii DSP Centru se efectuează lucrări de pompare a apei;
-bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt 75, a fost inundat subsolul sediului Ministerului Afacerilor Interne. De către angajaţii DSP Centru şi DCS-1 au fost efectuate lucrări de pompare a apei;
-str. Mioriţa 11, a fost inundat subsolul blocului de locuit. De către angajaţii DSP Centru au fost efectuate lucrări de pompare a apei;
-str. V. Cupcea 31, a fost inundată o gospodărie particulară. De către angajaţii DSP Centru au fost efectuate lucrări de pompare a apei;
-str. Inculeţ de către angajaţii DSP Centru a fost deblocat o unitate de transport.
Sectorul Rîşcani (1):
-str. Albişoara, din cauza nivelului ridicat al apelor reziduale au rămas blocate 13 unităţi de transport.
De către angajaţii Postului de salvatori şi pompieri al Centrului republican de intervenţie operativă au fost efectuate lucrări de deblocare ale acestora.
Totodată, au fost doborâți de vânt 4 arbori, care ulterior au fost defrişaţi şi înlăturaţi de către Î. M. Spaţiile Verzi.
În satul Tartaul de Salcie, raionul Cahul, conform informației operative pe teritoriul localităţii a fost înregistrată ploaie torențială cu grindină. De către Comisia pentru situații excepționale raională urmează a fi estimate pagubele materiale cauzate.
Teritoriul dat este protejat la circa 80 % de către Serviciul Special Pentru Influențe Active Asupra Proceselor Hidrometeorologice.
Informații cu privire la punctele trecere a frontierei de stat: Conform informației oferite de către Departamentul politiei de frontieră, toate punctele de trecere a frontierei de stat activează în regim normal.
Informații cu privire la drumurile şi traseele auto: Conform informației oferite de către Inspectoratul general al poliției, toate drumurile şi traseele auto sunt accesibile şi se circulă fără dificultate.
Sursa: Publika.md
|
Liderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul regimului de la Tiraspol minte în legătură cu cele 1800 de doze de vaccinuri pe care Chişinăul urmează să le trimită regiunii transnistrene. Cele 1800 de doze fac parte din lotul pe care Republica Moldova le-a primit drept donaţie din partea României, însă...
( ) Citeşte tot articolul