Actualitate

Cercetătorii americani au descoperit un nou organ al corpului uman. Ar putea să ajute la tratarea cancerului

Cercetătorii au descoperit niște compartimente umplute cu lichid, situate în tot corpul, sub piele. Ele au fost denumite „interstitium”(intersițiu), scrie Live Science.

Cercetătorii care l-au descoperit, susţin că ceea ce ar putea fi recunoscut drept cel mai nou organ al organismului uman a fost întotdeauna la vedere, doar că a fost interpretat greşit. Se găseşte sub piele dar şi în jurul intestinelor, plămânilor, muşchilor şi al vaselor de sânge.

„Nu este un ţesut rigid, este flexibil. Este fluid. Adică arată ca un burete, ca un tampon, este vorba de nişte structuri flexibile pline de lichid, care pot fi comprimate şi apoi revin la forma iniţială”, afirmă Neil Theise, patolog.

Inițial se credea că este vorba doar de un „perete” format din straturile dense de colagen care unește țesuturile și se credea că acele compartimente erau goale. În loc de perete, este mai degrabă o „autostradă deschisă cu compartimente umplute cu lichid”, potrivit autorului studiului, Neil Theise, profesor de patologie la Universitatea de Medicină din New York.

Dacă ne raportăm la mărime, constatăm că e vorba de aproximativ 20% din fluidele din corpul uman, ceea ce a ar face (din interstiţiu – n.r.) cel mai mare organ. Vorbim de 10 litri de lichid.

Cercetătorii newyorkezi spun că noul organ ar fi legat direct de sistemul limfatic. Ei sunt convinşi că după ce vor descifra modul în care funcţionează, adică felul în care lichidul din aceste compartimente flexibile se mişcă între ele, vor putea găsi şi noi terapii anticancer.

„Ştim deja cum apare cancerul, cum pleacă din nodulii limfatici. Nu am reuşit să şi studiem destul. Suntem în plin proces de cercetare. Oare am putea identifica mecanismele care le permit celulelor să se deplaseze, şi apoi să vedem cum putem interfera cu ele? Astfel, am putea încetini metastazele sau chiar să le prevenim”, spune Neil Theise.

Cu toate că specialiștii spun deja că această rețea de spații umplute cu lichid reprezintă un organ, este nevoie de mai multe studii pentru ca rețeaua să primească oficial denumirea de organ.

Sursa: ziarulnational.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *