Astăzi 31 Martie 2020, Marţi - Ultima actualizare la ora 10:43
Abonamente

Social 22 Iunie 2010, ora 07:45    Din editia print

Casa, un vis irealizabil pentru mii de familii

Marime Font
Imagini: 2

Autorităţile publice locale simulează evidenţa rândurilor la apartamente

Circa 30.000 de chişinăuieni stau la rând la apartamente, dar aceştia niciodată nu vor mai primi spaţiu locativ gratuit. Nu e concluzia mea, ci afirmaţia funcţionarilor „realişti” de la Primăria municipiului Chişinău.

Petru Gontea, şeful Direcţiei municipale locativ-comunale, ne-a spus că primele în listă sunt persoanele înscrise încă la începutul anilor ’70, unele dintre acestea şi-au îmbunătăţit condiţiile de trai cu propriile forţe, altele au plecat în lumea celor drepţi, trăind o viaţă întreagă în condiţii mizere, prin subsoluri, la etajele tehnice ale blocurilor...

Acum, deşi competenţa de a repartiza spaţiul locativ a fost transferată primăriei municipale, evidenţa oricum e ţinută la preturi. În fiecare pretură există câte un specialist care se ocupă de respectarea evidenţei, deşi de ani buni nimeni nu se mai foloseşte de ea. Dosarele solicitanţilor de apartamente sunt depozitate în dulapuri, fiind îngălbenite de vreme. Din când în când, specialistul în cauză schimbă mapele ferfeniţite. În total, în preturi sunt 17 rânduri, pe diferite categorii: rândul general, al invalizilor, al participanţilor la război, al bolnavilor de tuberculoză, al mamelor cu mulţi copii, al orfanilor etc. Petru Gontea susţine că, periodic, aceste dosare trebuie reînnoite, lucru care nu se face. Pretorul sectorului Centru, Vladimir Şarban, consideră că acest lucru e total inutil şi că e inuman să le dai speranţă oamenilor atunci când eşti sigur că aceştia nu au şanse să primească un apartament. Ca să-i mângâie cumva pe cei care solicită spaţiu locativ, pretorii scriu demersuri pe care le adresează primarului general. Dar urmează acelaşi răspuns: deocamdată, municipalitatea nu are spaţiu locativ disponibil.

Loading...


A primit, fără rând, doi metri pătraţi la Doina

Multora dintre chişinăuienii care au stat o viaţă la coadă în aşteptarea unui apartament, până la urmă li s-a oferit, la preţ redus, un loc la cimitir. E cazul Fevroniei Pricop, născută în 1922. Femeia s-a înscris la rând în 1966. Toată viaţa a fost măturătoare şi locuia, împreună cu un nepot, într-o cameră de 7 metri pătraţi. Din 2002, femeia era prima la rând. A murit în 2009, fără să-şi vadă visul împlinit. Primul loc în rând a fost ocupat de Tamara Zubcova, care nu e exclus să aibă aceeaşi soartă. De fapt, rândul avansează doar când o persoană din listă decedează.

Când pregăteam acest articol, am aflat povestea Elenei Rotaru, o femeie care, de asemenea, are probleme cu spaţiul locativ. În semn de protest pentru că îi fusese luată prin judecată locuinţa, timp de patru luni, ea a refuzat să-şi ridice pensia. Când am găsit-o, era în culmea disperării. Iată ce mi-a zis: „Trăiesc pe unde apuc. Problemele noastre au început cu mult înainte. Atunci v-am căutat, dar nu v-am găsit. Acum e prea târziu. Părăsesc ţara, luându-mi viaţa”... Şi a închis telefonul. Am rămas fără grai. Dezamăgirea poate duce uneori la fapte necugetate. (Din fericire, această femeie a rămas în viaţă - n.n.)

O altă persoană care aşteaptă de 20 de ani să i se ofere un apartament este Georgeta Ureche, medic ginecolog la Spitalul Oncologic. Ea s-a născut în 1951, în exil, părinţii săi fiind deportaţi. În Moldova nu li s-a permis să locuiască până în 1968. De 20 de ani, locuieşte în cămin, crescând singură trei copii. „La primărie mi s-a spus că pentru noi nu au nimic. Le-au dat persoanelor intern deplasate, dar pe cei supuşi represiunilor i-au lăsat la o parte, căci noi nu avem puteri să protestăm ca Maia Laguta, să intrăm cu forţa în primărie şi să ameninţăm ca foştii luptători de la Nistru. Am lucrat mai mult de 40 de ani în medicină, dar nu mi se cuvine nimic”, ne-a spus resemnată doamna Ureche.

Olga Golub, fostă deportată, are 86 de ani. Timp de 46 de ani, a activat în domeniul educaţiei şi deja nu mai speră că pentru meritele sale i se va oferi o locuinţă. În perioada sovietică, fiind ajutată de un frate care locuia în Germania, femeia a depus la bancă 132 de mii de ruble, ca să poată să-şi cumpere o casă, bani care s-au devalorizat. Azi, bătrâna locuieşte împreună cu o soră medicală, într-o locuinţă închiriată la Botanica. Şi, în loc să-şi cumpere din pensie o pâine, dă banii pentru chirie.

Consilierul municipal Oleg Cernei ne-a spus că ultimele apartamente au fost oferite gratis prin anii ’90. „Încă de pe vremea primarului Serafim Urecheanu se prevedea alocarea terenurilor pentru construcţia blocurilor, cu condiţia să fie cedate primăriei 10 la sută din spaţiul locativ. Nimeni până acum n-a întors municipalităţii niciun metru pătrat de spaţiu locativ, deşi erau obligaţi prin contract s-o facă. Mai târziu, prevederile contractuale au fost modificate prin decizii ale CMC”, ne-a spus Cernei.

Guvernul comunist i-a lipsit pe copiii orfani de dreptul de a avea propria locuinţă

În ultimii ani, datorită finanţărilor europene, au fost construite două blocuri de locuit pe strada Liviu Deleanu din Chişinău, apartamente ce urmau să fie oferite persoanelor din categoriile socialmente vulnerabile. Preturile au prezentat comisiei special formate la primărie dosarele primelor persoane de pe listă de la fiecare din cele 17 categorii existente. Însă, prin hotărâri judecătoreşti, pe aceste apartamente a fost pus sechestru. Instanţa de judecata obligă CMC şi primăria să repartizeze locuinţele din acest bloc poliţiştilor, judecătorilor, militarilor şi procurorilor. Cel mai interesant este faptul că, în 2006, primăria a oferit Ministerului Apărării şi Ministerului Afacerilor Interne două hectare de pământ pentru construcţia blocurilor locative destinate colaboratorilor lor. Pe acele terenuri au fost construite mai mult de 700 de apartamente, dar acolo n-a încăput niciuna din persoanele respective. Viceprimarul Nistor Grozavu: „Apartamentele din blocul de pe str. Liviu Deleanu 9/2 nicidecum nu pot fi repartizate poliţiştilor, fiindcă aceasta ar contraveni cerinţelor înaintate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, cu contribuţia financiară a căreia a fost construit”.

Anterior, fostul guvern comunist a stopat un proiect al Primăriei mun. Chişinău, care prevedea reconstrucţia unui bloc „îngheţat” din perioada sovietică, în care urmau să locuiască orfanii după împlinirea majoratului.

„În 2007, CMC a decis ca blocul nefinisat al unui spital de pe str. Nicolae H. Costin 44/1 din Chişinău să fie reproiectat şi să fie construite apartamente sociale pentru copiii abandonaţi sau orfani. Pentru lucrările de proiectare ale acestui bloc locativ, din bugetul municipal au fost alocate 500.000 mii de lei. Însă, după ce a fost cheltuită suma respectivă, guvernul a decis că terenul respectiv este proprietate de stat, nu municipală, şi l-a scos la licitaţie. Lucrările de construcţie au fost stopate”, a declarat Svetlana Chifa, şefa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului. Argumentul guvernului comunist: acest bloc a fost construit pe timpul URSS, cu bani din bugetul republican şi, deci, aparţine statului.

Din păcate, calvarul celor rămaşi fără acoperiş la bătrâneţe nu se încheie aici şi exemple de acest fel sunt cu miile…

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:35

Declarații / Deputații din alianța PDM-PSRM vor decide cum vor fi cheltuiți sutele de milioane împrumutate de la ruși

Declarații / Deputații din alianța PDM-PSRM vor decide cum vor fi cheltuiți sutele de milioane împrumutate de la ruși

Planificate inițial pentru finanțarea reabilitării drumurilor, o parte din cele 200 de milioane de euro ce vor veni ca împrumut din Federația Rusă vor merge în finanțarea sistemului de sănătate. Despre aceasta a anunțat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, la emisiunea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:23

VEȘTI BUNE! Numărul de cazuri noi ÎNCETINEȘTE clar de o săptămâna în Italia, Franța și Spania, unde populația este izolată în case

VEȘTI BUNE! Numărul de cazuri noi ÎNCETINEȘTE clar de o săptămâna în Italia, Franța și Spania, unde populația este izolată în case

O luminiță la capătul tunelului. Izolarea începe să renteze, cel puțin conform cifrelor din ultimele zile. Ele arată clar o tendință de încetinire a apariției de noi cazuri de coronavirus în Italia, Spania și Franța, cele trei țări europene cele mai afectate și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:13

PRIMUL ORAȘ din România care intră în CARANTINĂ TOTALĂ

PRIMUL ORAȘ din România care intră în CARANTINĂ TOTALĂ

Municipiul Suceava și opt comune limitrofe intră în carantină totală, potrivit unei ordonanțe militare (nr. 6) adoptate luni seară și anunțate de ministrul de interne, Marcel Vela.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:09

Suntem în război. Avem încredere în generalii noștri? Ce calități ar trebui să aibă un manager de război

Suntem în război. Avem încredere în generalii noștri? Ce calități ar trebui să aibă un manager de război

 Moartea unui om este o tragedie. Moartea unui milion este doar o statistică. Atât de înfiorător sunau cuvintele unui general de tristă amintire, pe nume Iosif Stalin. Totuși, zilele următoare umanitatea va asista neputincioasă la depășirea pragului de un milion de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 08:04

MATEI VIȘNIEC Coronavirus: cine e vinovatul?

Coronavirus: cine e vinovatul?

Întrebările pe care şi le pun jurnaliştii, experţii, responsabilii politici şi publicul larg în contextul actualei epidemii se multiplică exponenţial, la fel ca şi COVID-19. Asistăm la prăbuşirea unei lumi? Sau ni se dă o ultimă şansă pentru ca, odată cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:57

Preţul barilului de petrol S-A PRĂBUȘIT la cel mai MIC nivel din ultimii 18 ani, dar benzinăriile din R. Moldova „nu se grăbesc” să ieftinească benzina și motorina

Preţul barilului de petrol S-A PRĂBUȘIT la cel mai MIC nivel din ultimii 18 ani, dar benzinăriile din R. Moldova „nu se grăbesc” să ieftinească benzina și motorina

Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a scăzut luni la cel mai redus nivel din ultimii 18 ani, în timp ce ţiţeiul WTI, de referinţă pe piaţa americană, a coborât sub 20 de dolari pe baril, pentru scurt timp, din cauza temerilor în creştere că...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:51

Comuniștii din China ar ascunde informația reală despre răspândirea pandemiei / „Prea MULTE urne cu cenuşă comparativ cu numărul morților”

Comuniștii din China ar ascunde informația reală despre răspândirea pandemiei / „Prea MULTE urne cu cenuşă comparativ cu numărul morților”

De la începutul săptămânii, șapte mari societății de pompe funebre din China au predat zilnic familiilor cenușa a aproximativ 500 de decedați, fapt care sugerează că la Wuhan au murit mai multe persoane decât indică cifrele oficiale", se arată într-un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:50

Spălatul pe mâini nu este atât de „simplu” în comuna Trușeni unde o bună parte din sat nu este conectată la apeducat. Iar fântânile au secat (protv.md)

Spălatul pe mâini nu este atât de „simplu” în comuna Trușeni unde o bună parte din sat nu este conectată la apeducat. Iar fântânile au secat (protv.md)

Pe unele străzi nici măcar apă în fântâni nu este, așa că oamenii o cară cu căldările de la izvoare. În localitate sunt acum 13 persoane infectate de coronavirus și internate în spital, iar 14 suspecți sunt în carantină acasă, informează protv.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:44

Coronavirus în România // 2.109 cazuri de îmbolnăvire, din care 593 în Suceava

Coronavirus în România // 2.109 cazuri de îmbolnăvire, din care 593 în Suceava

2.109 cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus au fost confirmate până luni seară în România, din care 593 la Suceava, astfel că în municipiul Suceava și în 8 localități limitrofe se instituie carantina.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:27

VIDEO / Diaspora REVOLTATĂ pe regimul Dodon & Chicu (atenție limbaj licențios +18) Un nou mesaj a devensit VIRAL

VIDEO / Diaspora REVOLTATĂ pe regimul Dodon & Chicu (atenție limbaj licențios +18) Un nou mesaj a devensit VIRAL

 Un nou mesaj video la un cetățean de-al nostru a deveni viral pe facebook. Clipul are peste 12 mii de distribuiri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 07:20

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 31 MARTIE 2020. Ultima zi din martie vine cu un eveniment de zile mari!

Horoscopul zilei de azi, MARȚI 31 MARTIE 2020. Ultima zi din martie vine cu un eveniment de zile mari!

 Marte are o energie razboinica ce poate produce anxietate. Planeta discernamantului Saturn vine cu o energie rece, calculata, detasata, total opusa infierbantatului si impulsivului Marte si deci va tempera din focul martian, dandu-ne si noua abilitatea de a ne mai racori si tempera si de a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 04:18

INFORMAȚII OFICIALE / În ultimele 24 de ore 1957 de persoane au intrat în R. Moldova

INFORMAȚII OFICIALE / În ultimele 24 de ore 1957 de persoane au intrat în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 2 856 traversări. Un număr mai mare a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova - 1 957 traversări persoane, dintre care 1 321 treceri la frontiera...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 31 Martie 2020, ora: 04:05

Expert din Coreea de Sud: 3 SCENARII pentru sfârșitul crizei COVID-19

Expert din Coreea de Sud: 3 SCENARII pentru sfârșitul crizei COVID-19

Profesorul Kim Woo-Jiu de la Spitalul Universitar Guro din Seul a oferit un interviu despre noul coronavirus.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 21:36

China refuză să mai testeze pacienții cu simptome de coronavirus din Wuhan pentru a nu strica propaganda care spune că starea de urgență s-a încheiat

China refuză să mai testeze pacienții cu simptome de coronavirus din Wuhan pentru a nu strica propaganda care spune că starea de urgență s-a încheiat

 Spitalele din Wuhan îi resping și refuză să le facă teste pacienților locali cu simptome de coronavirus, transmite publicația RTHK din Hong Kong, citată de La Stampa. E vorba despre o decizie politică a autorităților, care vor să arate că epidemia a fost ținută sub...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:52

COD GALBEN DE ÎNGHEŢ. Cât de frig va fi şi ce localităţi vor fi afectate

COD GALBEN DE ÎNGHEŢ. Cât de frig va fi şi ce localităţi vor fi afectate

Meteorologii prognozează îngheţuri în următoarele trei nopţi. Aceştia au emis un cod galben în acest sens, valabil pe întreg teritoriul ţării. Avertizarea intră în vigoare de marţi şi va fi valabilă până în data de 2 aprilie. Temperaturile vor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:03

ULTIMA ORĂ /// 13 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

ULTIMA ORĂ /// 13 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

Primăria comunei Trușeni anunță că 11 persoane sunt infectate, 0 sunt suspecte, 16 se află în carantină și 105 sunt monitorizate la domiciliu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 20:00

SCANDALUL CONTINUĂ / MEDICII de la Spitalul Republican cer SCHIMBAREA ministrului Sănătății

SCANDALUL CONTINUĂ / MEDICII de la Spitalul Republican cer SCHIMBAREA ministrului Sănătății

Acțiunile guvernării în contextul combaterii răspândirii coronavirusului îi alertează pe medici. Unul dintre cei 4 lucrători medicali de la Spitalul Clinic Republican infectați cu COVID-19 a lansat o petiție pe internet în care cere autorităților să-și rectifice...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:35

OFICIAL: Anatol Ciubotaru, demis pentru că și-a trimis subalternii să-și facă TESTUL la un laborator privat (DOC)

OFICIAL: Anatol Ciubotaru, demis pentru că și-a trimis subalternii să-și facă TESTUL la un laborator privat (DOC)

Fostul director al Spitalului Clinic Republican (SCR), a fost demis pentru că a organizat testarea a șase angajați din Secția terapie intensivă la un laborator privat. Aceasta rezultă din referința juristului Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Andrei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:15

S-a vindecat de coronavirus FĂRĂ TRATAMENT! O femeie a reușit asta în 2 săptămâni

S-a vindecat de coronavirus FĂRĂ TRATAMENT! O femeie a reușit asta în 2 săptămâni

O femeie de 47 de ani din Wuhan, care a ajuns în Australia, unde a fost diagnosticată cu COVID-19 s-a vindecat în totalitate fără să îi fie administrată medicație. Pe perioadă internării aceasta nu a primit antibiotice sau alte preparate antivirusale și cu toate acestea s-a vindecat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:12

Moscova se pregătește să declare mâine STAREA DE URGENȚĂ din cauza răspândirii coronavirusului

Moscova se pregătește să declare mâine STAREA DE URGENȚĂ din cauza răspândirii coronavirusului

Rusia a suspendat de azi toate zborurile internaționale, iar la Moscova intră în vigoare măsurile de carantină, pentru a limita răspândirea noului coronavirus. După săptămâni în care părea ocolită de epidemie, Rusia înregistrează zilnic creșteri record,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 19:00

De ce este foarte puțin probabil să te infectezi cu COVID-19 de la pachetele primite prin curier sau de pe ambalajele produselor din magazine

De ce este foarte puțin probabil să te infectezi cu COVID-19 de la pachetele primite prin curier sau de pe ambalajele produselor din magazine

NU ar trebui să fim panicați și să credem că ne putem infecta cu noul coronavirus doar de la un pachet adus de curier sau de la ambalajul unui produs cumpărat din supermarket, spun specialiști din SUA, unde problema a fost pe larg dezbătută. Un risc există, dar este extrem de mic și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 30 Martie 2020, ora: 18:57

Toți cei care vor muri din cauza COVID-19, vor fi înormântați în cimitirul “Doina” din Chișinău, chiar dacă sunt originari din alte localități

Toți cei care vor muri din cauza COVID-19, vor fi înormântați în cimitirul “Doina” din Chișinău, chiar dacă sunt originari din alte localități

Persoanele care vor deceda din cauza virusului COVID-19 vor fi înmormântate într-un cartier special amenajat în cimitirul “Sântul Lazăr” din Capitală, informează Radio Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)