Ce mesaje au transmis Igor Dodon și Maia Sandu referitor la desfășurarea alegerilor locale generale

publicat în Actualitate pe 21 Octombrie 2019, 13:15

Președintele Igor Dodon și premierul Maia Sandu au remarcat desfășurarea corectă a alegerilor locale generale, în mesaje transmise prin intermediul rețelelor de socializare.

”Alegerile locale s-au desfășurat în mod liber și democratic, fapt care demonstrează că este o revenire la normalitate după mulți ani în care competiția electorală a fost grav afectată de metode incorecte practicate de anumite partide sau politicieni care încercau să decidă în locul cetățenilor”, a subliniat Igor Dodon, care a lăudat rezultatul obținut de Partidul Socialiștilor.

El a mai remarcat că în mai multe localități, în turul doi, competiția se va desfășura între PSRM și Blocul ACUM și a subliniat că cele două formațiuni au semnat un Acord de guvernare și trebuie să poată ”lucra în continuare împreună și după aceste alegeri”.

Maia Sandu le-a mulțumit alegătorilor pentru voturile acordate candidaților Blocului ACUM. Ea a subliniat că ieri s-au desfășurat ”unele dintre cele mai libere și corecte alegeri de la independență”, iar ”oamenii nu au venit siliți la vot, cetățenii nu au fost plătiți, șantajați, amenințați să voteze într-un anume fel, au lipsit autobuzele pline cu oameni aduși organizat din regiunea transnistreană, instituțiile publice nu au fost folosite de către politicieni în campanie”.

https://radiochisinau.md/