Editorial

Centrismul lui Diacov, faţa machiată a comunismului lui Voronin

Ne-am convins a câta oară că la moldoveni nu numai stânga şi dreapta, dar şi centrismul politic nu e ca la toată lumea normală.

… Pe 28 iunie, în Parlament şi-au încrucişat din nou săbiile liberalii şi comuniştii, formaţiuni ce exprimă două platforme politice (viziuni, filosofii, credinţe, orientări geopolitice ş.a.m.d.) care există obiectiv în societatea moldoveană care se exclud reciproc şi care nu se vor împăca niciodată. Liberalii exprimă viziunea naţională asupra istoriei şi asupra viitorului RM, comuniştii – viziunea străină, sovietică, prorusească, antieuropeană şi antiromânească. De două decenii şi ceva, RM este sfâşiată de aceste două opţiuni geopolitice profund ostile, care ţin societatea moldoveană pe baricade, frânând evoluţia ei firească. Aceste două opţiuni există în mod obiectiv, fiind rodul unei istorii vitregi. Aceste două orientări nu se vor împăca niciodată, fiindcă RM nu poate avea, concomitent, două parcursuri, două agende şi două obiective finale, profund divergente – şi integrarea europeană, şi integrarea asiatică sau cum zice o vorbă populară „şi cu ruşii, şi cu românii”.
Astfel, când cearta din Parlament dintre liberali şi comunişti pe tema semnificaţiei istorice a zilei de 28 iunie 1940 atinsese cota maximă, cum era şi de aşteptat, ca totdeauna, a sărit să le închidă gura „extremelor” şi să le împace salvatorul de serviciu al stabilităţii politice, păcii şi liniştii din RM, „centristul” pedist D. Diacov. Şi de data aceasta am avut senzaţia că Diacov nu realizează cât e de penibil sub aspect moral şi cât e de caraghios din punct de vedere politic când se produce în postura de „îmblânzitor al extremelor”. Intervenind în disputa dintre cele două tabere, Diacov a repetat, ca de fiecare dată, aceeaşi teză falsă şi demagogică despre „un război inventat de extremişti, un război în care unii ţin cu ruşii, alţii cu românii, în timp ce societatea are alte probleme”. Diacov crede că Dumnezeu l-a trimis pe pământ cu această misiune sfântă – să se posteze între aceste „extreme” pentru a le anihila şi a le elimina, făcându-i astfel fericiţi pe moldoveni. Respectiva teză e o curată rătăcire, dacă nu chiar inepţie politică, dar care, din păcate, a prins la moldoveni şi face carieră la noi prin eforturile mai multor politicieni, ziarişti şi analişti politici, deghizaţi în centrişti, pacifişti, pragmatici, moderaţi, apologeţii luptei cu extremele.

Aici e cazul să spunem două lucruri. Primul: trebuie odată şi odată să renunţăm la teza falsă a „centriştilor” potrivit căreia, chipurile, cele două tabere care se confruntă în societatea moldoveană ar fi… extreme – una extrema dreaptă, alta extrema stângă. O doctrină se defineşte ca fiind de dreapta sau de stânga prin alte criterii, noi am scris despre asta, nu mai revenim. Al doilea: dacă, totuşi, reuşim să „eliminăm extremele”, cum visează Diacov, ce rămâne după asta? Întrebarea nu e deloc retorică: dacă eliminăm viziunea proromânească şi proeuropeană a liberalilor şi cea prorusă şi antieuropeană a comuniştilor, care e modelul politic ce-l va urma şi orientarea geopolitică a RM din punctul de vedere al „centristului” Diacov? Acesta de aproape douăzeci de ani dă lecţii de centrism în Parlamentul RM, dar niciodată nu a explicat clar, coerent, cu argumente: cum ar trebui să arate RM fără „extreme”?

Să ne imaginăm că, printr-o minune, peste noapte dispar liberalii şi comuniştii, dar nu dispar electoratele acestor partide, iar în Parlament rămân doar „centriştii” pedişti ai lui Diacov. Ce vor face aceştia cu articolul 13 din Constituţie (despre denumirea limbii oficiale a RM), cu articolul 11 (despre neutralitatea RM), ce atitudine vor avea ei faţă de NATO, monumentele lui Lenin de pe teritoriul RM, etnonimul „român”, denumirea cursului de istorie ş.a.m.d.? Pun mâna în foc că în toate aceste probleme şi în toate celelalte probleme „sensibile”, cum le numeşte Diacov, „centriştii” nu vor fi de partea „liberalilor extremişti”, ci a comuniştilor! Iată, aşadar, faţa adevărată a centrismului politic moldovenesc în varianta Diacov este roşie, comunistă. Centrismul moldovenesc, ca să-l parafrazez pe Caragiale, e sublim, dar lipseşte cu desăvârşire, iar dacă şi există apoi e un cimitir al rataţilor, un ultim refugiu al oportuniştilor, al demagogilor fără principii morale şi coloană vertebrală. Aceştia sunt politicienii care politic vorbesc limba moldovenească, iar ştiinţific – româna, au o istorie centristă şi sunt de naţionalitate… centristă!

Valorile pentru care se confruntă cele două tabere din Parlament (dar şi din societate) nu pot fi puse, din punct de vedere moral şi politic, pe acelaşi cântar. Opţiunea liberală pentru o Moldovă democrată, naţională, civilizată, prosperă şi proeuropeană nu e totuna cu opţiunea comuniştilor care, „luptând pentru statalitate”, văd, totuşi, RM ca o gubernie rusească. E o dovadă de ipocrizie politică şi cinism să pui problema, aşa cum o pune Diacov – să elimini aceste „extreme” şi să le înlocuieşti cu o fantomă centristă, fantomă care, până la urmă, se dovedeşte a fi una roşie. Când liberalii au propus ca deputaţii să se ridice în picioare şi să păstreze o minută de reculegere în memoria victimelor regimului comunist, s-au ridicat în picioare numai liberalii. Comuniştii au stat nemişcaţi în fotolii. Nu şi-au ridicat fundurile grele nici „centriştii”, solidarizându-se astfel cu extrema comunistă. Asta e esenţa şi faţa adevărată a centrismului lui Diacov – să ofere acoperire ofensivei „valorilor” comuniste. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *