Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 11:04
Abonamente

Actualitate 26 Iulie 2018, ora 19:05

Ce joc face Germania în Moldova?

Marime Font

După semnarea acordului de la Meseberg, din 2010, de către Angela Merkel și Dmitri Medvedev, acord rămas secret, au fost destule voci care au spus că Germania s-a oferit să ajute la rezolvarea problemei transnistrene, prin federalizarea Republicii Moldova. Federalizarea este o soluție proastă pentru Moldova, care mai are în componența sa o regiune autonomă, Găgăuzia, și ar crea o nouă vulnerabilitate privind siguranța micului stat. Nu este de ignorat nici vulnerabilitatea care se creează în plan regional. Ucraina ar avea o vulnerabilitate în plus, iar Federația Rusă va putea să își maximizeze lupta contra Ucrainei, dacă Republica Moldova ar fi mai slabă decât este acum.


De altfel, soluția federalizării a fost propusă și prin planul Kozak, care era la un pas să fie acceptat de președintele Voronin. Rușii propuneau o federalizare a Republicii Moldova, în care Transnistria avea puteri sporite, iar rușii puteau să își mențină trupele 20 ani, ca garanție a respectării păcii în zonă.

Anii au trecut dar problema transnistreană nu s-a rezolvat. În schimb, în toți acești ani, am văzut o apropiere din ce în ce mai mare a Germaniei de Federația Rusă. Desigur, interesele economice, de multe ori, sunt cele care dictează jocul. Dependența energetică a Germaniei de gazul rusesc a contat cel mai mult. De altfel, am văzut și declarația lui Trump, de la începutul summit-ului NATO de la Bruxelles, care a spus că Germania este prizoniera Rusiei, din cauza acordului privind gazoductul Nord Stream 2. Trump a făcut declarații extrem de dure la adresa Germaniei, lăsând la o parte orice urmă de diplomație, dar punând degetul pe rană:



„Am o mare problemă cu Germania. Se presupune că tu lupți pentru cineva și acel cineva dă miliarde de dolari către cel de care tu îl păzești. Este multă furie la adresa faptului că Germania plătește Rusiei miliarde de dolari. Cred că este un lucru foarte rău și pentru Germania. Ce, ridică steagul alb?”

Republica Moldova este o țară mică și nu cred că mai trebuie specificat care este identitatea poporului de dincolo de Prut. Real, prietenii Moldovei sunt puțini. România are o datorie și este singura țară cu adevărat prietenă a Republicii Moldova. Restul sunt parteneri, iar interesul în relațiile diplomatice este tot ce contează.

Puțini o să recunoască adevărul, dar acesta trebuie spus. Moldova a ajuns teritoriul de joacă al marilor puteri. UE nu oferă nicio perspectivă de aderare. Federației Ruse îi convine să se păstreze status quo-ul actual, o țară prinsă la mijloc, care are trupe de ocupație la 40 minute de Chișinău, pe teritoriul transnistrean.

Ce face Germania în Moldova? În primul rând finanțează toate ONG-urile care promovează moldovenismul, națiunea civică. Moldovenismul este un curent politic, social, cultural și filologic care presupune că moldovenii ar fi o etnie separată, diferită de români, acum acest curent este îmbrăcat sub forma de ”națiune civică”. Investigații jurnalistice au surprins cum fostul ideolog al lui Voronin, Mark Tkaciuk a fost finanțat prin ONG-uri https://deschide.md/ro/stiri/politic/27922/Zacusca-„națiunii-civice-moldovenești”-pe-bani-germani-Tkaciuk-Popov-Pistrinciuc-Kulminski.htm

Acest lucru a fost semnalat și de fostul președinte Traian Băsescu, care în cadrul interviu ce avea ca temă recunoașterea statului a Kosovo, a spus:

“Probabil din aceleași motive pentru care Germania finanțează consistent fundații în Republica Moldova, care să vorbească de statalitate și moldovenism ca și concept. Germania își depășește limitele pe care poate să joace în politica externă și face rău”

„Eu nu vorbesc din auzite. Știu toate drumurile din Republica Moldova. Încă mai vrea cineva să mențină rămășițe ale Pactului Ribbentrop – Molotov, prin ONG-uri moldovenești susținute financiar de Germania”,

a adăugat fostul președinte al României. https://www.activenews.ro/stiri/Fostul-presedinte-Basescu-face-acuzatii-GRAVE-la-adresa-Germaniei-Berlinul-preseaza-Romania-sa-recunoasca-Kosovo.-Germania-finanteaza-consistent-fundatii-in-Moldova-care-sa-vorbeasca-de-statalitate-si-moldovenism-ca-si-concept-150619

Iată, însă, că lucrurile încep să depășească acest cadru. Ambasadorul Germaniei de la Chișinău, Julia Molnar, afirmă într-un interviu pentru Infotag: ”Dintre toate ideile care ar putea unifica societatea moldovenească, personal, mi se pare foarte atractivă cea care cheamă la crearea unei identități civice puternice care va permite cetățenilor acestei țări multietnice să-și expună viziunile referitoare la un stat echitabil și corect, indiferent de limba pe care o vorbesc și de origine”.

Iar toate aceste lucruri se întâmplă acum, la puține vreme după ce Kozk, părintele ideii de federalizare, a devenit reprezentantul special al lui Putin pentru Republica Moldova, înlocuindu-l pe Rogozin, declarat persona non-grata de către Guvernul Republicii Moldova.

Dincolo de faptul că declarațiile ambasadoarei nu dau decât apă la moară președintelui pro-rus, Igor Dodon, ele trebuie privite cu maximă îngrijorare, pentru că semnalează intrarea oficială a Germaniei pe alt drum, de la încurajarea pe sub masă, prin finanțarea proiectelor civice moldovenești, la asumarea în public a ștergerii identității unui popor, devenind astfel partener oficial al Federației Ruse, în jocul pe care aceasta îl face în Republica Moldova.

http://www.hrituc.ro 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Septembrie 2018, ora: 23:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 26 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Râmătorii de sensuri

Totul e înspăimântător de simplu: când ne naștem, fiecăruia, Dumnezeu îi dă câte un Boț de lut, căruia noi îi zicem DESTIN, îi pune în față un CRONOMETRU, dă startul și în perioada de timp rezervată noi trebuie să reușim să modelăm ceva din el.

() Citeşte tot articolul

Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md