Ultima oră

Cea mai călduroasă zi a anului în România: caniculă cu 41 de grade în sud

ANM a emis o avertizare Cod Portocaliu de val de căldură persistent şi disconfort termic deosebit de accentuat, valabilă în 16 judeţe şi municipiul Bucureşti. Astfel, luni, în Muntenia, cea mai mare parte a Olteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor situa între 37 şi 40 de grade, iar în sudul Munteniei se vor atinge 41 de grade.

Se vor afla sub avertizare judeţele Galaţi, Vrancea, Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Ilfov şi municipiul Bucureşti, integral, şi parţial Tulcea, Constanţa, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş, potrivit Agerpres.

În regiunile sudice disconfortul termic se va menţine ridicat şi în restul săptămânii, subliniază ANM.

De asemenea, potrivit meteorologilor, valul de căldură va persista în regiunile sudice şi estice, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 şi 37 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Se vor afla sub Cod galben judeţele Iaşi şi Vaslui integral, şi parţial Bacău, Tulcea, Constanţa, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *