Ce înseamnă această creștere semnificativă dincolo de jocul politic de imagine?
Dintre toate domeniile asupra cărora se putea apleca la începutul mandatului său prezidențial, președintele Klaus Iohannis a ales Apărarea. L-a schimbat pe Șeful Marelui Stat Major în decembrie și acum a ales să organizeze primele sale consultări politice cu partidele pe tema bugetului Apărării. De ce? În primul rând, pentru că poate. În calitatea sa de Comandant Suprem, Armata este una din puținele instituții unde președintele poate lua decizii fără acordul Parlamentului sau al Guvernului. Apărarea este, așadar, o zonă unde autoritatea președintelui este de necontestat. Din punctul de vedere al imaginii publice, este o idee bună ca Iohannis să își înceapă mandatul acolo unde instituția prezidențială este cel mai relevantă. Este, pe de altă parte, o zonă sigură, având în vedere, pe de o parte gradul de încredere al populației în Armată și, pe de alta, sentimentul de urgență dat de amenințarea rusească în Est. Președintele PMP, Elena Udrea, supărată că n-a fost invitată la consultări, a decis că strugurii sunt acri și a proclamat că este vorba exclusiv de o acțiune de imagine. În realitate, acordul de ieri se poate dovedi mult mai important, dacă, desigur, partidele și guvernele îl vor respecta.
Bugetul Apărării pentru anul trecut a fost de 1,3% din PIB, iar pentru 2015 creșterea este nesemnificativă, de aproximativ 0,3% din PIB. La nivelul actual al produsului intern brut, o creștere la 2% a bugetului Apărării înseamnă, în cifre absolute, aproximativ un miliard de euro suplimentari anual. La ce vor fi folosiți acești bani? Până acum, cea mai mare parte a bugetului Apărării a fost utilizată pentru cheltuieli de personal, adică pentru plata salariilor militarilor și civililor, în vreme ce cheltuielile pentru înzestrare au fost reduse constant, aflându-se în acest moment la nivel de întreținere.
Această situație nu mai poate continua. În punctul 14 al Declarației Finale a Summit-ului NATO de la Newport, din această vară, cel care conține angajamentul creșterii bugetului la 2% din PIB, se afirmă foarte clar: „Suntem de acord să întoarcem trendul declinului bugetelor apărării, să utilizăm fondurile în modul cel mai eficient și să echilibrăm mai mult balanța costurilor și responsabilităților. Securitatea și apărarea noastră depind atât de cât de mult cheltuim, dar și de cum cheltuim. Creșterea investițiilor ar trebui direcționată către îndeplinirea priorităților privind capabilitățile, iar Aliații trebuie să demonstreze voința politică de a furniza capabilitățile cerute și să desfășoare forțele acolo unde este nevoie de ele. O industrie militară puternică în întreaga Alianță, inclusiv o industrie militară puternică în Europa, precum și o cooperare mai largă în industria de apărare în interiorul Europei, dar și între cele două maluri ale Atlanticului rămân esențiale pentru pentru crearea acestor capabilități“. Mai mult, Aliații se angajează să cheltuiască peste 20% din bugetul Apărării „pe echipamente majore, inclusiv pentru cercetare și dezvoltare“.
Cu alte cuvinte, miliardul de euro care se va afla la dispoziția Armatei din 2017, vor trebui cheltuiți exclusiv pentru înzestrare și investiții în tehnologia militară și industria de armament. Pentru industria militară românească, aflată la nivelul de subzistență după austeritatea din timpul crizei, acesta ar putea fi momentul mult așteptat al salvării și revirimentului. Ar putea să însemne însă și sfârșitul dacă nu va face față concurenței cu producători redutabili din interiorul Alianței.
Din acest punct de vedere, acordul de ieri poate reprezenta un moment de cotitură pentru Armată și pentru industria românească de apărare, care poate deveni un actor important în cadrul Alianței dacă va avea sprijinul guvernelor, indiferent de culoarea lor politică așa cum presupune. Dincolo de nevoia de înzestrare a armatei și îndeplinirea obligațiilor în cadrul NATO, dezvoltarea industriei de apărare ar atrage și dezvoltarea pe orizontală și ar contribui la creșterea economică generală. Dar dacă avantajele unui miliard de euro de la buget garantat pentru investiții militare sunt atât de evidente, de ce nu s-a făcut până acum? Răspunsul este că un miliard de euro sunt bani mulți atunci când guvernele au alte priorități, cum ar fi creșterea cheltuielilor sociale, plata salariilor bugetarilor sau pomenile electorale. Precedentul acord de acest fel a fost Pactul pentru Educație, semnat în 2008, în vremuri de creștere economică, unde se prevedea ferm un procent de 6% din PIB pentru Educație. Dacă l-ar fi respectat în condiții de recesiune, guvernul Boc ar fi trebuit să taie masiv cheltuielile bugetare. Nu a avut curajul să o facă și pactul a murit. Ponta a promis la rândul său creșterea bugetului Apărării de la alegerile din 2012, dar în termeni reali nu a făcu-
t-o, strâns între cererile baronilor și nevoile propriei campanii electorale. Acum toate partidele sunt generoase, dar odată ajunse la guvernare încep să vadă lucrurile altfel.
Al doilea mare pericol este corupția. Un miliard de euro înseamnă mult și pentru cei care au ochii fixați pe achizițiile publice și de aceea
Iohannis a avertizat ieri că banii trebuie cheltuiți responsabil și că programele de înzestrare trebuie să țină seama de nevoile reale ale Armatei. Indiferent de soarta acordului ieri, el va reprezenta o bună hârtie de turnesol care va scoate la lumină adevăratele culori ale partidelor din România.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
