La București, a avut loc săptămâna trecută cel mai mare târg internațional de carte de peste Prut, „Gaudeamus-2017. Carte de învățătură”, organizat în fiece an de Radio România.
A fost prima dată când am vizitat acest eveniment mai multe zile la rând și ceea ce am observat acolo a fost, pentru mine, într-adevăr o carte de învățătură.
Mai întâi de toate, am înțeles că nici moldovenii noștri, care merg înainte de Revelion sau de Paști la piață, nu sunt atât de pregătiți ca vizitatorii târgului de carte „Gaudeamus” din București. Nici mai mult, nici mai puțin, oamenii de toate vârstele, pensionari și copii, preoți și atei, șomeri și oameni de afaceri, se îndreptau către Pavilionul Central Romexpo, care a găzduit evenimentul. Mulți dintre aceștia veneau cu valize mari și goale, pe care le târau din urmă, pe rotițe, până în casa cărții. Iar când ieșeau afară, valizele erau pline burduf, de parcă s-ar fi aflat într-o sală de așteptare din aeroport…
M-am oprit de câteva ori în dreptul acelor oameni și nu-mi venea să cred că gențile lor erau pline cu… literatură. Așa ceva în R. Moldova ține de domeniul fantasticului.
Era o femeie foarte interesantă. Intrând cu ea în vorbă, am aflat că adună în fiece lună câte 50 sau 100 de lei din pensie pentru a-și cumpăra cărți de la „Gaudeamus” pentru un an înainte. Soțul i-a murit, copiii i-au plecat din țară și unicii săi prieteni, îmi mărturisea bătrâna, sunt florile şi cărțile. Mi-a spus că, prin cărţi, își redescoperă viața și își analizează fiece pas, greșit sau corect, pe care l-a făcut în viață.
Înainte de a vorbi cu această femeie, și eu îmi cumpărasem un teanc de cărți de la târg, însă cantitatea de volume din gențile noastre nu putea să se compare.
Îmi amintesc că pe timpuri, fiind student, când făceam interviuri cu oamenii politici de la Chişinău, îi întrebam neapărat ce cărți citesc. Aproape toţi îmi răspundeau că sunt atât de ocupaţi, încât nu au timp pentru așa ceva, deoarece problemele țării ar fi mult mai importante în comparaţie cu nişte cărţi... Dacă e aşa, ar trebui să înţelegem că politicienii noştri sunt mult mai preocupați de viitorul țării decât colegii lor de peste Prut… Ok, însă această situaţie jenantă nu-i ajută cu nimic, dimpotrivă, este în defavoarea lor. Pentru că omul, care nu citește, nici nu gândește, iar cel care nu gândeşte nu poate găsi nici soluții optime pentru depășirea unor crize sau situații de impas.
Mai grav pentru noi însă e altceva. Și anume că în țara noastră există şi alţi politicieni, printre care se numără şi şeful statului, care aruncă permanent cu zoi în românii de peste Prut. Acest lucru demonstrează nivelul lor de inteligenţă, pentru că numai agramaţii şi tâmpiţii ar putea batjocori o societate, în care și o biată pensionară strânge bani cu ban pentru a se hrăni un an înainte cu literatură. Niciun om cu scaun la cap nu şi-ar ataca oponentul atât timp, cât nu a reuşit să ajungă la nivelul minim de cultură al acestuia. În această ordine de idei, cred că Igor Dodon ar fi mult mai deştept dacă, înainte de a deschide gura, ar citi măcar o valiză cu volume, ca cea a bătrânei în cârjă care va merge la „Gaudeamus” în fiece an, până când va muri.
Cumpărați-vă cât mai mute valize şi vizitaţi târgurile de carte. Vă asigur că nu veți regreta, indiferent dacă sunteți socialiști, democrați sau unioniști.
|
Liderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul regimului de la Tiraspol minte în legătură cu cele 1800 de doze de vaccinuri pe care Chişinăul urmează să le trimită regiunii transnistrene. Cele 1800 de doze fac parte din lotul pe care Republica Moldova le-a primit drept donaţie din partea României, însă...
( ) Citeşte tot articolul