„Ce-o să ne facem?”

publicat în Opinii & Editoriale pe 13 Martie 2019, 08:54

Zilele acestea de după alegerile parlamentare mi-au amintit de o rubrică pe care o aveam în revista „Tiuk!”, realizată și condusă de cumnatul meu Mihail Vakulovski, cu sprijinul soției sale, Carmina, al fratelui său, Alexandru, și cu implicarea artistului Dan Perjovschi.

Rubrica se numea Show recent messages (arată-mi mesajele recente – în traducere) și era inspirată dintr-o aplicație prin care puteai verifica pe internet conversațiile cu prietenii. Însă ceea ce deosebea această rubrică de una de interviuri era faptul că o făceam cumva pe model de brainstorming. Eu îi trimiteam artistului invitat câte un singur cuvânt pe rețelele de socializare, iar el trebuia să răspundă pe loc, să îmi spună tot ce îi trece prin minte la vederea cuvântului. Zilele trecute mi-am adus aminte de acest interviu neformal realizat cu regretatul (și uriașul) Andrei Gheorghe, cunoscut în Moldova mai mult ca om de televiziune (deși e dificil să îi descrii activitatea printr-o funcție sau meserie, având în vedere că era un om extrem de complex).

Dar, revenind la interviul cu el, la un moment dat i-am trimis cuvântul „Chișinău”. Răspunsul a venit în mai puțin de un minut. Nu îl voi reda integral, ci doar fragmentul care ne interesează acum: Andrei Gheorghe: „Aoleuuu, vin alegerile, ce-o să ne facem? Nu facem nimic până nu vin alegerile! Nu putem să vorbim că trebuie să vină alegerile! Bă, nu putem să luăm nici o decizie, vorbim după ce vin alegerile, după ce se fac alegerile! Au venit alegerile. Vai, ce alegeri nasoale! Vai, iar nu facem nimic, fiindcă nu ne convin alegerile.”

Și când mă gândesc că acest interviu era realizat în 2011, mă doare capul. Iată, au trecut opt ani și răspunsul e același. E drept că e nevoie și o minte sclipitoare ca să surprinzi atât de bine o societate, dar mi-aș fi dorit ca Andrei Gheorghe să nu aibă dreptate și acum, după atâția ani.
Stăm și acum cu aceleași frici de acum opt, nouă, zece, douăzeci de ani: că vom rata un parcurs european, că vom ajunge (din nou) să ne închinăm Kremlinului, că nu reușim să ștergem de pe cerul nostru steluța nepieritoare cu cinci colțuri, că suntem mințiți și furați.

Dar nu sunt doar frici. Aceasta este realitatea. Așa trăim, așa se dezvoltă Moldova. Parcă am trăi într-o buclă temporală care se reia o dată la patru ani. De la un scrutin de alegeri la altul. Până și neregulile din ziua votărilor se reiau cu exactitate: votul cumpărat, votul importat din Transnistria, votul dat pentru răul mai mic.

Altceva nu am ce să spun deocamdată, vom vedea în săptămânile care urmează ce se va întâmpla. Acum, la câteva zile distanță, tot ce pot observa e că lumea are un singur răspuns. Cel dat de Andrei Gheorghe (atât de ironic) cu opt ani în urmă.