Cele mai gustoase rețete de salată cu fasole

publicat în Actualitate pe 22 Iulie 2019, 01:20

Salata este un preparat alcătuit de obicei din diferite tipuri de legume. Însă astăzi îți vom arăta cum să combini aceste legume cu leguminoase. Așa că nu mai sta pe gânduri, învață să prepari rețete delicioase de salată cu fasole.

Pui umplut cu cremă de brânză, usturoi și arpagic
Rețetă de dovlecei gratinați cu roșii
Încearcă o rețetă de ruladă de carne
Nu auzim adesea discutându-se despre rețete de salată cu fasole. Însă dacă ești fan al salatelor și al leguminoaselor, aceste exemple delicioase te vor fascina. Salatele cu fasole sunt foarte populare în Spania și conțin în mod tradițional legume tocate.

Bucătăriile multor țări au adoptat aceste rețete de salată cu fasole și au făcut mici modificări adăugând anumite legume sau dressinguri pentru un plus de aromă și culoare. De obicei, salatele sunt servite cu vinegretă sau dressing. Însă totul depinde de zona de proveniență a rețetei și, desigur, de gusturile personale.

Însă ceea ce face ca aceste rețete de salată cu fasole să fie un preparat minunat este faptul că sunt pline de vitamine și carbohidrați complecși, fasolea fiind principala sursă de nutrienți valoroși.



Fasolea este o sursă importantă de proteine, vitamina B, sodiu, potasiu, fier și magneziu. Aceasta nu conține deloc grăsimi și colesterol. În plus:

Grație conținutului său de alfa-amilază, fasolea blochează absorbția de carbohidrați simpli, ajutând la reglarea nivelului de zahăr din sânge. Fasolea este ideală pentru pierderea în greutate.
Ajută la reducerea colesterolului datorită conținutului său ridicat de fibre.
Fasolea poate ajuta la protejarea pielii grație antioxidanților din compoziția sa.
Cele mai gustoase rețete de salată cu fasole
Salată delicioasă cu fasole în vas de lut
1. Salată cu fasole la aburi
Unul dintre cele mai bune moduri de a consuma legume este prin prepararea lor la aburi. În acest mod nu vei fi nevoit/ă să consumi o cantitate mare de grăsimi (cum ar fi uleiurile vegetale) folosite la sotarea legumelor.

Ingrediente:
2 căni de fasole albă (240 g)
1 roșie (100 g)
1/2 ceapă (50 g)
1 castravete de dimensiune medie (150 g)
1 ardei gras verde (90 g)
2 linguri de ulei de măsline extravirgin presat la rece (30 ml)
1/4 cană de oțet balsamic (60 ml)
2 lingurițe de sare (20 g)
1/2 lingură de muștar (8 g)
1/2 linguriță de piper (8 g)
2 căței de usturoi (3 g)

Mod de preparare:
Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să pui la înmuiat boabele de fasole cu o noapte înainte, astfel încât să fie moi atunci când le gătești.
Apoi, fierbe fasolea în aceeași apă cu o linguriță de sare și căței de usturoi pentru un plus de aromă.
Când se înmoaie, oprește focul, așteaptă ca fasolea să se răcească și strecoară boabele. Pune-o deoparte.
Taie toate legumele și pune-le le fiert pe baie de aburi. Acest proces ar trebui să dureze în jur de 15 minute.
Apoi, prepară o vinegretă din ulei de măsline, lingurița de sare rămasă, piper, muștar și oțet balsamic. Amestecă bine toate ingredientele.
După ce legumele sunt gata (asigură-te că s-au înmuiat), pune-le într-un bol, adaugă boabele de fasole, amestecă puțin și adaugă vinegreta.
La final, amestecă toate ingredientele pentru ca aroma să fie uniformă. Servește cu plăcere.
Încearcă și:

Salată cu fasole albă gratinată



Așa cum am menționat mai sus, fiecare poate face modificări pentru a adapta rețetele cu fasole gusturilor sale. Mai jos, îți vom prezenta o salată cu fasole gratinată. Vei avea nevoie de puțină brânză pentru a oferi acestui preparat un gust și o prezentare mai interesante.

Ingrediente:
1 roșie (100 g)
1 ceapă (100 g)
2 căni de fasole albă (240 g)
1/4 cană de oțet de vin alb (60 ml)
1 lingură de sos de soia (15 ml)
2 lingurițe de sare (20 g)
1 lingură de piper (15 g)
1/2 cană de brânză rasă (60 g)
1/2 cană de vinete (60 g)
3 linguri de ulei de măsline extravirgin presat la rece (45 ml)
Îți recomandăm:

Rețetă de dovlecei gratinați cu roșii

Mod de preparare:
Începe prin a fierbe puțin boabele de fasole pentru a se înmuia.
Taie toate legumele și pune la fiert pe baie de aburi. Presară peste ele una dintre lingurițele de sare pentru a le intensifica aroma.
Apoi, prepară o vinegretă amestecând două linguri de ulei de măsline, sosul de soia, sarea, piperul și oțetul de vin alb.
Atunci când legumele sunt gata, pune-le într-o tavă, adaugă boabele de fasole, toarnă deasupra vinegreta, adaugă lingura rămasă de ulei de măsline și presară brânza rasă.
Pune tava în cuptorul setat la temperatura de 180°C (356°F) timp de 15 minute pentru ca brânza să se topească.
Apoi, lasă preparatul să se răcească puțin și servește-l. Poftă bună!

https://dozadesanatate.ro/