Care sunt ultimele cuvinte ale oamenilor înainte de moarte

publicat în Actualitate pe 17 Octombrie 2017, 09:30

Unii oameni înjură în faţa morţii sau își strigă păcatele, sau văd demoni, iar alții se roagă lui Dumnezeu
Oricât de bine am trăi şi oricât de frumoasă ne-ar părea viaţa, din pământ am venit şi în pământ ne vom întoarce. Fiindcă moartea este cel mai serios examen pentru fiecare dintre noi, am încercat să aflăm cum decedează oamenii şi care le sunt ultimele cuvinte şi dorinţe înainte de a-şi da sufletul. În acest sens, redacţia TIMPUL a discutat cu două persoane care, în virtutea meseriei lor, au asistat la trecerea la cele veșnice a mai multor semeni de-ai lor. Este vorba despre chirurgul Vitalie Sârghi și preotul Pavel Borșevschi.

 A murit povestind despre accidentul prin care a trecut

Vitalie Sârghi este, de mai bine de patru ani, chirurg la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. El a privit însă pentru prima dată moartea în ochi, pe când era medic rezident la Spitalul din Cantemir. Ochii acelei paciente i-au rămas pentru totdeauna întipăriți în memorie. Era o femeie, care a trecut neregulamentar strada și a fost lovită de o mașină. Au adus-o la spital cu o mulțime de traumatisme la cap, la cutia toracică, la abdomen și la coloana vertebrală, și avea membrele inferioare fracturate. Deși a făcut tot ce i-a stat în puteri ca s-o salveze, femeia s-a stins în urma unui stop cardio-respirator. „Cel mai greu a fost că atunci când au adus-o era conștientă, povestea cum s-a întâmplat accidentul și practic într-o secundă am pierdut-o. La început e foarte greu să accepți că uneori, ca medic, ești neputincios în fața morții”, povestește chirurgul.

Un alt caz care l-a marcat, poate și mai mult, s-a întâmplat în același spital raional și a fost intens mediatizat. Un tată și-a înjunghiat fiica vitregă de numai patru ani cu un obiect ascuțit, după care, gonit de poliție, pe care și l-a înfipt în inimă, dorind să se sinucidă. La spital i-au adus pe ambii. Pentru fetiță, medicii nu au mai putut face nimic, ea a murit până a ajunge pe masa de operații. Însă pe făptaș Pavel Sârghi a fost nevoit să-l opereze și l-a salvat. „Vă imaginați ce simțeam atunci, știind ce a făcut și că fetița a murit în brațele noastre? Pur omenește îmi venea să-i dau cu ceva în cap, dar mi-am făcut meseria și l-am operat”, își amintește medicul.

„Domnule doctor, spuneți-mi că totul va fi bine!”

În cei opt ani de activitate, Vitalie Sârghi a văzut cum au murit circa 40 de oameni. O bună parte dintre aceștia, înainte de a intra în sala de operații, l-au privit în ochi și l-au rugat un singur lucru: „Domnule doctor, spuneți-mi că totul va fi bine!”. Răspunsul pe care era nevoit să-l dea chirurgul este evident. „Deși de multe ori atât noi, cât și pacientul, înțelegem că operația este foarte complicată, oricum îi spunem că totul va fi bine”, explică specialistul.

Despre comportamentul pacienților înainte de a intra în sala de operații medicul nu ne poate relata prea multe, pentru că el păstrează o anumită distanță și încearcă să nu se implice emoțional în poveștile lor de viață. Chiar și așa, interlocutorul meu a recunoscut că, exact ca în viața de zi cu zi, femeile intră în panică și plâng, iar bărbații încearcă să se controleze.

Unii bătrâni cer să fie lăsați să moară în pace

De asemenea, medicul ne-a spus că nu face diferență între statutul social al pacienților. Oricum însă cei bogați sunt de regulă mai documentați, știu ce diagnoză au și înțeleg uneori că au puține șanse de a rămâne în viață, în timp ce pacienții mai puțin documentați, de cele mai multe ori, nu înțeleg gravitatea situației în care se află.

Potrivit lui Vitalie Sârghi, pentru chirurgi este cel mai dificil să lucreze cu persoanele în etate, care refuză de frică intervențiile chirurgicale ce le-ar putea prelungi viața. „Pe unii pacienți mai în vârstă e greu să-i convingi că o intervenție chirurgicală le este vitală. De multe ori, aceștia refuză ajutorul nostru și roagă apropiații să-i ducă acasă, ca să-și aștepte moartea în liniște. Noi discutăm cu rudele, le explicăm situația, încercăm să-i convingem, dar nu totdeauna reușim”, specifică Pavel Sârghi.
Speranța și credința este specifică tuturor oamenilor care ajung pe masa de operație. Chirurgul ne spune că fiecare pacient, sperând că se va face bine, se roagă lui Dumnezeu. „Indiferent dacă este o intervenție complicată sau nu, toți pacienții se roagă și spun: „Domnule doctor, dă Doamne să fie bine”. „Doamne ajută”, le răspundem noi”, conchide Sârghi.

„Îmi vorbesc despre aceasta cu o seninătate neînchipuită”

La rândul său, preotul Pavel Borșevschi, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Capitală, consideră că toată viața pământească nu este altceva decât o pregătire pentru trecerea la viața veșnică. De aceea, omul moare ușor sau greu, în funcție de binele sau răul pe care l-a făcut.
Potrivit preotului, oamenii mor treptat și sunt întâmpinați în cealaltă viață fie de îngeri, fie de demoni. „În trimiterea către Corinteni, apostolul Pavel ne învață că, dacă semănăm cu belșug cu belșug vom și secera, iar dacă semănăm cu zgârcenie, cu zgârcenie vom și secera. Și el face apel anume la sămânța pe care o punem în pământ. Ea moare, dar dă rost după felul ei. Așa va fi și învierea morților. Iată de ce bătrânii credincioși sunt foarte liniștiți înainte de moarte. Ei cheamă mai întâi preotul ca să-i spovedească și să-i împărtășească, dar nu ambulanța. Iar după ce-au primit sângele și trupul lui Hristos, încep a trece treptat în viața veșnică și își revăd persoanele dragi, care au răposat mai de mult, văd și unii sfinți, și îmi vorbesc despre aceasta cu o bucurie și o seninătate neînchipuită”, explică preotul.

„Cădea carnea de pe ea și o mâncau viermii, dar nu putea muri”

În schimb, oamenii care au trăit în păcat și fără frică de Dumnezeu mor în chinuri, deoarece la trecerea în viața veșnică văd demonii invidiei, ai mândriei și fricii etc. Preotul a refuzat să ne spună care sunt ultimele cuvinte ale acestor oameni, dar ne-a dat de înțeles că acestea nu merită să fie rostite. „De regulă, acești oameni se comportă exact ca în timpul vieții: strigă, înjură, blestemă, bârfesc sau sunt supărați pe toată lumea”, a adăugat părintele Pavel.

Mai mult, clericul ne-a asigurat că nu există păcat, pe care Dumnezeu nu l-ar putea ierta, dacă acesta a fost spovedit. Dacă însă, de-a lungul vieții, creștinul adună păcatele și nu le mărturisește nimănui, atunci acesta ajunge să le strige în ceasul morții. De exemplu, o femeie nu putea muri pentru că a făcut 12 avorturi, iar pe unul dintre copii l-a ucis la naștere, fiindcă îl concepuse cu amantul. „Era o adevărată strășnicie! Cădea carnea de pe ea și o mâncau viermii, dar nu putea trece în viața veșnică. Îmi tot repeta întruna: „Părinte, sunt o criminală! Iartă-mă, părinte!

Dezleagă-mă, părinte, pentru că văd cum vin dracii!”. Imediat cum am spovedit-o și i-am citit rugăciunea de dezlegare, și-a dat sufletul”, își amintește clericul.

„Noi înșine suntem arhitecții propriului rai sau iad”

Preotul Pavel Borșevschi ne-a atras atenţia că nimic spurcat nu intră în fața lui Dumnezeu, iar sufletul omului nu se duce nici în rai, nici în iad. Din spusele sale, fiecare muritor se află sau nu în Împărăția lui Dumnezeu încă din timpul vieții pământeşti. Adică, noi înșine suntem arhitecții propriului rai sau iad aici, pe pământ, și luăm cu noi în suflet tot ce am agonisit. Iar rugăciunile celor apropiați pot să ne ajute numai atunci când ne iubesc. Dacă nimeni nu ne iubeşte, nu ne poate ajuta nimic. „Iadul este distrus de Hristos prin Învierea sa. De aceea toți cei care trec în viața veșnică se duc în iadul sau în raiul pe care l-au purtat în suflet toată viața pe pământ. De aceea unii devin sfinți, iar alții nu”, susţine părintele Pavel.

Preotul ne-a amintit şi de cuvintele apostolului Pavel, care spune că moartea este o sărbătoare, deoarece ea ne unește cu Hristos. „Chiar dacă Sfânta Scriptură ne lasă să lăcrimăm după cei apropiați, deoarece despărțirea vremelnică doare, noi trebuie să fim siguri că ne vom revedea cu cei pe care-i iubim”, punctează preotul.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul 2016, în R. Moldova au decedat peste 38 de mii de persoane. Dintre aceștia, 57 la sută au murit din cauza bolilor aparatului circulator, 16,2% din cauza tumorilor, 9,6% – de maladii ale aparatului digestiv, 7% – în urma accidentelor, intoxicaţiilor şi traumelor, 4,4% au suferit de maladii ale aparatului respirator şi 5,8% au decedat din alte cauze.