Actualitate

Ce făcea vicecancelarul Austriei la locul de muncă: se juca Clash of Clans şi a trimis factura direct către partidul din care făcea parte

Influenţa pe care tehnologia chineză o exercită asupra planetei este atât de mare, încât poate lovi în cele mai neaşteptate locuri. În timp ce guverne din toată lumea discută posibilitatea introducerii tehnologiei Huawei în noile reţele de comunicaţii 5G, tehnologia chineză a devenit o problemă din cu totul alte motive în Austra, scrie WSJ.

Heinz-Christian Strache, fostul vicecancelar al Austriei, a cheltuit lunar între 2000 şi 3000 de euro îmbunătăţindu-şi contul de Clash of Clans, un joc de strategie pentru smartphone-uri, urmând să trimită factura direct către Partidul Libertăţii din Austria, paritid din care face parte. Acesta ar fi declarat că a folosit contul partidului din greşeală, returnând ulterior suma de bani, potrivit raportului citat de WSJ.

Jocul a fost creat de producătorul finlandez de jocuri video Supercell, conglomeratul chinez Tencent deţinând 84,3% din acţiunile companiei.

Strache şi-a dat demisia din funcţia de vicecancelar în luna mai a anului trecut, în urma publicării unui material video în care discuta cu o „rusoaică” o posibilă tranzacţie a acţiunilor unor oragane de presă pentru a influenţa alegerile europarlamentare, rusoaica fiind în realitate o cetăţeană a Letoniei.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *