Bună Dimineața

Ce mai spune şamanul?

„M-am întâlnit dimineaţă cu primarul din Grătieşti, dar nu mi-a spus nimic”, a precizat Cârlig. (Comuna Grătieşti intră în aria de „preocupări” ale pretorului). Nu e prima dată când funcţionarii de la primărie află de la televizor despre ceea ce se întâmplă în sectoarele de care sunt responsabili. Exact ca în bancul cu ciukcea. Cică vine un ciukcea la şaman şi îl întreabă: „Şaman, cum va fi vremea? Ciukcea vrea să meargă la vânătoare”. Şamanul bolboroseşte ceva, face nişte semne către zei şi îi răspunde: „Va fi vreme bună!”. Apoi, şamanul merge la staţia meteo să vadă ce spun specialiştii, ca nu cumva să tragă cu obrazul. Cei de la meteo îl liniştesc: vremea va fi OK. „Dar de unde ştiţi?”. „Păi, am văzut că ciukcea a plecat la vânătoare!”.

Aşa e şi cu funcţionarii noştri de la primărie: se informează din presă şi spun presei ceea ce au aflat din presă despre situaţia din municipiu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *