Actualitate

Cel mai mare festival dedicat Românilor de Pretutindeni

Publicul își va putea revedea interpreții preferați. Pe scena mare a complexului vor urca artiști cu renume din România și din Republica Moldova, precum Irina Loghin, Fuego, Orchestra „Lăutarii”, acompaniată de maestrul Nicolae Botgros, Ion Paladi, Nicolae Glib, Surorile Osoianu, Mariana Maloș, Fetele de la Botoșani, Cornelia și
Lupu Rednic, Ionuț Fulea, ș.a.

Irina Loghin: „Cât voi trăi voi cânta pentru Basarabia, că-i pământ din Țara mea. Fraților de pretutindeni, veniți să ne întâlnim pe vatra neamului strămoșesc, să încingem Hora Unirii, să ne dăm mână cu mână pentru eterna nedespărțire.”

La eveniment vor participa și dansatori, meșteri populari și bucătari iscusiți de pe ambele maluri ale Prutului. Aceștia își propun să arate frumusețea, diversitatea și unicitatea obiceiurilor neamului românesc.

De asemenea, invitat special al evenimentului este legendarul actor Florin Piersic.

„Unii oameni au viziuni de stânga, alții – de dreapta, mulți sunt apolitici. Asta însă nu-i împiedică să-și iubească Neamul și Țara. Românismul nu este o doctrină, este o trăire personală, de aceea, poate și trebuie să ne unească pe toți. Între 14 și 15 septembrie, românii de pretutindeni se adună împreună la Complexul etno-cultural VATRA, pentru a-și da mâna și a se cunoaște mai bine”, au precizat organizatorii.

Biletele pot fi cumpărate pe Afisha.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *