Compania Prime Management SRL, deţinută de liderul PD, Vladimir Plahotniuc, de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi Cezara Salinski, administratorul afacerii, a înregistrat în anul 2016 venituri-record, de patru ori şi ceva mai mari decât în anul 2015, scrie mold-street.com
Declaraţia de avere şi interese personale pentru anul 2016, a preşedintelui Parlamentului Andrian Candu, făcută publică de Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) oferă posibilitatea de a calcula şi cât a câştigat anul trecut, afaceristul Vladimir Plahotniuc.
Candu deţine trei apartamente cu o suprafaţă totală de peste 390 de metri pătraţi, ultimul, cel mai mare de 243,6 metri pătraţi fiind obţinut în anul 2016 în baza unui contract de comodat.
Şeful Parlamentului mai declară un automobil Lexus RX 450 şi trei ceasuri de mână: Zenith, Corum şi Mont Blanc, primite cadou în anii 2009, 2011 şi 2014. Valoarea ceasurilor nu este declarată, dar depăşeşte 10 salarii medii pe economie, adică 50.000 de lei unul.
În plus Candu mai deţine patru conturi la Victoriabank pe care avea circa 105.000 de lei, două conturi la BRD Bucureşti, două conturi la Erste Bank din Austria (peste 2.800 de euro) şi un cont de 178.104 lei româneşti (circa 836.000 lei moldoveneşti) la fondul privat de pensii NN Asigurări de Viaţă din România (face parte din NN Group din Olanda).
Ţinând cont de cota sa rezultă că în anul 2016, profitul Prime Mangement SRL a constituit circa 115,85 milioane lei, de patru ori şi ceva mai mult decât în 2015, scrie Mold-Street.
În aceste condiţii, un simplu calcul relevă că Plahotniuc, care deţine o cotă de 85% din Prime Management, a încasat dividende de aproximativ 98,5 milioane lei (circa 4,7 milioane euro), iar Cezara Salinski, managerul afacerii, care are doar 5% - aproape 5,8 milioane lei.
De notat că din declaraţiile de avere în perioada 2010-2014 când era deputat, Plahotniuc declara că deţine o singură afacere - Prime Mangement SRL, care îi şi asigura grosul veniturilor oficiale.
De exemplu în anul 2011 a încasat circa 35 de milioane de lei, iar următorii doi ani câte 15 milioane de lei. În 2014, Prime Management i-a adus aproape 33,9 milioane de lei, iar în 2015 doar 22,5 milioane de lei sau ceva mai mult de un milion de euro.
Ce venituri i-au adus în 2016, alte afaceri, precum controlul a patru posturi TV şi două posturi de radio, nu se ştie cu exactitate. Dar un studiu a arătat că doar în anul 2015 aceste posturi au avut o cifră de afaceri de circa 126 de milioane de lei.
„Capacităţile sale financiare sunt consolidate suplimentar prin controlul său real, a numeroase companii de stat, iar după eliminarea şi condamnarea lui Filat şi a fluxurilor financiare ale ţării. Decalajul dintre potenţialul financiar al lui Plahotniuc şi toţi ceilalţi importanţi actori politici şi de afaceri majore este atât de mare încât, chiar acţionând împreună, ei nu ar putea să se compare cu el”, constată experţii polonezi. O estimare a averii lui Plahotniuc în stilul Forbes nu a fost însă efectuată niciodată.
|
În majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolul