Astăzi 19 August 2019, Luni - Ultima actualizare la 23 August 2019
Abonamente

Actualitate 18 Iulie 2019, ora 12:09

Ce afecțiuni se pot ascunde în spatele acestui tremurat necontrolat al cancelarului german?

Marime Font

Angela Merkel, care a împlinit 65 de ani, în ciuda speculațiilor cu privire la starea sa de sănătate, intenționează să rămână cancelarul Germaniei până la sfârșitul mandatului său în 2021. Ultimele evenimente oficiale în care Angela Merkel a tremurat sever le-a dat de gândit germanilor vizavi de starea sa de sănătate. Jurnaliștii străini se întreabă dacă aceasta mai este în măsură să rămână în funcție. Experții din medicină oferă diferite diagnostice, de la distanță, în studiourile de televiziune.

Când a împlinit 60 de ani, cancelarul german a participat la o mare conferință despre globalizare. Și nu doar atunci! În repetate rânduri, de ziua ei, a preferat să fie în atenția publicului, mai puțin de această dată când a ales să fie departe de ochii presei, sărbătorind ”printr-o zi de muncă”.

Crize repetate
Marţi, cancelarul a stat jos în timp ce saluta un demnitar străin, pentru a doua oară pe fondul acestor crize. Merkel şi premierul Republicii Moldova, Maia Sandu, nu s-au ridicat în timp ce erau intonate imnurile naţionale la Cancelaria Federală din Berlin. Apoi s-au ridicat şi au ieşit în spatele gărzii de onoare a armatei germane. Pe fondul acestor crize de tremurat la evenimentele publice din ultima lună, Merkel a stat jos pentru prima oară săptămâna trecută în cadrul unei recepţii cu onoruri militare pentru prim-ministrul danez Mette Frederiksen.


Aceste crize au fost observate pentru prima dată la mijlocul lunii iunie la o recepţie pentru noul preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Merkel a spus atunci că era deshidratată într-o zi foarte călduroasă. Medicii au fost reticenţi să speculeze asupra sănătăţii lui Merkel, considerată o problemă privată în Germania, chiar şi pentru liderii ţării.

Adversarii săi politici încearcă să profite de pe urma stării sale de sănătate
Fostul şef al serviciului german de informaţii interne, Hans-Georg Maasse, un critic al lui Merkel a scris: ”Starea de sănătate a cancelarului nu este o chestiune privată. Oamenii din Germania au dreptul să știe dacă aceasta este în măsură să-și respecte pe deplin îndatoririle". În plus, comentariile din mediul online ale altor adversari politici au fost nemiloase. BBC scrie că a fost catalogată chiar și drept ”un trădător care merită să se îmbolnăvească”.

În majoritatea cazurilor, însă, mass-media germană a fost respectuoasă, mulți comentatori insistând asupra faptului că viața privată ar trebui respectată.

O mare parte a electoratului german este de acord cu acest aspect. Potrivit unui sondaj, 59% dintre respondenți consideră că Merkel nu trebuie să dezvăluie nicio informație despre sănătatea sa. Doar 34% au cerut publicarea unui diagnostic mai detaliat.

Dezbaterea asupra sănătății lui Merkel arată că, chiar și în Germania, unde viața privată este sacrosanctă, liderii sunt sub presiune pentru a fi mai transparenți când vine vorba de chestiuni private.

Foști lideri printre care Helmut Schmidt și Helmut Kohl au reușit să țină bolile grave ascunse de public. Chiar și cel mai banal eveniment oficial unde Merkel participă este urmărit cu atenție, filmat și împărtășit online în căutarea unor semne de cel mai mic tremur.

O astfel de examinare pe cameră... nu informează prea mult. Cu toate acestea, este dovada că, dacă episoadele tremurului continuă, simpla scuză că "totul este bine" nu va fi suficientă.

Între timp, Merkel își continuă programul de lucru obișnuit și nu a anulat nicio singură întâlnire. Dar ce afecțiuni se pot ascunde în spatele acestui tremurat necontrolat al cancelarului german? Experții explică:

Există diferite probleme medicale - unele banale și altele mai grave - care ar putea fi în spatele acestui simptom, „o manifestare văzută foarte frecvent în practica clinică", a explicat, pentru tellerreport.com, dr. Pablo Baz, coordonator național al Grupului de lucru pentru neurologie al Societății spaniole de îngrijire medicală primară (SEMERGEN).

„Doar văzând aceste imagini nu se poate stabili un diagnostic clar și trebuie luat în considerare faptul că, în funcție de vârstă, de patologiile anterioare ale unei persoane sau de starea inițială a acestora, acest simptom poate indica existența unei boli sistemice sau a unei insuficiențe banale, fără semnificație clinică importantă", a adăuga el.

Prea multă cafea, prea mult stres și nesomn... posibile cauze
Ar putea fi ceva banal, numit tremor fiziologic intens, care poate fi provocat de cafeină, o tiroidă hiperactivă, de stres, de oboseală sau de lipsa somnului ori consum de alcool. Acest tremor poate apărea ca postural, arată experții de la Harvard Health Publishing. Nu gândiți doar la probleme serioase sau grave de sănătate, este de acord dr. Teresa Maicas, specialist în neurologie a Quirón Salud Madrid, deoarece "există multe cauze care pot provoca tremor și multe dintre ele pot fi rezolvate ușor".

De asemenea, cauzele acestui tip de manifestare, subliniază ambii specialiști, pot varia de la o reacție fiziologică la un stimul în exterior - de exemplu, o schimbare bruscă de temperatură - la o consecință derivată dintr-o criză de anxietate - tremor psihogenic - trecând prin infecții, afecțiuni metabolice sau neurodegenerative.

Tremurul în Prakinson
Multă lume s-a gândit automat la Parkinson. Această boală neurodegenerativă, care afectează progresiv sistemul nervos, afectează mișcarea și este una dintre tulburările care pot provoca tremor. Cu toate acestea, pentru dr. Maicas, caracteristicile tremuratului Angelei Merkel, așa cum sunt observate în imagini, „nu sunt tipice pentru Parkinson".

Dr Juan Carlos Portilla, membru al Societății Spaniole de Neurologie (SEN), este de acord: „Tremorul din Parkinson este, de obicei, mai continuu și se manifestă, de obicei, prin alte simptome neurologice, cum ar fi o neîndemânare motorie sau un mers lent".

De altfel și Steve Ford, CEO al Fundației Parkinson din Marea Britanie subliniază același lucru.
„Speculațiile dacă Angela Merkel ar putea avea sau nu Parkinson nu sunt de ajutor. Starea ei de sănătate este o chestiune între ea și doctorul ei. Există multiple cauze potențiale de tremor, iar Parkinson este, desigur, unul dintre cele mai cunoscute. Dar există peste 40 de alte simptome în Parkinson și este important să ne amintim că nu toată lumea le va experimenta pe toate", a spus el, citat de sciencemediacentre.org.

Există și alte probleme neurologice, cum ar fi tremor esențial sau afecțiune a numită ataxie, care produc, de asemenea, simptome similare celor ale cancelarului german.

Hipoglicemia sau tensiunea scăzută pot produse tremor
Dar „nu trebuie să ne gândim doar la probleme neurologice", spune Dr Juan Carlos Portilla, deoarece alte probleme, cum ar fi anumite modificări metabolice, ar putea fi vinovate.

„De exemplu, hipoglicemia sau o scădere a tensiunii arteriale pot produce acest tip de simptome", spune el. „De asemenea, anumite modificări ale tiroidei se pot manifesta prin tremur".

Poate fi și un tremor ortostatic, o tulburare de mișcare caracterizată de tremor rapid specific care afectează picioarele și trunchiul în timp ce se o persoană se află în picioare, explică dr. Portilla.

 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Politică 23 August 2019, ora: 09:00

George Damian: Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor

George Damian: Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor

Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989. Doar că foarte puţini au citit documentul acestei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 20:24

Vasile Munteanu: Primăria Chișinău în colimatorul instituțiilor subordonate PSRM

Vasile Munteanu: Primăria Chișinău în colimatorul instituțiilor subordonate PSRM

 A mai rămas primăria municipiului Chişinău. Ultima redută râvnită şi visată de socialişti. Dacă nu au reușit niciodată să „ocupe” edificiul în rezultatul bătăliilor politice în alegeri, astăzi, profitând de lipsa de viziune, a blocului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 19:43

La două luni și jumătate de la preluarea guvernării împreună cu partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, președintele pro-rus Igor Dodon a reușit să impună în pozițiile-cheie din arhitectura de putere a Republicii Moldova oameni loiali lui sau apropiați fățiș de Rusia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 19:39

Judecătoarea Liuba Șova a făcut dezvăluiri, în cadrul unei intervenții în platoul TV8, despre procedura de vot de astăzi a președintelui Curții Constituționale (CC). Potrivit acesteia, au existat anumite „recomandări” pentru a vota într-un anumit fel, iar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 18:23

Primăria Chișinău s-a „răzgândit” - Limba Noastră este... cea română (DOC)

Primăria Chișinău s-a „răzgândit” - Limba Noastră este... cea română (DOC)

„Limba Noastră cea Română” a revenit la Chișinău. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 17:31

Dodon s-a speriat de Usatîi și îl atacă pentru că nu se supune

Dodon s-a speriat de Usatîi și îl atacă pentru că nu se supune

Revenirea liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, în R. Moldova și faptul că nu vrea „să joace cum îi cântă” președintele Igor Dodon pare să nu convină anumitor cercuri, astfel încât a fost lansată o campanie de denigrare a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 17:10

opinie „Maia Sandu a vândut ţara lui Dodon”

„Maia Sandu a vândut ţara lui Dodon”

Vicepreşedinta Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Daniela Bodrug, consideră că Maia Sandu „a vândut ţara lui Dodon” în schimbul funcţiei de prim-ministru, după ce deputatul socialist Vladimir Ţurcan, persoană apropiată preşedintele Republicii Moldova, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 16:54

BREAKING NEWS / Tensiuni legate de Brexit? / O bombă a explodat în Irlanda de Nord, în apropierea frontierei cu Irlanda

BREAKING NEWS / Tensiuni legate de Brexit? / O bombă a explodat în Irlanda de Nord, în apropierea frontierei cu Irlanda

O bombă a explodat, luni, în zona frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, anunţă autorităţile, precizând că au fost vizaţi agenţi de poliţie, dar nu s-au înregistrat victime, relatează site-ul agenţiei Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 16:16

Țurcan devenit judecător direct din Parlament e preocupat de separarea puterilor în stat - Refuză să-i „răspundă” Maiei Sandu

Țurcan devenit judecător direct din Parlament e preocupat de separarea puterilor în stat - Refuză să-i „răspundă” Maiei Sandu

 Acesta a spus că își respectă deja atribuțiile care i le impune noul statut și că a depus deja cererea de suspendare a statutului de membru al Partidului Socialiștilor din R. Moldova

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:25

Dodon joacă TARE și îi ACUZĂ pe cei din ACUM că se IMPLICĂ în procesele interne ale CC și cere o abordare neutră

Dodon joacă TARE și îi ACUZĂ pe cei din ACUM că se IMPLICĂ în procesele interne ale CC și cere o abordare neutră

Igor Dodon, în legătură cu alegerea președintelui Curții Constituționale (CC), declară că, „cea mai corectă și mai cumpătată poziție a factorilor politici acum constă în abordarea neutră și imparțială a proceselor interne ale CC, fără preferințe sau...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:20

Domnica Manole ar fi votat pentru alegerea lui Vladimir Țurcan în funcția de Președinte al CCM / SURSE

Domnica Manole ar fi votat pentru alegerea lui Vladimir Țurcan în funcția de Președinte al CCM / SURSE

Judecătorii Liuba Şova şi Nicolae Roşca nu ar fi votat pentru ca Vladimir Țurcan să devină noul președinte al Curții Constituționale. Despre acest lucru ne-au comunicat surse din cadrul CC, informează unimedia.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:12

Deputat din PPDA (ACUM) „Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Curtea Constituțională este o ADEVĂRATĂ RUȘINE”

Deputat din PPDA (ACUM) „Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Curtea Constituțională este o ADEVĂRATĂ RUȘINE”

Deputatul din fracțiunea ACUM Platforma DA Iurie Reniță numește „rușine” alegerea lui Vladmir Țurcan în calitate de președinte al Curții Constituționale (CCM). Comentând subiectul, parlamentarul din Blocul ACUM spune că este dezamăgit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:07

Vlad Musteață, fostul director „Pro-Imobil” s-ar alege cu un nou dosar penal. Acesta este învinuit de evaziuni fiscale și spălare de bani

Vlad Musteață, fostul director „Pro-Imobil” s-ar alege cu un nou dosar penal. Acesta este învinuit de evaziuni fiscale și spălare de bani

Schimbarea guvernării pare să readucă în activitate mai multe persoane certate anterior cu legea. Este și cazul fostului director al companiei imobiliare „Pro-Imobil”, Vlad Musteață, cu dosar penal în Republica Moldova, reținut în Italia și care, potrivit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:05

Țîcu: „Susţin poziţia dnei Maia Sandu şi reconfirm ce am spus şi anterior, că orice colaborare cu PSRM devine cu fiecare zi tot mai NOCIVĂ! Greu ajunge”

Țîcu: „Susţin poziţia dnei Maia Sandu şi reconfirm ce am spus şi anterior, că orice colaborare cu PSRM devine cu fiecare zi tot mai NOCIVĂ! Greu ajunge”

 Deputatul Blocului ACUM Octavian Ţîcu, entitate politică ce se află într-o alianţă de guvernare cu Socialiştii lui Igor Dodon, a anunţat că reconfirmă cele declarate anterior, şi anume că „orice colaborare cu PSRM devine în fiecare zi tot mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 14:53

(Presa de peste Prut) Un politruc sovietic, aliat politic al lui Dodon și cu discurs anti-românesc și anti-NATO, a devenit șeful Curții Constituționale din Moldova

(Presa de peste Prut) Un politruc sovietic, aliat politic al lui Dodon și cu discurs anti-românesc și anti-NATO, a devenit șeful Curții Constituționale din Moldova

Noul șef al Curții Constituționale din Moldova este Vladimir Țurcan, ales prin votul secret al membrilor. Țurcan, fost activist de partid cu funcții în timpul URSS, este un aliat politic al președintelui Igor Dodon și are un discurs profund anti-românesc și anti-NATO, dar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 14:38

Restaurantul în care clienţii sunt amendaţi dacă nu mănâncă tot din farfurie

Restaurantul în care clienţii sunt amendaţi dacă nu mănâncă tot din farfurie

Mânâncă tot din farfurie este un îndemn pe care mulţi l-am auzit de-a lungul vieţii, în special în perioada copilăriei. Un restaurant din Cehia a început însă să-i amendeze pe clienţii care lasă mâncare în farfurie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 14:05

Durerea de cap provocată de caniculă: cum scapi de ea şi când e cazul să mergi la medic

Durerea de cap provocată de caniculă: cum scapi de ea şi când e cazul să mergi la medic

Valul de caniculă din aceste zile care a pus stăpânire pe ţara noastră creşte numărul celor care solicită ajutor medical de specialitate. Fie că este vorba despre lipotimie, ritm cardiac accelerat sau insolaţie, temperaturile extreme sunt greu de suportat chiar şi de cei mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 13:57

Shor a „vândut” concesionare Aeroportul Internațional Chișinău unei companii din Scoția controlate de un membru al familiei Rothschild, cu o avere de peste 1 miliard de dolari

Shor a „vândut” concesionare Aeroportul Internațional Chișinău unei companii din Scoția controlate de un membru al familiei Rothschild, cu o avere de peste 1 miliard de dolari

Compania Avia-Invest, care a obținut concesiunea Aeroportului Internațional Chișinău, a fost vândută NR Investments Ltd, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 13:27

Maia Sandu anunță că CC este CAPTURATĂ de Dodon: Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor în fruntea Curții Constituționale este un lucru grav

Maia Sandu anunță că CC este CAPTURATĂ de Dodon: Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor în fruntea Curții Constituționale este un lucru grav

Maia Sandu este nemulțămită de numirea colegului său de coaliție guvernamentală - socialistul Vladimir Țurcan președinte al Curții Constituționale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 12:51

Încă o victorie strategică pentru Dodon, după numirea consilierului său șef la CNA / Socialistul Țurcan cu studii la Moscova în anii 70 a fost „ALES” Președinte al CCM

Încă o victorie strategică pentru Dodon, după numirea consilierului său șef la CNA / Socialistul Țurcan cu studii la Moscova în anii 70 a fost „ALES” Președinte al CCM

Judecătorii constituţionali îşi vor alege luni, 19 august, preşedintele prin vot secret, pentru un termen de trei ani, comunică MOLDPRES.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 12:36

Arhivele nu ard Ce scria presa pro-guvernamentală despre cel pe care azi l-au desemnat la șefia Curții Constituționale?

Ce scria presa pro-guvernamentală despre cel pe care azi l-au desemnat la șefia Curții Constituționale?

„Boierii Moldovei sărăcite” // Angajat la stat, şi deputatul socialist Vladimir Ţurcan a reușit să adune o avere impresionantă - aceasta scria actuala presă pro-guvernamentală despre cel pe care Alianța PSRM-PPDA-PAS l-au numit în funcția de Președinte al Curții...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 12:06

alegeri 2019 Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale și pentru Parlament / Partidele SFIDEAZĂ alegătorii și sunt „în vacanță” / Nu știm niciun candidat

Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale și pentru Parlament / Partidele SFIDEAZĂ alegătorii și sunt „în vacanță” / Nu știm niciun candidat

Campania electorală pentru alegerile locale din R. Moldova, din 20 octombrie, va începe la 19 august.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 11:59

Angajații poliției de patrulare nu vor mai face asta! Andrei Năstase a semnat Ordinul

Angajații poliției de patrulare nu vor mai face asta! Andrei Năstase a semnat Ordinul

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase a semnat, astăzi, Ordinul cu privire la asigurarea respectării prevederilor actelor normative în domeniul controlului traficului rutier.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)