Făceam într-un articol anterior o comparaţie între Alianţa pentru Integrare Europeană şi o barcă în care trag la vâsle trei oameni. Apele în care navighează sunt pline de rechini care abia aşteaptă să devoreze pe oricare dintre cei trei vâslaşi. Unul dintre ei a înotat mai demult printre rechini şi ştie ce dinţi ascuţiţi au. Altul a fost muşcat în trecut de aceiaşi rechini şi ştie că a scăpat cu greu cu viaţă. Iar cel de-al treilea este – sau se crede – destul de puternic pentru a încăleca în spinarea unuia dintre rechini în speranţa că va ajunge la mal.
Condiţiile jocului politic de la Chişinău sunt stricte în prezent, cu foarte puţine variante. Cei trei vâslaşi nu pot coborî din barcă sub nicio formă. Rechinii nu îşi vor abandona prada, o vor urmări până în pânzele albe. Barca nu este foarte solidă – dacă îmbrâncelile continuă, s-ar putea să se frângă şi toţi ocupanţii să cadă pradă rechinilor. Nu există decât un singur drum: cei trei vâslaşi trebuie să cadă de acord asupra destinaţiei unde vor să ajungă şi să înceapă să tragă vârtos la rame. Drumul este lung şi, dacă îşi mai consumă mult forţele îmbrâncindu-se, s-ar putea să nu mai fie în stare să vâslească până la capăt.
Pentru orice om cu o gândire cât de simplă, situaţia este cât se poate de clară: liderii AIE trebuie să se consulte cu vârfurile propriilor partide. Să stabilească agenda proprie a grupării pe care o conduc. Să ştie ce vor să facă, unde vor să ajungă. Să stabilească doar câteva obiective simple şi clare, ale căror rezultate să poată fi măsurate. Apoi să se adune cei trei lideri şi să stea la masă împreună atâta vreme câtă va fi nevoie pentru a pune cele trei agende de acord. Iar apoi nu ar mai avea altceva de făcut decât să se ţină de cuvânt, să îşi realizeze programul şi să se prezinte la următoarele alegeri generale cu decontul celor făcute. Cam aşa ar trebui să se desfăşoare lucrurile, sau cel puţin aşa le văd eu. Nu spun că ar trebui să dispară ambiţiile unora sau altora. Doar ar trebui să fie acordate, să fie puse alături – nu în poziţie de confruntare.
De câte ori s-a întrunit Consiliul AIE în ultimele şase luni? Din ce îmi amintesc eu, doar de vreo două sau trei ori. Iar întrunirea programată pentru săptămâna aceasta a fost amânată din lipsa de timp a unui participant. De ce nu îşi respectă liderii AIE propriile angajamente, de ce nu colaborează aşa cum au spus că vor colabora? Aproape că nu mai contează răspunsurile la aceste întrebări. În acest ritm, barca AIE se va rupe la un moment dat, nu are cum să reziste prea multă vreme. Nici măcar nu va mai conta cine a fost vinovat, va fi pur şi simplu un moment trist al unei înfrângeri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
