Cultură

Cartea care pune pe jar lumea literara romneasca

Personalitatile culturale ale tarii, de la Calinescu si Noica pana la Liiceanu si Plesu, sunt atacate virulent de Adrian Marino. Volumul de memorii al regretatului carturar Adrian Marino, „Viata unui om singur”, care va aparea la inceputul lunii martie la Editura Polirom, va fi considerat, probabil, o dovada de lasitate, o ipocrizie sau, dimpotriva, una de curaj, dar cu siguranta pune pe jar lumea noastra literara. Autorul critica „odiosul mediu literar” si ataca virulent miturile noastre culturale.

Autobiografie indelung asteptata, care se opreste la anul 1999, volumul apare, conform dorintei autorului, la cinci ani de la moartea sa (19 martie 2005, Cluj-Napoca).

Captiveaza prin valoarea culturala a marturiei, desi darama, pe un ton extrem de caustic si de virulent, majoritatea personalitatilor noastre culturale, de la George Calinescu, caruia i-a fost asistent la Iasi, la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, ajungand la „triada culturala de astazi”, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu, H.-R. Patapievici.

Manuscrisul care apare acum la Polirom a fost ingrijit de sotia sa, Lidia Bote-Marino, si face parte din fondul „Adrian Marino” al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj, oras in care scriitorul si-a petrecut ultimii ani din viata.

Insingurarea celui care nu s-a regasit in ideologia celorlalti

Criticul, care a murit la 84 de ani, rememoreaza in volumul „Viata unui om singur” sase decenii de existenta, povestind despre represiunea la care a fost supus si despre insingurarea morala de dupa 1989. A avut o viata de om singur, „un adevarat blestem”, cum el insusi spune, pentru ca a gandit mereu altfel, aproape in toate domeniile.

„Scara mea de valori, incepand cu valorile culturale si ideologice, este net deosebita de a mediilor sociale si culturale pe care le-am strabatut”, marturiseste el. A constatat cu amaraciune ca loviturile si ranile morale nu s-au inchis niciodata si a stiut ca, in memorii, cu bisturiul bine infipt, trebuie sa taie in carne vie, fara mila, in virtutea adevarului sau, pe care dorea sa si-l asume cu orice chip.

Criticul, mereu cu spatele la zid, izolat, inadaptat noii vieti literare formate sub comunism, a avut un alt ideal, un alt program cultural, total incompatibil cu tot ce se petrecea in jurul sau, fiind in profund dezacord cu personalitatile vremurilor.

Marele esec George Calinescu

Volumul are capitole usturatoare despre „Marele esec: G. Calinescu”, despre refugiul la Cluj, despre jungla „vietii literare”, singuratatea culturala sau deceptia politica. Initial, Marino i-a fost lui Calinescu asistent la facultate la Iasi, pentru acesta tanarul colaborator fiind acel „domn” chipes, usor „infatuat”.

Intalnire initial fecunda (1944-1947), relatia lor a degenerat si a esuat intr-un conflict grav si iremediabil, „o catastrofa, un adevarat dezastru moral” pentru ca George Calinescu, potrivit lui Marino, a acceptat si s-a adaptat compromisurilor epocii, „cu o ipocrizie si cu un cinism, in forme uluitoare si cabotine”.

Eliberat din domiciliul obligatoriu in 1963, Marino i-a facut totusi o vizita, dupa o absenta de 14 ani, insa Calinescu, intr-o scena antologica, spune el, a inceput sa-i descrie interiorul locuintei sale subliniind pretul fiecaruia dintre obiectele de acolo: „Covorul acesta a costat 30.000 de lei”, „acest Luchian 50.000 de lei”, intr-o demonstratie frenetica, in avalansa, a acumularii parvenite. „Calinescu devenise, intre timp, un profitor al spolierii boierimii decavate, ajunsa la talcioc”, afirma transant Adrian Marino.

„Cioran a scris toata viata o singura carte”

Criticul ii ia in colimator si pe consacratii Emil Cioran, Mircea Eliade si Constantin Noica. Marino afirma in memorii ca la Cioran se simtea preocuparea „supravietuirii in conditii ostile, a uitarii trecutului legionar, obsesia pana la panica a ecourilor negative”.

„E.M. Cioran a scris toata viata, la Paris, de fapt, doar o singura carte, in mai multe variante: disperare, neant, cafard, negativism absolut. Din acest punct de vedere, E.M. Cioran a ramas consecvent pana la capat. Ca si C. Noica, de altfel, cu optiunea din tinerete. Antioccidentala si profund antidemocratica. Nu aveam nicio admiratie pentru o astfel de orientare ideologica pe care o cred profund nociva”, spune Marino.

Nici Mircea Eliade nu scapa de critici: „Adevarul crud, brutal, oricat de explicabil ar fi, era ca drama culturii romane, din perioada comunista, nu-i interesa, nu-i durea catusi de putin pe cei doi compatrioti. In cazul lui Eliade, obsedanta devenita aproape maniacala era preocuparea exclusiva de reeditare, publicitate”.

Sursa: Evenimentul Zilei

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *