Ceauşescu a făcut crize de nervi că nu a primit Nobelul pentru Pace. „Ani la rand a recrutat oameni influenţi care să-l ajute să aducă premiul în România”
La începutul anilor ’70, România a încercat să medieze relaţiile dintre ţările arabe şi Israel, aflate în război. Nicolae Ceauşescu şi-a cucerit reputaţia de mediator, iar încercările lui de a face pace în Orientul Mijlociu i-au crescut cota în faţa Occidentului.
„În încercarea sa de a-şi echilibra angajamentul politic între statele arabe şi Israel, România păşea pe nisipuri mişcătoare. Diverse oficialităţi române, inclusiv Ceauşescu, continuau să se întâlnească cu omologii lor arabi, subliniid relaţiile de fraternitate dintre ţările lor. Hafez al-Assad, Saddam Hussein şi Yasser Arafat erau tovarăşi cu Ceauşescu. În acelaşi timp, diplomaţii români din ţările arabe aveau ordin să păstreze distanţa ori de câte ori ţara-gazdă întreprindea acţiuni pe care Israelul le-ar fi putut considera agresiuni la adresa sa”, susţine Radu Ioanid, în „Securitatea şi vânzarea evreilor”.
În 1977, Ceauşescu a pregătit o invitaţie pentru prim-ministru israelian, proaspăt ales, Menahem Begin. Acesta a acceptat să viziteze Bucureştiul după ce a fost informat că Ceauşescu dorea sincer să joace rolul de mediator între Israel şi Egipt.
Menahem Begin a sosit la Bucureşti la 25 august 1977. „Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa de a sprijini negocierile pentru obţinerea unei înţelegeri în Orientul Mijlociu.
Întâlnirea de la Bucureşti cu prim-ministrul Israelului
Astfel, Ceauşescu a fost cel care a a aranjat o întâlnire paralelă secretă în Bucureşti, între prim-ministrul Begin şi Said Merei, un reprezentant al Adunării Naţionale a Egiptului. Begin a subliniat că este dispus să rezolve problema Sinaiului şi chiar de a negocia crearea unei entităţi arabe cu guvern propriu în Gaza şi Cisirdania. Merei urma să transmită mesajul lui Anwar el Sadat, preşedintele Egiptului.
„Autorităţile române au luat măsuri de securitate extraordinare cu ocazia vizitei lui Begin. Rosen descrie una dintre aceste precauţii: «Eu şi soţia mea (…) l-am văzut pe Begin dispărând în direcţia templului. Apoi am văzut deodată, dintr-o altă direcţie, un alt Begin îndreptându-se spre noi. Acest al doilea Begin era îmbrăcat exact ca şi primul. Şi înfăţişarea lui era foarte asemănătoare. Era însoţit de acelaşi număr de persoane şi păzit de acelaşi număr de gardieni. Mai tîrziu am aflat că cei doi Begin plecaseră de la hotel în acelaşi timp, urmând două trasee diferite. Poliţia română se temea de posibilitatea unui atentat şi dorea să deruteze eventualii complotişti»….
Abba Gefen, ambasadorul Israelului la Bucureşti, descrie consecinţele dramatice ale vizitei lui Begin:
«Ceauşescu s-a convins că noul prim-ministru al Israelului dorea cu sinceritatea pacea şi l-a invitat pe preşedintele Sadat (n.r. şeful statului Egiptean) la Bucureşti. Sadat a răspuns invitaţiei în octombrie şi, odată sosit, l-a întrebat (…) pe Ceauşescu dacă era absolut sigur că Begin dorea pacea şi era capabil să semneze un acord. Ceauşescu a răspuns afirmativ la ambele întrebări». În septembrie 1977, Dayan, ministrul israelian de Externe, i-a dat instrucţiuni lui Meir Rosenne, consilier juridic al Ministerului de Extrene, să redacteze un proiect de tratat de pace între Egipt şi Israel”, mai scrie Radu Ioanid.
Acordul de pace la Camp David şi Nobel pentru Anwar Sadat şi Menachem Begin
După 12 luni, la 17 septembrie 1978, preşedintele Egiptului Anwar El Sadat şi primul ministru al Israelului Menachem Begin, semnează Acordurile de la Camp David. Negocierile secrete de la Camp David au durat 13 zile, iar cele două acorduri-cadru au fost semnate la Casa Albă, în prezenţa preşedintelui Statelor Unite, Jimmy Carter. Al doilea dintre aceste aceste acorduri-cadru, Un cadru pentru încheierea unui tratat de pace între Egipt şi Israel, a condus direct la Tratatul de pace israeliano-egiptean din 1979. Le-a adus lui Anwar Sadat şi Menachem Begin Premiul Nobel pentru Pace pe 1978.
Manachem, Carter şi Sadat după semnarea Acordului de pace de la Camp David FOTO Wikipedia.org
„Ceauşescu s-a scandalizat că nu a primit Premiul Nobel pentru pace drept recunoştere a rolului jucat în negoieri. Apoi, ani la rând, unul dintre interesele majore a fost să recruteze, prin intermediul CIE, oameni influenţi din culise care să-l ajute să aducă premiul în România”, mai scrie Radu Ioanid.
