Economie

CC confirmă şi constată: Colegiile din ţară „mănâncă” banii publici!

Marţi, plenul CC a examinat „Raportul privind auditul regularităţii pe exerciţiul bugetar 2010 la unele instituţii de învăţământ secundar şi mediu de specialitate subordonate Ministerului Educaţiei”.

Curtea a depistat o serie de nereguli în ceea ce priveşte cheltuirea şi gestionarea banilor publici, care au avut loc la mai multe colegii din ţară: Colegiul de Transporturi din Chişinău, Colegiul de Informatică din Chişinău, Colegiul de Construcţii din Chişinău, Colegiul de Ecologie din Chişinău, Colegiul de Construcţii din Hânceşti, Colegiul Financiar-Bancar din Chişinău, Colegiul Naţional al ASEM şi Colegiul Tehnic al UTM.

Amintim că TIMPUL a atras atenţia, în mai multe articole, la încălcările şi abuzurile de putere care au loc la mai multe instituţii de învăţământ. Un exemplu elocvent în acest sens este cel de la Colegiul de Ecologie din capitală. În articolul „Câte o mie de lei pentru „Fundaţia” directorului?!” (30 octombrie 2009) scriam despre acuzaţiile care i s-au adus directorului Dumitru Danu de către studenţii care învaţă acolo. Era vorba despre faptul că, pe lângă taxa anuală de studii (3.400 de lei), stabilită de Ministerul Educaţiei, aceştia erau obligaţi să achite suplimentar în contul Fundaţiei „Moldova Ecologică” câte o mie de lei. Directorul Colegiului nega atunci că el ar fi obligat studenţii să plătească această sumă şi declara contrariul – că aceasta ar fi fost o decizie a părinţilor. În decembrie 2009, însă, şi Procuratura Generală a confirmat cele scrise de TIMPUL şi a declanşat urmărirea penală, în baza art.327 alin.(1) din Codul Penal – „Abuzul de putere sau abuzul în serviciu”, cu cauzarea de daune considerabile intereselor publice.

Neregulile depistate de CC la cele opt colegii: executarea cheltuielilor peste limita planului precizat (2,1 milioane de lei); generarea unor datorii creditoare (1,4 milioane lei); venituri neîncasate (1,8 milioane lei) de la studiile pe bază de contract, plata pentru chirie în cămine şi de la darea în arendă a bunurilor publice; încasarea ilicită a veniturilor de la plata pentru chirie în cămine (111,3 mii lei); nerestituirea în buget a mijloacelor pentru instruirea elevilor exmatriculaţi de la studii cu finanţare bugetară (1,1 milioane lei); efectuarea unor cheltuieli neregulamentare la remunerarea muncii (pierderi de 921 mii lei) etc…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *