O femeie din Hîncești, în vârstă de 66 de ani, a fost violată de cumnatul ei. Cazul a avut loc în seara zilei de 22 ianuarie. Polițiștii au fost alertați ieri de către fiica victimei, care a povestit cele întâmplate, scrie unimedia.info
Potrivit ofițerei de presă a IP Hîncești, Cristina Vicol, la 23 ianuarie, ora 17:10, a parvenit un apel telefonic, la serviciul 112 de la o locuitoare a raionului Hîncești, precum că la domiciliu, mama sa, în vârstă de 66 ani a fost agresată sexual, contrar voinței sale.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că vineri seara, 22 ianuarie, în jurul orei 18:00, la domiciliul femeii a venit fratele fostului ei soț. Cei doi au consumat băuturi alcoolice, după care bărbatul a plecat.
Peste un timp, acesta s-a întors în casa femeii și folosindu-se de imposibilitatea ei de a se apăra, a săvîrșit acțiuni violente cu caracter sexual.
Audierea bănuitului nu a fost posibilă din motiv că era în stare de ebrietate, însă el și-a recunoscut vina.
Bărbatul a fost reținut în baza art. 166 CPP RM. Pe fapta dată a fost pornită o cauză penală în baza art. 172 al (1) CPRM.
|
Puține mâncăruri sunt asătzi mai faimoase și mai apreciate în întreaga lume decât pizza.
( ) Citeşte tot articolulPârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...
( ) Citeşte tot articolulPăstrează zaţul de cafea. Din ibric, expresor sau filtru, zaţul are întrebuinţări care mai de care mai interesante şi neaşteptate.
( ) Citeşte tot articolulLipsa de mișcare riscă să devină o problemă națională. Conform unui sondaj realizat de Magenta Consulting în primăvara acestui an, 83% din moldoveni nu practică sport deloc. Sedentarismul ce caracterizează majoritatea populației duce la obezitate, precum și la maladii serioase...
( ) Citeşte tot articolulJaponia a înfiinţat Ministerul Singurătăţii şi Izolării care să se ocupe de sănătatea mintală a cetăţenilor, afectată de pandemia cauzată de noul coronavirus.
( ) Citeşte tot articolul