Timpul Liber

Cel mai bogat om din lume, Carlos Slim, şi-a făcut muzeu în Mexic

Muzeul, proiectat de ginerele lui Slim, Fernardo Romero, arhitect de meserie, adăposteşte vasta colecţie de artă a celui mai bogat om din lume, în care se regăsesc lucrări semnate de Rodin, Pablo Picasso, Salvador Dali, Cezanne, Renoir şi Leonardo da Vinci, precum şi monede şi documente din secolul al XVI-lea, de pe vremea conchistadorilor spanioli, scrie AFP. "Acest muzeu este pentru mexicanii care nu pot călători peste graniţă, astfel încât să aibă posibilitatea să vadă lucrări valoroase de artă la ei în ţară", a declarat miliardarul. Potrivit Bloomberg, costurile construirii muzeului din Mexico City s-au ridicat la 34 de milioane de dolari, însă accesul vizitatorilor va fi gratuit, confirmând astfel reputaţia de mare filantrop a lui Carlos Slim. 

Nu a existat limită de buget

Într-un interviu, acesta spunea că nu se uită la bani când vine vorba de muzeu. "Nu va exista un anumit buget. Nu vor exista limite. Vom decide de ce este nevoie la muzeu şi vom face acest lucru", declara Carlos Slim, a cărui avere se ridică, potrivit Forbes, la 74 de miliarde de dolari. Directorul instituţiei, Alfonso Miranda, crede că lucrările din colecţia miliardarului ar putea umple cinci muzee. "Numărul şi calitatea operelor expuse sunt imense", apreciază el. Lucrările sunt răspândite pe 6 etaje, care totalizează o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, muzeul mai dispunând de o sală de conferinţe de 350 de locuri, de o bibliotecă publică, o cafeterie, un lounge şi mai multe depozite. Muzeul, care adăposteşte 66.000 de lucrări poartă numele soţiei lui Carlos Slim, Soumaya, care a murit în 1999, din cauza unei insuficienţe renale.

Potrivit Forbes, 1.210 miliardari trăiesc în lumea întreagă. Chiar dacă mulţi dintre ei deţin colecţii impresionante de artă, puţini au ridicat muzee care să le adăpostească. Unul dintre ei, Eli Broad, care are o avere de 5,8 miliarde de dolari, supraveghează acum construirea clădirii "The Broad", din Los Angeles, care va găzdui colecţia lui de artă contemporană. Industrialistul Mitchell Rales şi-a pus colecţia de sculpturi semnate Richard Serra şi lucrările unor artişti precum Jackson Pollock şi Robert Rauschenberg în muzeul său, Glenstone Foundation, care poate fi vizitat doar cu rezervare. Un alt miliardar care are propriul său muzeu este Ronald Lauder, moştenitorul imperiului Estee Lauder, care deţine Neue Galerie, pe Fifth Avenue, o galerie dedicată artei germane şi austriece. Colecţia de artă a miliardarului Francois Pinault este estimată la 1,7 miliarde de dolari şi mare parte din ea se află la Palazzo Grassi, din Veneţia, aflat tot în proprietatea acestuia. Pinault mai deţine şi casa de licitaţii Christie’s. Miliardarul german Reinold Wurth a adunat, la rândul său, numeroase lucrări de artă, 14.000, unele aparţinând lui Pablo Picasso, Edvard Munch sau Max Ernst, care pot fi văzute în oraşul german Kunzeslau. Şi japonezul Hiroshi Yamauchi, fondatorul Nintendo, are muzeu, deschis în 2006, în Kyoto.

Sursa:  Gandul.info

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *