Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 12:23
Abonamente

Ultima oră 22 August 2018, ora 08:17

Cât câștigă și cât muncesc est-germanii față de vestici

Marime Font

Au trecut 28 de ani de la căderea zidului Berlinului, dar diferenţe încă există. Muncitorii din fosta RDG, adică cei din estul Germaniei muncesc mai mult, dar sunt plătiţi mai puţin decât conaţionalii din vestul ţării. Potrivit unor statistici oficiale, anul trecut muncitorii din est au lucrat, în medie, cu 67 de ore mai mult decât cei din restul ţării. În aceste date este luat în calcul şi Berlinul, cel care a fost divizat până în 1990.

Dacă orele muncite în capitala Germaniei nu ar fi incluse în analiza muncii din est, atunci diferenţa ar urca la 75 de ore. Şi există şi diferenţe salariale. Salariul mediu anual pentru angajaţii din Est este de aproximativ 30 de mii de euro, potrivit Deutsche Welle, cu 5 mii de euro mai puţin decât cel încasat de salariaţii care lucrează în vestul Germaniei.

Statisticile mai arată că cel mai mult, în 2017, au câştigat angajaţii din Hamburg - aproape 40.800 de euro anual, în vreme ce la polul opus se află cei din Mecklenburg-Western Pomerania - cu o medie anuală de aproximativ 27.500 de euro.



De la reunificarea Germaniei, landurile din fosta Germanie de Est nu au ţinut pasul cu cele din vest la capitolul dezvoltare economică. Este şi motivul pentru care toţi cetăţenii germani plătesc, din 1991, o aşa numită taxă de solidaritate, tocmai pentru a elimina acest ecart.

Digi24.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md