Carte

CARTEA ZILEI: „Clubul Bilderberg. Stăpânii Lumii”, de Cristina Martin

Încă de la inceptul anilor 50 ai secolului XX, au început să aibă loc anual reuniuni internaţionale secrete în ţările din Europa , din Statele Unite ale Americii şi din Canada , la care participau cele mai influente persoane din lume, politicieni, repezentanţi ai Caselor regale, oameni de afaceri, jurnalişti. Fondatorii şi principalii arhitecţi ai Grupului Bilderberg sunt David Rockefeller şi Henry Kissinger.

Cristina Martin, autoare specializată în jurnalism politic şi social, este prima care a îndrăznit să vorbească despre unul dintre cele mai controversate subiecte ale istoriei noastre recente. Ea mărturiseşte: “Când am auzit prima dată despre clubul Bilderberg m-au trecut fiorii. Totul părea mai degrabă ficţiune decât realitate.

Am contactat imediat un cercetător despre care ştiam că îl urmăreşte de câţiva ani şi al cărui nume nu îl voi dezvălui pentru a-i proteja viaţa. El mi-a spus Bilderberg este ca Big Brother Ochiul care vede şi controlează totul! Şi n-o fac pentru bani, ei sunt deja foarte bogaţi. Adevăratul lor obiectiv este putera absolută, forţa de a ransforma oamenii în sclavi. Putera este ceea ce îi uneşte şi îi detrmină să acţioneze.” Deşi toate acestea pot părea stranii, aşa a început totul şi mai ales, aşa continuă şi astăzi … 

Lectură plăcută!

Sursa: bestseller.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *