Rubrica ingrijita de Vladimir Besleaga
47. Buna ziua… Zinaida Mihailovna!
Iese din Academie Coroban, condus la brat de Argentina Cupcea-Josu, care i-a fost si ea studenta… Intre ei a fost o prietenie foarte frumoasa… Coroban, se stie, nu prea vedea in ultimii ani si Argentina il conducea. Deci, vine in intampinare Mihai Cimpoi… Si-i saluta respectuos. Asa, cu o plecaciune adanca:
– Buna ziua,Vasile Pavlovici!
Apoi, catre Argentina Cupcea-Josu:
– Buna ziua, Zinaida Mihailovna!
(Zinaida Mihailovna era… sotia lui Vasile Coroban).
(Ana Bantos)
48. Vasile Coroban si Zinaida Mihailovna
Vasile Coroban avea obiceiul sa-i adreseze Zinaidei Mihailovna, cu care se casatorise aici (era dintre cadrele trimise din Rusia), urmatoarea vorba:
– Sto ti ponimaesi, staraia kamsamolka?
Dumneaei obisnuia sa-i spuna:
– Vasenka, a znaesi pocemu ia tak tebea liubliu? Potomu sto ti
u menea sto pervii!
…Odata, cica terminase Vasile Pavlovici de redactat o culegere de articole si a facut cuprinsul, la sfarsit Zinaida Mihailovna vine, se uita peste umarul lui si zice:
– Slusai,Vasenka! A ti mne za Agarbiceanu denghi ne prinios! (Figura acolo un eseu despre Ion Agarbiceanu).
…Fiind vecini, sotia mea si cu Elena Vatamanu stateau de vorba pe palier. Deodata aud un hohot de ras… Lui Coroban tocmai i se repartizase un apartament in blocul nostru. Jos, la parter, Elena Vatamanu o intreaba pe Zinaida Mihailovna:
– Kak vi ustroilisi? Horoso?
– Da, raspunde Zinaida Mihailovna: horoso. No ploho sto pervii etaj – otsiuda saliuta ne vidno! (Focurile de artificii din centrul orasului).
(Gheorghe Chira)
49. De la Vasile Coroban am insusit curajul
… L-am cunoscut mai intai in calitate de profesor. Ne-a predat noua, studentilor primelor promotii ale Facultatii de Filologie, toate cursurile de literatura nationala, incepand de la cronicari si terminand cu condeierii contemporani… Acasa se pregatea minutios de fiece prelegere, dar la curs venea fara notite… Spirit lucid, inteligent si temerar, profesorul Vasile Coroban nu s-a sfiit niciodata sa spuna lucrurilor pe nume… In anii aceia de teroare comunista, cand nulitatile isi imaginau ca pot face literatura,Vasile Coroban le persifla caustic asa-zisele opere, invatandu-ne sa intuim valorile autentice si sa respingem ceea ce era nonvaloare. „Astazi, ne spuse intr-o buna zi profesorul nostru, zambind enigmatic, – incepem sa studiem geniala opera a lui Giovanni Pastorelli”. Avea in vedere „Nouasprezece mamaligi” si alte scriituri primitive ale lui Ivan Dimitrievici Ceban, pe atunci cel mai „prestigios specialist in ale limbii moldovenesti”… In acele timpuri dominate de totalitarism si de ideile proletcultismului, permanenta raportare a literaturii postbelice din Basarabia la marea literatura, la cultura universala era, intr-adevar, o actiune temerara. De acolo, din marea literatura, isi alimenta Vasile Coroban nu doar spiritul critic si principiile de analiza, ci si forta de rezistenta in fata ineptiei si a tuturor intemperiilor.
50. „Je ne regrette rien!”
Vasile Coroban avea o mare si constanta slabiciune pentru cantecul francez, mai ales pentru Edith Piaf. Cantecul ei JE NE REGRETTE RIEN, pe care il pomenea adesea, a ajuns sa-i fie un laitmotiv, un fel de credo al propriei vieti. Altfel, de ce
ar fi rostit de fiece data cu atata emotie: „Je ne regrette rien…” (Nu, nu regret nimic)?
(Argentina Cupcea-Josu, „Petalele amintirilor”, „Limba romana”, nr. 6-12, 2000, p. 117-118)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
