Astăzi 18 Septembrie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 15:23
Abonamente

Actualitate 4 Iulie 2019, ora 08:41

Care va fi influența românilor în noul Parlament European

Marime Font

Acum că a fost ales și președintele Parlamentului European, în persoana socialistului italian David Sassoli, se poate pune întrebarea care va fi influența românilor în noul Parlament.

Trebuie precizat de îndată că David Sassoli va fi președinte doar doi ani și jumătate. În virtutea unui vechi acord nescris și fără valoare legală între principalele două formațiuni transnaționale, PPE și socialiștii, mandatul de cinci ani în fruntea Parlamentului European este întotdeauna împărțit în două mici mandate de doi ani și jumătate fiecare, spre furia celorlalte grupuri din Parlament, care au căutat întotdeauna să scape de chinga binomului PPE-socialiști.

Așa încât, după doi ani și jumătate, socialistul Sassoni se va retrage pentru a lăsa locul unui PPE, cel mai probabil eternul și nefericitul și ștersul german Manfred Weber, care se visa președinte al Comisiei Europene și căruia, pentru a se retrage, i se propusese duminică și luni să accepte să fie președinte al Parlamentului pentru un mandat plin de cinci ani.


Cum nu a acceptat, el va trebui acum să aștepte doi ani și jumătate, pentru a prelua un mandat mic și fără mari puteri. Așa că, Italianul socialist Sassoli preia președinția Parlamentului de la un alt Italian, Antonio Tajani, PPE.

Deocamdată, însă, realitatea este că un italian preia de la un alt italian și că acela e singurul post pe care se concentrează Italia. La fel cum, în afară de posturile mari luate de Franța-Germania-Belgia (Banca Centrală – Comisia - Consiliul), celelalte două sunt luate de mediteraneeni: Spania (șeful diplomației, Borrell, Înaltul Reprezentant) și Italia (Sassoli, președintele Parlamentului). Esticii, cum am mai spus aici, au fost cu totul lăsați pe dinafară, din vina lor exclusivă.

Dispoziția numerică mai întâi. Cei 32 de europarlamentari români se împart astfel:

14 la PPE: 10 PNL, 2 PMP, 2 UDMR;
10 la socialiști (S & D): PSD + cei doi ai lui Ponta;
8 la Renew Europe: PLUS/USR, Cioloș plus oamenii lui Barna.

Românii se împart astfel compact între principalele trei grupuri ca importanță numerică: PPE (14), socialiști (10), liberali (8).

Lăsăm deocamdată cu totul deoparte postul de Comisar European la care România are dreptul, părăsit de Corina Crețu pentru a deveni europarlamentară socialistă. În locul său, a fost numit interimar Johannes Hahn, comisarul Austriei, după ce Jean-Claude Juncker a respins propunerea PSD de a-l numi pe Ioan Mircea Pașcu în locul lui Crețu.

România va avea, desigur, dreptul la un post de comisar, începând din toamnă, ca toate cele 28 de țări (27, dacă Marea Britanie iese din UE într-adevăr în octombrie, așa cum e deocamdată hotărât, dar nimic nu e sigur).

Lăsăm deoparte acel post de viitor Comisar, întrucât nu putem ghici pe cine va numi coaliția Dăncilă/Tăriceanu. Nu putem ghici nici ce portofoliu îi va atribui persoanei numite de România președintele sau președinta Comisiei Europene (presupunând că Ursula von der Leyen va fi confirmată de Parlament, etapă obligatorie).

Apoi, odată ce Comisarul numit de o țară membră își primește portofoliul, el poate fi respins de Parlament, printr-o audiere în plenară. S-a întâmplat deja cu o candidată slovenă, respinsă de Parlament în 2014. Unii candidați naționali pot fi respinși chiar de președintele Comisiei Europene, nemulțimit de primul interviu, cum l-a respins Barroso pe Vosganian. Așa încât, deși România va primi un portofoliu de Comisar în viitoarea Comisie, condusă probabil de germana Ursula von der Leyen și controlată de binomul Macron-Merkel, este imposibil de speculat ce portofoliu va fi acela, sau măcar dacă prima persoană propusă din România va trece barajul de examene.

Rămânem așadar la influența celor 32 de europarlamentari, împărțiți între cele trei principale grupuri: 14 la PPE (printre care Rareș Bogdan și Traian Băsescu), 10 la socialiști (printre care Corina Crețu, Carmen Avram și Maria Grapini) și cei 8 la Renew Europe, grupul liberal al lui Macron-Verhofstadt.

Trebuie subliniat din start că, deși PPE rămâne principalul grup (182 de europarlamentari din 751, dintre care 14 români), supremația sa din ultimele două decenii este masiv contestată de o coaliție ad-hoc între socialiști (154, dintre care 10 români), liberali (108, dintre care 8 români) și ecologiști (74, 0 români). Adăugând la asta faptul că președintele Parlamentului este un socialist italian, putem spune că socialiștii români și oamenii lui Cioloș/Barna pleacă de pe o poziție foarte bună, întărită de faptul că șeful grupului Renew Europe este chiar Cioloș în persoană, în vreme ce șefa grupului socialist, Iratxe García Pérez, este o socialistă spaniolă, din partidul lui Pedro Sanchez, apropiat al lui Macron, deci și al lui Cioloș, partid care mai dispune și unul din cele mai importante posturi din instituții: șeful diplomației, ministrul de externe al UE, Josep Borrell.

Putem presupune astfel că cele patru propuneri de înalte funcții făcute zilele acestea la Bruxelles de șefii de stat vor trece și vor fi votate de Parlament, nu doar pentru că ele au de partea lor alianța ad-hoc socialiști-liberali-ecologiști, dar și pentru că cei 182 de eurodeputați din PPE, conduși de perdantul Manfred Weber, nu s-ar putea opune cu toții, întrucât cea mai înaltă funcție, cea de președinte al Comisiei, este atribuită unei PPE: germana Ursula von der Leyen.

În această combinație și în acest joc al puterii, românii sunt astfel mult mai bine plasați decât alți estici potențial influenți. Maghiarii lui Orban, din Fidesz, sunt astfel cantonați la PPE, cu putere limitată, mai ales după ce Orban s-a arătat atât de îndărătnic în negocieri, iar polonezii lui Kaczynski sunt pierduți la euroscepticii din ECR, alături de Tories britanici, care vor ieși, și de separatiștii flamanzi din N-VA. Polonezii nu au astfel absolut nimic de zis în jocurile de putere dintre principalele mari grupuri.

Românii, în schimb, îl au pe Cioloș în fruntea liberalilor din Renew Europe, al treilea grup din Parlament (108 membri) și care dispun și de puternica funcție de președinte al Consiliului European, Charles Michel, egalul Ursulei von der Leyen, ambii având rang de șef de stat.

Rămâne acum să se definitiveze împărțirea tuturor deputaților în comitete parlamentare, acelea fiind grupurile care fac proiectele de rezoluții și de legislați și unde de pildă deja Ramona Strugariu de la PLUS este membru în importanta Comisie pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne (LIBE), unde acționa înainte Monica Macovei, cu care Ramona Strugariu a lucrat îndeaproape.

Concluzia fiind așadar că, da, din start, europarlamentarii români sunt acum potențial mult mai influenți decât cei maghiari sau polonezi. Cu condiția să și profite de asta...

DAN ALEXE
https://romania.europalibera.org/ 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 15:23

Cand auzim cuvintele HIV sau SIDA, deschidem ochii mari si suntem foarte precauti. Toti stim cat de grav este sa ai acest virus, dar oare suntem bine informati despre cum putem preveni aceste situatii sau care sunt caile de transmitere? In realitate, chiar si azi, cand medicina a evoluat atat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 14:47

Ai ramas in pana de idei si nu mai stii ce sa iti pui in pachetul pe care il iei a doua zi la munca? Incearca niste sandwichuri numai bune de savurat in pauza de pranz. usor de preparat si facute din ingrediente alese cu grija, de tine, pentru a te bucura de o masa savuroasa. Inspira-te din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 13:11

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a făcut publice în data de 17 septembrie 2019, două hotărâri în care au recunoscut Republica Moldova și Federația Rusă vinovate de violarea dreptului de a nu fi supus torturii și tratamentelor inumane, precum și dreptului la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 12:47

Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Mihai Popșoi, recunoaște că în interiorul Blocului „ACUM” sunt deputați care au opinii separate în ceea ce privește unele aspecte ale cooperării cu PSRM. Acesta spune că, în unele situații, aceste...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 12:25

Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat se convoacă în ședință pe 20 septembrie. Membrii comisiei i-au invitat la audieri pe mai mulți foști funcționari, dar și pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 11:28

Vizită eșuată în SUA /// Maia Sandu RATEAZĂ DIN NOU întrevederea cu Mike Pompeo

Vizită eșuată în SUA /// Maia Sandu RATEAZĂ DIN NOU întrevederea cu Mike Pompeo

Maia Sandu nu se mai vede cu secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, deși acest lucru a fost promis de Guvern. În agenda publicată pe pagina Departamentului de Stat al Statelor Unite se anunță că Pompeo se va afla în aceste zile în Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:45

Cele 8 reorganizări teritoriale ale României din ultima sută de ani. Ponta propune o a noua

Cele 8 reorganizări teritoriale ale României din ultima sută de ani. Ponta propune o a noua

În decembrie 1918, stăteam așa: Transilvania avea 25 de comitate şi comune, Bucovina- 11 căpitănii fără personalitate juridică, Basarabia avea opt judeţe divizate în ocoale (gubernii), iar Vechiul Regat era împărțit în 37 de județe. De atunci, țara noastră a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:28

O regiune din Italia oferă o sumă uriașă oricui vrea să se mute aici. Condiția impusă

O regiune din Italia oferă o sumă uriașă oricui vrea să se mute aici. Condiția impusă

O regiune subpopulată din Italia a anunțat că va oferi peste 25.000 de euro oamenilor dispuși să se mute într-unul din cele 106 de sate, într-un efort de a „resuscita” comunitățile respective.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:19

Un pretendent la șefia capitalei a făcut un masterat care a costat peste 45 de mii de euro: „Mi-am dat seama că nu e suficient ceea ce fac”

Un pretendent la șefia capitalei a făcut un masterat care a costat peste 45 de mii de euro: „Mi-am dat seama că nu e suficient ceea ce fac”

Candidatul la funcția de Primar al mun. Chișinău, Victor Chironda, a luat decizia de a candida la funcția de primar al municipiului Chișinău după aproape un an de analiză și cântărire a tuturor argumentelor „pro” și „contra”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 10:06

Vladimir Cebotari este candidatul PDM la funcția de primar general al municipiului Chișinău

Vladimir Cebotari este candidatul PDM la funcția de primar general al municipiului Chișinău

Vladimir Cebotari va depune documentele pentru înregistrarea în alegeri la Comisia Electorală de Circumscripție Chișinău joi, 19 septembrie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 09:57

Eugen Tomac, semnal de ALARMĂ în plenul Parlamentului European: Situația românilor din Transnistria este DISPERATĂ din cauza Rusiei. Cer UE un raport asupra acestei spețe

Eugen Tomac, semnal de ALARMĂ în plenul Parlamentului European: Situația românilor din Transnistria este DISPERATĂ din cauza Rusiei. Cer UE un raport asupra acestei spețe

Eurodeputatul Eugen Tomac afirmat luni, în plenul Parlamentului European, că Rusia practică „un export de frică și divizare” în regiunea transnistreană. Astfel, președintele PMP a tras un semnal de alarmă referitor la „situația disperată a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 09:36

Zeci de răniţi, majoritatea copii, într-un accident rutier din Italia

Zeci de răniţi, majoritatea copii, într-un accident rutier din Italia

Aproximativ 30 de persoane au fost rănite după ce un autobuz de transport public a ieşit de pe carosabil, în centrul Italiei, informează Mediafax citând presa italiană. Accidentul a avut loc marţi după-amiază pe un drum provincial, între localităţile Spoltore...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:50

Procurorul General al Guvernului ACUM-PSRM / Un deputat din alianță insistă că nu este nevoie pe separarea puterii în stat

Procurorul General al Guvernului ACUM-PSRM / Un deputat din alianță insistă că nu este nevoie pe separarea puterii în stat

Guvernul Maiei Sandu trebuie să se implice în selectarea candidaturii pentru funcția de procuror general pentru că Consiliul Superior al Procurorilor nu are credibilitate. Declarația aparține dlui Litvinenco, deputat din blocul ACUM și a fost făcută la emisiunea „Politica...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:40

Rusia ridică vizele pentru cetățenii din 53 de țări, inclusiv România. Ce regiune poate fi vizitată doar cu viza electronică

Rusia ridică vizele pentru cetățenii din 53 de țări, inclusiv România. Ce regiune poate fi vizitată doar cu viza electronică

Turiștii și oamenii de afaceri din 53 de țări vor putea vizita Stankt Petersburg doar în baza unei vize electronice simplificate, care va intra în vigoare în această toamnă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:39

PCRM nu va înainta un candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău

PCRM nu va înainta un candidat pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău

PCRM a prezentat Lista de candidați la funcțiile de consilieri în Consiliul Municipal Chișinău

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 08:30

OSCE este îngrijorată de ancheta Procuraturii R. Moldova împotriva șefului agenției Sputnik, Vladimir Novosadiuk

OSCE este îngrijorată de ancheta Procuraturii R. Moldova împotriva șefului agenției Sputnik, Vladimir Novosadiuk

Vladimir Novosadiuk este suspectat de implicarea într-un caz de fraude și spălare de bani în cazul „jafului secolului” prin structurile omului de afaceri Ilan Shor.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 18 Septembrie 2019, ora: 08:26

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 SEPTEMBRIE 2019. TAURII SE POT ÎNDRĂGOSTI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 SEPTEMBRIE 2019. TAURII SE POT ÎNDRĂGOSTI

Horoscopul zilei de 18 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 18 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 18...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Septembrie 2019, ora: 06:00 de Ion Macovei

Eminescu pe care îl știm mai puțin

Eminescu pe care îl știm mai puțin Din editia print

Viața lui Mihai Eminescu a fost bântuită de lipsuri, muncă grea și dezamăgiri în viața personală. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 04:48

De ce ar trebui sa consumi mai des ceai. Cercetatorii au descoperit un nou beneficiu al acestei bauturi

De ce ar trebui sa consumi mai des ceai. Cercetatorii au descoperit un nou beneficiu al acestei bauturi

Ceaiul a fost subiectul multor cercetari care au scos la iveala nenumarate beneficii ale acestei bauturi: ajuta la diferite boli, precum cancer, diabet, afectiuni cardiovasculare, dar are si calitati microbiene. Iar acum oamenii de stiinta au descoperit un nou beneficiu al ceaiurilor.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 18 Septembrie 2019, ora: 04:25

(REȚETA ZILEI) Mâncare de gutui cu pui

(REȚETA ZILEI) Mâncare de gutui cu pui

Asocierea dintre fructe şi carne este una ingeniosă. Încearcă această reţetă, cu siguranţă o vei repeta.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 00:31

Seinfeld vine pe Netflix

Seinfeld vine pe Netflix

 A fost o oarecare tristețe la început de toamnă când Netflix n-a mai avut drept de difuzare pentru Friends. Toamna a devenit însă veselă din nou cu vestea că Seinfeld ajunge pe platforma de streaming. Toate 180 de episoade. La mai bine de 30 de ani de la debut. Poate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Septembrie 2019, ora: 00:10

Arina Spătaru renunță la calitatea de membru al Biroului politic permanent al Platformei DA. „Un partid nu se ține doar pe DISCURSURILE unui lider”

Arina Spătaru renunță la calitatea de membru al Biroului politic permanent al Platformei DA. „Un partid nu se ține doar pe DISCURSURILE unui lider”

„Să plec din organul de conducere, în care vocea mea în perioada de iulie-septembrie anului curent nu a fost auzită şi nu a avut nicio valoare. Din păcate conducerea partidului n-a conturat clar organizațiilor locale teritoriale regulile cu care identificăm candidații...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Septembrie 2019, ora: 22:02

BREAKING/// Au fost descoperite peste o mie de grenade funcţionale, din perioada Primului Război Mondial / FOTO

BREAKING/// Au fost descoperite peste o mie de grenade funcţionale, din perioada Primului Război Mondial / FOTO

 Peste o mie de grenade, toate funcţionale, au fost descoperite, marţi după-amiază, de căutători de comori din Vrancea şi de pompierii de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Acest tip de proiectil era folosit în timpul Primului Război Mondial.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Septembrie 2019, ora: 20:12

DOC. Poziţia Societăţii Române de Televiziune privind recuperarea frecvenţei naţionale de emisie în Republica Moldova

DOC. Poziţia Societăţii Române de Televiziune privind recuperarea frecvenţei naţionale de emisie în Republica Moldova

Televiziunea Română a luat act de comunicatul emis astăzi, 17 septembrie 2019, de compania Telestar Media SRL - deţinătoarea licenţelor de emisie ale posturilor TV Canal 2 şi Canal 3 din Republica Moldova - şi anunţă că face toate demersurile oficiale pentru a recupera frecvenţa...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)