Preşedintele Igor Dodon declară că a elaborat un concept prin care Transnistria ar urma să primească un statut special „sub forma unei autonomii foarte puternice”. Igor Dodon: „Am putea fi o poveste de succes a modului în care un conflict înghețat în spațiul post-sovietic ar putea fi rezolvat pentru prima dată”, scrie jurnalistul Vasile Munteanu.
1. Acest proiect de concept trebuie să fie făcut public, deoarece un subiect atât de important şi sensibil nu poate fi discutat pe sub masă, departe de ochii societăţii şi doar între câteva partide. Blocul ACUM nu trebuie să accepte discuţii cu uşile închise. E un subiect care vizează viitorul acestui stat şi a cetăţenilor săi, iar pentru că diavolul se ascunde în detalii, toţi trebuie să cunoaştem ce anume prevede conceptul preşedinţiei, deoarece problema transnistreană nu poate şi nu trebuie soluţionată cu orice preţ.
2. Ce înseamnă a „autonomie foarte puternică”, cum anunţă Igor Dodon? O autonomie care va transforma Republica Moldova într-o entitate statală şi mai slabă, şantajabilă şi limitată în exercitarea politicilor sale în domeniul politicii externe, a consolidării capacităţilor de securitate şi apărare? O „autonomie foarte puternică” ar însemna transnistrizarea Republicii Moldova, cu alte două capitale la Sud şi în Est – Tiraspol şi Comrat?
Igor Dodon: „Am putea fi o poveste de succes a modului în care un conflict înghețat în spațiul post-sovietic ar putea fi rezolvat pentru prima dată”.
3. Această dorinţă de a deveni „o poveste de succes” este una periculoasă nu doar pentru Republica Moldova, dar şi pentru ucraineni, deoarece un eventual model de soluţionare a problemei transnistrene ar putea fi aplicat, ulterior, şi în raioanele de Est ale Ucrainei, aflate sub ocupaţia rusească.
4. Igor Dodon mai spune că: „Aș risca să spun că ne putem mișca foarte repede, deoarece consensul internațional actual privind Republica Moldova este favorabil”.
5. Favorabil pentru cine? Pentru Berlin, pentru Moscova, pentru Tiraspol? Adevărat, se întâmplă ceva pe acest segment în ultima perioadă, iar aici amintesc şi de numirea fostului reprezentant special al UE la Chișinău, Kalman Mizsei, în funcția de Înalt Consilier al Uniunii Europene „pentru măsuri de consolidare a încrederii între Chişinău şi Tiraspol” pe care o consider deloc întâmplătoare.
6. În această lună, preşedintele Igor Dodon va susţine un discurs la tribuna Adunării Generale a ONU, chiar dacă suntem o republică parlamentară, iar Chişinăul trebuia să fie reprezentat de prim – ministrul acestui stat. În funcţie de mesajele pe care le va transmite Igor Dodon la ONU, ne vom da seama dacă se coace sau nu un nou plan Kozak pentru Republica Moldova şi din ce zone bate „vântul schimbării” pe segmentul transnistrean.
|
Florin Călinescu, celebru om de televiziune şi, mai recent, politician, este foarte dur la adresa preşedintelui Iohannis, căruia nu i-a acordat decât două săptămâni în care să vadă cum are de gând să-şi înceapă noul mandat la Palatul Cotroceni.
( ) Citeşte tot articolulSenatul Berlinului a decretat marţi "stare de urgenţă climatică" pentru capitala Germaniei, deschizând astfel calea spre noi eforturi de a acţiona în vederea combaterii efectelor generate de schimbările climatice, informează DPA. "Am scos în evidenţă...
( ) Citeşte tot articolulGrăsimile animale au fost dintotdeauna criticate şi combătute de mare parte din nutriţioniştii care se aflau în căutarea dietei şi stilului de viaţă perfect. Cu toate astea, untura are proprietăţi benefice nebănuite şi este unul din cele mai sănătoate produse din casele...
( ) Citeşte tot articolulUn bărbat care a întârziat câteva ore la propria nuntă a constatat că, în acest timp, femeia cu care urma să-și petreacă restul zilelor își găsise deja un alt partener. Mirele a ajuns cu câteva ore întârziere la ceremonia programată...
( ) Citeşte tot articolulLucrarea a fost realizată cu ocazia aniversării a 75-a a doctorului în drept Nicolae Osmochescu – personalitate de notorietate a jurisprudenței naționale, promotor, prin forța propriului exemplu al Adevărului și Dreptății ca valori supreme, iar știința juridică ca mod de...
( ) Citeşte tot articolulPreşedintele rus Vladimir Putin a salutat luni summitul de la Paris privind Ucraina drept un ”pas important” spre o dezescaladare şi ”fără îndoială” o dezgheţare, adăugând că ”Rusia va face tot ce depinde de ea pentru încetarea...
( ) Citeşte tot articolulCel puţin patru persoane au fost ucise în incidentul armat produs marţi după-amiază în Jersey City, în statul american New Jersey, afirmă surse citate de postul NBC New York, confirmând şi moartea a doi suspecţi. Ar fi vorba despre traficanți de droguri care au...
( ) Citeşte tot articolulTrepidaţiile din ce în ce mai puternice resimţite pe o insulă vulcanică din Noua Zeelandă au împiedicat eforturile autorităților de a recupera cadavrele a opt persoane care se pare că au rămas pe insulă, la două zile după erupţia care a surprins zeci de turiști, potrivit...
( ) Citeşte tot articolulUn influencer de pe rețelele de socializare a fost condamnat la 14 ani de închisoare după ce a plănuit să preia controlul asupra unui site cu forța, informează CNN. Rossi Lothario Adams, de 27 de ani, din Cedar Rapids, Iowa, a fost acuzat și găsit vinovat de conspirație pentru a...
( ) Citeşte tot articolulDupă ce a tăiat o găină care nu făcuse niciun ou în 5 ani, nu mică i-a fost mirarea să găsească înăuntru o bilă de mărimea unei mingi de tenis, care ar putea să-i aducă femeii bani frumoși. Cam 350.000 de dolari! Știind că se apropie o reuniune de familie, Du...
( ) Citeşte tot articolulPrimul avion complet electric din lume a efectuat un test de zbor deasupra orașului canadian Vancouver, zburând timp de 15 minute. „Zborul dovedește că aviația comercială în formă electrică este plauzibilă”, a spus Roei Ganzarski, directorul companiei de...
( ) Citeşte tot articolulUniunea Europeană a anunţat că în luna ianuarie va propune o nouă procedură pentru acceptarea de noi membri, răspunzând astfel opoziţiei exprimate de Franţa faţă de lansarea negocierilor de aderare cu Albania şi Macedonia de Nord, transmite dpa, citată de Agerpres.
( ) Citeşte tot articolulFostul premier Adrian Năstase a reacționat, marți seară, pe blogul său, la informația că președintele Klaus Iohannis va retrage decorațiile tuturor persoanelor condamnate, inclusiv lui. „Gestul său meschin de astăzi nu prevestește nimic bun”, scrie fostul lider PSD,...
( ) Citeşte tot articolulStatele Unite vor riposta în cazul în care Rusia ori altă ţară vor interveni în scrutinul prezidenţial american, i-a transmis marţi seară secretarul de Stat Mike Pompeo lui Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, potrivit Mediafax. „Dacă Rusia ori vreun alt...
( ) Citeşte tot articolulPentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. „Red Union Fenosa" S.A. anunţă că miercuri, 11 decembrie 2019, vor avea loc lucrări programate de întreținere, renovare și modernizare a rețelelor electrice pe adresele și în intervalele de...
( ) Citeşte tot articolulPremierul Ion Chicu a felicitat conducătorii administrațiilor publice locale nou-aleși pentru rezultatele obținute la scrutinul din 20 octombrie. Declarația a avut loc astăzi, la ședința comună a membrilor Guvernului cu președinții de raioane și primarii orașelor Chișinău și...
( ) Citeşte tot articolulHoroscopul zilei de 11 decembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 11 decembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 11...
( ) Citeşte tot articolulJudecatoria Chisinau, sediul Rascani, a respins ca fiind inadmisibila cererea de chemare in judecata depusa de Viorel Morari, care a atacat in instanta decizia Procurorului General de al suspenda din functie si de a verifica activitatea Procuraturii Anticoruptie.
( ) Citeşte tot articolulNu numai că este plină de substanțe nutritive esențiale precum vitaminele B, fierul, manganul, cuprul, magneziul și potasiul, dar reprezintă o mină de aur pentru sănătate. Este bogata in nitrati, pe care corpul il transforma in oxid nitric - un compus care relaxeaza si dilata vasele de...
( ) Citeşte tot articolulPentru multi dintre noi, a visa ca mori este una dintre cele mai terifiante experiente pe care le putem avea atunci cand dormi. Insa trebuie sa stii totusi ca semnificatia acestui vis nu este negativa, asa cum te-ai astepta. Cu totii ne temem de moarte, este o frica primara, cu care ne...
( ) Citeşte tot articolulArde gunoiştea de la marginea oraşului Vulcăneşti. Potrivit autorităţilor locale, la faţa locului se află pompierii şi angajaţii „Apă-Canal”, care încearcă să stingă flăcările.
( ) Citeşte tot articolulAlegerile parlamentare anticipate din Marea Britanie de joi, 12 decembrie, au fost dominate de tema ieșirii din Uniunea Europeană, a cărei dată este stabilită pentru 31 ianuarie 2020. Principalele partide competitoare au ca subiect principal de campanie Brexit-ul. La trei ani și...
( ) Citeşte tot articolulTurcia ar putea lansa o intervenţie militară în Libia, a avertizat marţi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, citat de postul TRT şi de agenţia de presă ANSA, conform MEDIAFAX. „În cazul în care vom fi invitaţi de Guvernul Fayez al-Sarraj pentru o...
( ) Citeşte tot articolulPrimăria municipiului Chișinău informează că începând cu data de 09.12.2019 până pe data de 18.02.2020, va fi suspendat traficul rutier pe str. Cetatea Chilia la intersecție str. N. Titulescu și str. Cetatea Chilia intersecție cu str. Busuiocești. Măsura este impusă...
( ) Citeşte tot articolulUn magazin din stânga Nstrului, la un pas, de a fi prădat de hoți. Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de 9 decembrie, în orașul Bender.
( ) Citeşte tot articolul