Constantin Tănase

Ce pensie trebuie să aibă ministrul Buliga?

 În cadrul unei emisiuni de la postul de radio „Vocea Basarabiei”, o bătrână, Dunăre de supărată pe actuala guvernare, ţipa la moderator: „Am o pensie de doar 500 de lei. Spuneţi-mi, vă rog, ministrul Buliga ar putea să trăiască cu doar 500 de lei pe lună!?”. Nu ştiu cine e doamna şi care e problema ei concretă, dar mie mi se pare cu totul nedreaptă o asemenea abordare. Să pornim de acolo că, de la Dumnezeu, nu toţi oamenii sunt egali. Unul se naşte mai deştept, altul mai prost. Unul e harnic, altul e lenos. Unul vrea mai mult de la viaţă, altul se mulţumeşte cu o coadă de peşte. Unuia îi place să aibă casă frumoasă, maşină, altul se mulţumeşte şi cu un sărăieş. Unul a însurit prin biblioteci, altul nici nu poate citi. Unul nu doarme nopţile, ca să facă un ban, altul doarme liniştit, iar a doua zi, dacă are un bănuţ, îl dă pe băut. Astfel, şi contribuţia oamenilor la binele comun al statului este diferită. Ca rezultat, un cetăţean cu salariu bun sau un om de afaceri (numit de cei săraci dispreţuitor „mafiot”) dă în buget milioane, alţii – cei „relaxaţi” şi „nepretenţioşi” – nu dau nimic. Sau alt caz, pe care cred că-l cunosc toţi cititorii. Se vorbeşte mult despre datoriile pentru căldură. Pe uşa fiecărui bloc o să vedeţi liste din care reiese că unii cetăţeni au acumulat datorii de până la 100 mii lei. Unii dintre aceşti răuplatnici sunt oameni tineri, câştigă bine, cunună şi botează, dar nu vor să achite facturile pentru că ştiu că statul e un prostănac impotent şi n-o să îndrăznească să-i pună la punct. Alţii însă, mai săraci ca primii, inclusiv bătrânii, strâng cureaua, dar îşi achită lunar facturile.

Întrebarea care urmează din cele expuse mai sus mi se pare logică şi firească: cu ce drept, ajunşi la pensie, cei din categoria celor care toată viaţa lor nu au prea transpirat, pretind pensii mari, ca a „ministrului Buliga”? Nu generalizez, pentru că sunt situaţii între situaţii, există oameni bolnavi, cu handicap ş.a.m.d. pe care societatea şi statul trebuie să şi-i asume. Aşa este creştineşte şi subscriu şi eu principiului solidarităţii umane. Nu trebuie însă să funcţioneze principiul solidarităţii şmecherilor şi profitorilor, care parazitează deschis pe munca şi eforturile celorlalţi – mereu îs în „concedii de boală”, îşi cumpără certificate de invaliditate şi primesc pensii – şi-s nemulţumiţi că sunt mici… Politicienii nu au curajul să le declare război acestora, fiindcă ei ştiu că votul unui om cinstit şi harnic are aceeaşi valoare cu votul unui puturos şi profitor. Există o categorie de „şomeri”, constructori de înaltă calificare, care lucrează pe la „mafioţi” şi câştigă cel puţin trei mii de euro pe lună. Bineînţeles că nu plătesc impozite, ba mai mult – primesc lunar indemnizaţii de şomaj. Statul nu se ocupă de ei. Vine timpul însă şi aceştia pretind pensii de la stat, şi pensii mari, ca la „ministrul Buliga”. Cu ce drept? mă întreb.

Să sperăm că statul, dar şi opinia publică, şi presa (!) vor ajunge să înţeleagă această problemă. Eu, ca proprietar al unui ziar, nu lucrez la stat, dar dau anual mai bine de un milion în Bugetul statului, fără ca acest stat să-mi dea ceva în loc. Nu ştiu ce pensie voi avea când îmi va veni rândul. De un lucru însă sunt convins: un stat normal şi deştept trebuie să răsplătească efortul, hărnicia, contribuţia personală a cetăţeanului la prosperarea statului. De aceea, nu fiecare are dreptul să pretindă la o pensie „ca a ministrului Buliga”. Trebuie odată şi odată să realizăm că, gata, colhozurile nu mai există!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *