Actualitate

Centrul Cultural VATRA, transformat în acest weekend în tărâmul copiilor

Personajul de la Carnavalul Copiilor care va da festivalului o notă de excepție este îndrăgita și legendara interpretă Cleopatra Stratan. Programul va include un şir de concursuri în domeniul teatrului, dansului, artei plastice, recitaluri, interpretări vocale şi instrumentale, jocuri ş.a. , iar platoul se va transforma într-un loc unde creativitatea şi talentul se vor îmbina prin diverse activităţi distractive.

De asemenea, nu vor lipsi nici expoziţiile şi târgurile a obiectelor de artizanat, iar copiii din Chişinău şi din alte oraşe ale ţării vor avea prilejul să petreacă o zi frumoasă în sânul naturii alături de părinţi, să cunoască mai îndeaproape meleagul natal, să înţeleagă că între creaţia artistică a acestui popor şi frumuseţile acestui plai există o legătură directă şi o armonie deplină.

Pentru însușirea unor aptitudini și deprinderi de muzică, tradiții meșteșugărești, jocuri și obiceiuri populare vor fi organizate cursuri de fluier, șah, țesut, împletit, brodat etc. pentru invitaţii prezenți la eveniment. O mică grădină zoo va fi amenajată chiar pe teritoriul Complexului. Cei mici vor avea ocazia să se plimbe cu poneiul sau cu trenuţul însoţit de personaje din basme.

Complexul se va transforma într-un adevărat parc de distracții cu statut de orăşel al copiilor, cu clovni, magicieni, prinți și prințese, acrobați, care vor introduce pe cei mici într-o lume de poveste. Întreg spațiul va fi decorat cu baloane colorate și panouri ilustrate cu imagini din basme. Vor fi prezente tobogane gonflabile, terenuri de joacă și sportive, un loc special amenajat pentru lectură cu o colecție de cărți pentru toate gusturile.

În zona de odihnă, vizitatorii vor putea admira, dar şi cumpăra un cadou special pentru cei dragi de la hand-made-rii din Moldova, care propun accesorii pentru dame şi copii: bijuterii, jucării, decoraţiuni ale meşteşugarilor în lemn. Doritorii vor putea participa şi la master-class-uri de confecţionare a jucăriilor din pănuşi, de ornamente gospodăreşti, obiecte de decor, confecţionarea coroniţelor de flori şi multe alte activităţi. Atmosfera relaxantă va fi condimentată de bucătăria tradiţională.


Programul de divertisment va dura până la amurg, iar odată cu apusul soarelui, focul de tabără din zona de „Camping City” va fi aprins, iar vizitatorii vor putea sa-şi aducă chitarele şi să continue distracţia până târziu. Astfel, complexul etno-cultural VATRA va deveni un spațiu în care îndrăzneala artelor și îndemânarea meșteșugarilor se întâlnesc cu energia copiilor, pentru un schimb sănătos de învățături și bucurii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *