Astăzi 26 August 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 10:46
Abonamente

Frumusețe 5 Noiembrie 2015, ora 07:06

Ce efecte miraculoase are un cățel de usturoi pe stomacul gol

Marime Font

Usturoiul are numeroase beneficii pentru sănătatea noastră. Deși nu toată lumea îl poate consuma, acest ingredient delicios mai ales pe friptură, este contraindicat pentru persoanele care au probleme cu stomacul.

Este extrem de eficient în tratarea virozelor, acționează ca un antibiotic natural pentru infecții, iar studiile arată că, dacă mănânci usturoi înainte să mănânci sau să bei, îi vei spori efectul.

Iată de ce un cățel de usturoi este mult mai eficient dacă îl consumi înainte chiar de micul dejun, dimineața.


Imediat când ne trezim, organismul nostru nu este foarte activ, motiv pentru care și bacteriile sunt supraexpuse și nu se pot apăra împotriva efectului sporit al usturoiului, dat de faptul că este consumat înainte de a mânca.

Studiile arată că un cățel de usturoi la primele ore ale dimineții reduce simptomele hipertensiunii arteriale. Nu doar că reglează circulația, dar previne și numeroase probleme care stimulează funcționarea ficatului și a vezicii urinare.

Usturoiul mai are o funcție importantă: tratează diareea, această problemă fiind, de altfel, singura de tip digestiv care se poate remedia cu usturoi. Problemele nervoase, lipsa poftei de mâncare, stresul, toate acestea sunt afecțiuni cărora usturoiul consumat pe stomacul gol le vine de hac.

Deși se știe că persoanele care au hiperaciditate la stomac nu ar trebui să consume usturoi, totuși se pare că un cățel luat dimineața împiedică producerea în exces a acidului gastric, așa cum se întâmplă de fiecare dată când suntem nervoși.

Usturoiul și medicina alternativă

În medicina alternativă, usturoiul este cunoscut dreot unul dintre cele mai eficiente alimente pentru detoxifiere.

Practicienii din acest domeniu susțin că usturoiul este considerat unul dintre alimentele care curăță organismul de toți paraziții și bacteriile, orevine boli precum diabetul, tifosul, depresia și chiar anumite tipuri de cancer.

În cazul alergicilor la usturoi, etse important ca aceștia să nu-l consume niciodată crud, iar dacă vă confruntați cu erupții la nivelul pielii, febră, dureri de cap, nu mai consumați usturoi.

De asemenea, în cazul pacienților cu HIV/SIDA, studiile arată că există anumite efecte adverse pe care le poate da usturoiu.

Înainte să consumați în scop curativ usturoiul, mergeți la medicul dumneavoastră pentru a vă ghida cum este mai bine să procedați.

sursa: unica.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 26 August 2019, ora: 10:46

 La sfîrşitul clasei întâi, am anunţat-o pe mama că voi lua premiul întâi, sa-mi facă neapărat o coroniţă . Mama a râs ca–ntotdeauna. ,,De unde să iei tu premiul întâi? Fugi de-aici, poate dă Dumnezeu să treci măcar clasa, să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 10:43

Președintele Igor Dodon consideră că Republica Moldova nu va adera la Uniunea Europeană, inclusiv pentru că și Europa nu este pregătită pentru extindere. Într-un interviu pentru postul de televiziune ONT din Belarus, Igor Dodon optează pentru fortificarea relațiilor cu Uniunea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 10:08

Formaţia Subcarpaţi şi Surorile Osoianu au lansat piesa "Limba Română"

Formaţia Subcarpaţi şi Surorile Osoianu au lansat piesa "Limba Română"

Odă limbii române din partea formaţiei Subcarpaţi şi a Surorilor Osoianu. Melodia "Limba Română" are şi un videoclip, care a fost lansat şi pe youtube. Producţia muzicală este însoţită şi de următorul mesaj: "Dăm cu pace pentru suflarea comună. Dragoste pentru toţi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 10:06

Un italian a fost arestat pentru că și-a maltratat soția româncă

Un italian a fost arestat pentru că și-a maltratat soția româncă

Un bărbat italian, originar din Palermo, a fost arestat sâmbătă, 24 august 2019, în localitatea Tivoli, fiind acuzat de violență conjugală.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 10:00

Ce a pățit un cuplu din Australia care i-a dat bebelușului dietă vegană

Ce a pățit un cuplu din Australia care i-a dat bebelușului dietă vegană

Un cuplu din Australia care și-a ținut bebelușul pe dietă vegană a fost condamnat la 300 de ore de muncă în folosul comunitățiii. Autoritățile australiene au găsit în casa cuplului din Sydney, cuplu a cărui identitate nu a fost făcută publică, o fetiță în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:54

Cât a costat vizita „privată” a lui Serghei Șoigu bugetul Republicii Moldova?

Cât a costat vizita „privată” a lui Serghei Șoigu bugetul Republicii Moldova?

„ Prezența ministrului rus al apărării la Chișinău a dovedit că vechile practici duplicitare ale binomului Plahotniuc-Dodon funcționează cu succes. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:48

Pădurea Amazoniană, „plămânul verde al Terrei”, într-o situaţie critică/ VIDEO

Pădurea Amazoniană, „plămânul verde al Terrei”, într-o situaţie critică/ VIDEO

Liderii statelor prezente la summitul G7 au fost de acord că ţările afectate de incendiile de vegetaţie din regiunea Amazoniană trebuie să primească ajutor cât mai repede posibil, a declarat duminică preşedintele american Emmanuel Macron, relatează Dpa, citat de Mediafax....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:45

TOP-10 GREŞELI ŞI LACUNE ALE NOULUI GUVERN (tribuna.md)

TOP-10 GREŞELI ŞI LACUNE ALE NOULUI GUVERN (tribuna.md)

Deşi este la putere de mai puţin de trei luni, actualul Guvern a comis deja mai multe greşeli şi a dovedit că are mai multe lacune care ar putea să-l coste scump în viitor. Aceste greşeli şi lacune se regăsesc într-un clasament convenţional elaborat de portalul TRIBUNA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:30

CIFRELE NU MINT / Moldova exportă vin de 100 de milioane de euro, România pantofi de 1 miliard

CIFRELE NU MINT / Moldova exportă vin de 100 de milioane de euro, România pantofi de 1 miliard

În anul vitivinicol 2018-2019, Republica Moldova a exportat 14,1 milioane decalitri (dal) de vin, cu 1,8 la sută mai puțin decât în anul precedent. Valoarea acestuia a depășit cifra de 2,3 mlrd de lei. În total, anul trecut au fost prelucrați 356 mii tone de struguri...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:29

Declaraţia de Independenţă a R. Moldova fost scrisă de un ROMÂN

Declaraţia de Independenţă a R. Moldova fost scrisă de un ROMÂN

(Interviu cu Ambasadorul Aurel Preda (foto), preşedintele Asociaţiei Române de Politică Externă, unul dintre cei care, acum 20 de ani, a scris Declaraţia de Independenţă)

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:25

De ce canibalismul nu este atât de răspândit în cadrul speciei umane?

De ce canibalismul nu este atât de răspândit în cadrul speciei umane?

Deşi în lumea animală canibalismul este un fenomen răspândit, în cazul oamenilor acest obicei pare a fi întâmpinat cu dezgust şi limitat la areale geografice reduse sau în cazul unor situaţii extreme.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:24

Un cercetător francez a „spart” sistemul de vot electronic din Moscova bazat be blockchain

Un cercetător francez a „spart” sistemul de vot electronic din Moscova bazat be blockchain

Luna viitoare, la Moscova, va debuta primul sistem de vot electronic bazat pe tehnologia blockchain Ethereum. Acest sistem ar trebui să fie extrem de sigur şi ar trebui să ajute la eficientizarea procesului de votare, cetăţenii putând vota de acasă, de pe oricare dispozitiv doresc. Astfel,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 09:22

Un cuplu de tineri a murit la câteva minute după căsătorie. Mama mirelui a asistat la accident

Un cuplu de tineri a murit la câteva minute după căsătorie. Mama mirelui a asistat la accident

După ce și-au unit destinele, un bărbat și o femeie din Texas au murit într-un accident rutier, potrivit CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:42

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

Nicolae Negru: Venirea lui Bolton la Chișinău este un semnal de îngrijorare față de întărirea influenței ruse în R. Moldova

 Vizita de săptămâna viitoare a consilierului președintelui SUA pentru securitate națională, John Bolton, nu este deloc întâmplătoare, consideră editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru. Aceasta are loc în contextul întăririi influenței ruse...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:32

Nudiștii, victime preferate ale hoților. Zeci de turiști au rămas fără hainele de pe plajă

Nudiștii, victime preferate ale hoților. Zeci de turiști au rămas fără hainele de pe plajă

Fenomen bizar pe plajele de nudiști din Barcelona: sute de turiști au descoperit că le-au fost furate hainele în timp ce făceau baie în mare.

( ) Citeşte tot articolul

Film 26 August 2019, ora: 08:17

(FILMUL SĂPTĂMĂNII) Mihai Viteazul (1971) Amza Pelea în rol principal, regizat de Sergiu Nicolaescu

(FILMUL SĂPTĂMĂNII) Mihai Viteazul (1971) Amza Pelea în rol principal, regizat de Sergiu Nicolaescu

Film istoric în două părţi: 1. "Călugăreni"; 2. "Unirea".

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:09

Cutremur în România, luni dimineață. La ce adâncime s-a produs

Cutremur în România, luni dimineață. La ce adâncime s-a produs

Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grade s-a produs luni dimineață în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:04

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

Casa Albă: Ceea ce regretă președintele Trump este că nu a mărit mai mult tarifele impuse Chinei

La doar câteva ore după ce președintele Donald Trump a spus duminică că are îndoieli legate de războiul comercial pe care SUA îl poartă cu China, Casa Albă a insistat să explice comentariul liderului, deoarece acesta a fost "interpretate greșit", scrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 08:01

Platforma DA și PAS vor merge în bloc la alegerile locale și cele parlamentare noi din 20 octombrie dar n-au anunțat încă niciun candidat

Platforma DA și PAS vor merge în bloc la alegerile locale și cele parlamentare noi din 20 octombrie dar n-au anunțat încă niciun candidat

Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) anunţă că membrii săi vor participa alături de cei din Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) în cadrul alegerilor locale generale şi celor parlamentare parţiale din 20 octombrie.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 26 August 2019, ora: 07:55

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 26 AUGUST 2019. BALANȚELE SE ÎNDRĂGOSTESC

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 26 AUGUST 2019. BALANȚELE SE ÎNDRĂGOSTESC

Horoscopul zilei de 26 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 26 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 26 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 07:24

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a R. Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Octavian Țîcu: Declarația de Independență a R. Moldova condamnă Pactul Molotov-Ribbentrop și cere lichidarea consecințelor acestuia, ceea ce înseamnă Unirea cu România

Pactul Ribbentrop - Molotov este denunțat în Declarația de Independență a Republicii Moldova, iar aceasta stipulează necesitatea de reîntregire, susține istoricul și deputatul Octavian Țîcu, într-un interviu pentru Radio Chișinău:

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 26 August 2019, ora: 06:44

istorie L-a OTRĂVIT Beria pe Stalin?

L-a OTRĂVIT Beria pe Stalin?

„Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când el a murit, ţara sa era cea mai mare putere a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii” (Winston Churchill). Dacă Stalin ar citi azi cuvintele alese mai sus drept motto,...

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 26 August 2019, ora: 04:33

26 august: Sfinții Adrian și Natalia, soții a căror dragoste a învins moartea

26 august: Sfinții Adrian și Natalia, soții a căror dragoste a învins moartea

Povestea Sf. Adrian și Natalia este una dintre cele mai frumoase povești de dragoste ale istoriei. Singura mare deosebire este faptul că nu este o povestire despre plăcere, ci despre durere, durerea mucenicească.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 26 August 2019, ora: 04:26

Debarcarea lui Vladimir Plahotniuc de la butoanele puterii statului moldovean la începutul acestei veri, cu largul concurs al Blocului pro-european ACUM, a oferit fostului breloc al „oligarhului cel bun”, Igor Dodon, şansa de a „cimenta şi mai mult ideologic şi geostrategic” axa...

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 26 August 2019, ora: 00:42

TOP 10 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

TOP 10 cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii Din editia print

Căldurile ridicate specifice verii sunt o adevărată provocare pentru organismul nostru. Este foarte important să ne hidratăm corespunzător și să consumăm cât mai multe legume și mai ales fructe. Mai jos găsiți o listă cu fructele de sezon care au nenumărate beneficii asupra...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)