Actualitate

Ce se va întâmpla cu antrenorul din Thailanda care şi-a dus discipolii în peştera inundată

Chanthawong i-a condus pe băieți 4 kilometri, prin culoarele întortocheate și înguste ale peșterii, pentru un ritual de inițiere în cadrul căruia cei 12 băieți și-au scris numele pe peretele grotei. Se întâmpla în data de 23 iunie.

Din păcate, ploile musonice i-au blocat pe băieți în peșteră. Salvatorii i-au găsit abia în data de 2 iulie. Ultimii patru copii au fost scoși din peșteră ieri, alături de tânărul lor antrenor.

În ciuda faptului că i-a pus în pericol pe cei 12 băieți, este puțin probabil ca antrenorul să fie cercetat penal, au declarat avocați din Thailanda contactați de Business Insider. În aceasta țară din Asia, legea ia în considerare și intenția persoanei acuzate. În acest caz, antrenorul, fost călugăr, nu a vrut să le facă rău copiilor.

În plus, este puțin probabil ca părinții să depună plângere pe numele bărbatului, pe care îl apreciază, mai ales după ce au aflat că și-a cedat mâncarea copiilor și i-a învățat să mediteze, ajuntându-i astfel să-și păstreze calmul.

Cu toate acestea, șeful secției de poliție din juristicția unde s-a întâmplat incidentul a declarat că încă nu exclude cercetarea antrenorului.

Sursa: digi24.ro


Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *