CSI / Rusia

Cecenii, vinovaţii de serviciu pentru Kremlin?

Un al şaselea suspect s-a aruncat în aer cu o grenadă în momentul în care forţele de securitate încercuiseră domiciliul său din Groznâi. Amicii lui Nemţov resping -teoria absurdă că el ar fi fost lichidat de islamişti din cauza susţinerii publicaţiei Charlie Hebdo.

Alexandre Bortnikov, şeful agenţiei de spionaj a Rusiei, FSB, a anunţat arestarea şi numele suspecţilor în asasinarea opozantului politic Boris Nemţov, şi în afara unui singur nume cu sonoritate rusă, totul pare a avea conexiuni cecene, totul pare a proveni din Caucazul de Nord. Informaţiile legate de suspecţi, originile şi rolul presupus în asasinat rămân în ceaţă. Mulţi au fost arestaţi în Inguşeţia, dar lipsesc detaliile şi unii analişti cred că păstrarea confuziei este calculată în aşa fel încât să bulverseze numeroasele organisme care lucrează în anchetă şi unii să încerce să rezolve crima şi alţii să încerce să o acopere.

Unul din principalii suspecţi, Zaur Dadaiev a recunoscut duminică în faţa procurorilor implicarea în uciderea lui Nemţov şi a şi fost arestat. Ceilalţi patru suspecţi deţinuţi au negat orice participare la crimă. Un al şaselea suspect, rezident în Cecenia, Beslan Şavanov, s-a sinucis la Groznâi, în timpul operaţiunii speciale a forţelor de securitate care încercuiseră domiciliul său din centrul capitalei cecene. Şavanov nu avea cazier iar ordinul de a fi arestat a venit de la Moscova.

Calea impusă de FSB

Unii experţi din Moscova consideră remarcabil faptul că majoritatea informaţiilor privind suspecţii nu au venit din birourile funcţionarilor judiciari ci de la Alexandre Bortnikov, şeful FSB, agenţia se securitate însărcinată de preşedintele Putin cu anchetarea, între altele, a crimelor comise de aşa-numita „lume subterană islamică”. FSB este organizaţia care a succedat fostul KGB sovietic.

De ce ar fi implicaţi cecenii în moartea şefului opoziţiei ruse? Un expert şi ziarist care acoperă spaţiul Caucazului de Nord, Orkhan Djemal, vede favorizarea acestei ipoteze ca pe o dezvoltare previzibilă a genului facil pe care FSB îl poate avea în vedere pentru a fi acceptat uşor de către ruşi – cu o „pistă cecenă” Nemţov este „o victimă afurisită” comandată de batalionul Djokhar Dadaiev, care luptă în Ucraina contra rebelilor pro-ruşi şi care au văzut în Nemţov unul din cei mai virulenţi critici ruşi ai acestor rebeli şi al sprijinului preşedintelui rus, Vladimir Putin pentru ei.

Cine a ordonat uciderea lui Nemţov?

Din aceste motive destul de ambigui, pro-ucrainene şi pro-occidentale, „cecenii l-au ucis pe Nemţov pentru a-i face probleme lui Putin”, declară Djemal, el subliniind că se aştepta să audă că asasinii lui Nemţov veneau din cercurile revoluţiei din Piaţa Maidan din Kiev. Numai că problema centrală rămâne fără răspuns. Cine a ordonat asasinarea lui Boris Nemţov? Fiica politicianului lichidat, Zhanna Nemţova, ziarist la televiziunea RBC, crede că adevăraţii asasini ai tatălui ei vor rămâne nepedepsiţi. Într-un interviu pentru Bild am Sonntag, cel mai mare jurnal de duminică din Germania, Nemţova a declarat că este convinsă că tatăl său a fost ucis „pentru că era contra Kremlinului”. Ea a insistat că „asasinarea la comandă” a lui Nemţov a fost comisă cu „deplina susţinere a autorităţilor” şi „este sigur că asasinii nu vor fi pedepsiţi niciodată”. Amicul lui Nemţov, analist politic şi militant de prim plan al opoziţiei, Vladimir Milov, găseşte suspect că în noaptea crimei, camerele video de securitate federală care ar fi trebuit să înregistreze scena crimei nu au funcţionat. Opozanţii ruşi consideră că teza potrivit căreia Nemţov a fost ucis de islamişti ceceni este absurdă dar utilă pentru Kremlin, pentru că deviază acuizaţiile că ar fi implicate persoane din cercurile puterii.

„Cele mai rele temeri se materializează”, a declarat Ilia Iaşin, co-lider al micului partid de opoziţie liberală alături de Nemţov. „Cecenul va fi acuzat în timp ce aceia care au ordonat efectiv uciderea lui Nemţov rămân liberi”. Speculaţiile privind o legătură islamistă s-au întărit după ce anchetatorii l-au acuzat pe Zaur Dadaiev, un cecen asociat liderului Ceceniei, Ramzan Kadîrov, susţinut de preşedintele Putin. Dadaiev a fost comandantul batalionului „Sever” (Nord), al poliţiei cecene şi apropiat al lui Kadîrov. Or, Kadîrov a fost cel care a estimat că moartea lui Nemţov a fost organizată de servicii secrete din Occident pentru a provoca un conflict major în Rusia şi apoi a retrimis acuzaţiile spre pista islamistă. În mod firesc, cei care au comandat asasinatul au stabilit şi ceea ce urmează, ipoteze, acuzaţii, suspecţi. -Totul pentru a lăsa în umbră adevăraţii autori. La fel ca şi în cazul asasinării ziaristei Ana Politkovskaia. După un proces tergiversat ani de zile, tot cecenii au fost găsiţi vinovaţi şi dacă -„scenariul” a fost înghiţit de opinia publică atunci de ce nu ar fi şi de această dată?

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *