Astăzi 24 Februarie 2019, Duminică - Ultima actualizare la 23 Februarie 2019
Abonamente

Actualitate 24 Iulie 2018, ora 13:39

Cetățenii își vor putea legaliza bunurile nedeclarate, contra unei taxe de 3% din valoarea lor

Marime Font

Cetățenii care nu și-au declarat până acum bunurile sau le-au pus pe numele unor persoane intermediare le vor putea legaliza, cu achitarea unui impozit de 3% din valoarea bunurilor declarate. Prim-ministrul Pavel Filip a explicat, după ședința Consiliului coaliției de guvernare că de această prevedere NU vor putea beneficia persoanele care au ocupat din 2009 sau ocupă în prezent anumite funcții. Este vorba despre președinți, deputați, prim-miniștri, miniștri, judecători, procurori, directori și directori adjuncți ai SIS, CNA, ANRE,ANRCETI, Serviciul Fiscal de Stat, Vamă, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Banca Națională a Moldovei.

”În lista celor care nu pot beneficia de legalizarea bunurilor sunt și toți conducătorii băncilor private care au fost lichidate și chiar persoanele care au beneficiat de credite frauduloase din aceste bănci și acum sunt sub urmărire penală. Mă refer la Investprivatbank, Banca de Economii, Banca Socială, Unibank”, a punctat Pavel Filip.

Prim-ministrul a accentuat că în inițiativa legislativă vor fi prevederi foarte clare în acest sens, astfel încât să nu existe riscuri ca valori provenite din infracțiuni să fie legalizate. Instituțiile statului vor acorda o atenție sporită în această privință.
Pavel Filip a mai spus că pachetul de inițiative discutate la consiliul Coaliției conține și măsuri de stimulare fiscală, care prevăd iertarea de la plata penalităților a celor care au datorii mai vechi la stat și care le vor plăti în termenul stabilit.
”Vrem, în acest fel, să stimulăm datornicii să-și achite datoriile vechi și să-i ajutăm să o facă mai ușor”, a explicat Filip.
O altă măsură vizează reducerea presiunii instituțiilor de drept asupra mediului de afaceri. În acest sens, va fi creat un mediu legal, care să ofere confortul și siguranța agenților economici de bună credință, pentru a desfășura neîntrerupt și neintimidat activitățile economice. Businessul va avea siguranța că nu va fi pedepsit nejustificat de dur pentru greșeli, să le fie oferită șansa să corecteze greșelile; să fie încurajați să creeze locuri de muncă, să achite impozite.


”Litigiile civile între agenții economici trebuie clarificate în ordine civilă, iar cele administrative în ordine administrativă, nu de procurori și polițiști, nu abuziv, așa cum de multe ori se făcea până acum! Este, așadar, un pachet de inițiative și modificări legislative, care va aduce beneficii majore cetățenilor și mediului de afaceri. Facem acum un prim pas, dar cu siguranță vor urma și alții, pentru că ne dorim ca veniturile cetățenilor să înceapă să crească treptat, inclusiv prin măsuri de optimizare a taxelor”, a conchis prim-ministrul.
Pavel Filip a precizat că la elaborarea inițiativelor anunțate s-a ținut cont de mai multe sugestii venite din partea unor parteneri de dezvoltare, dar și de sugestiile venite din mediul de afaceri.
 
Timpul.md

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 15:53

 Bogdan Chirieac a analizat planul lui Igor Dodon de federalizare a Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 14:44

O înregistrare audio, publicată pe rețelele de socializare, demonstrează clar corupția și șantajul la care se dedau socialiștii, în frunte cu președintele fracțiunii PSRM din Consiliul municipal, Ion Ceban, în „lupta” declarată la televizor împotriva...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 14:43

Hackerii ruşi au atacat instituţii cheie din România şi alte ţări europene, între septembrie şi decembrie 2018. Potrivit Microsoft, atacurile cibernetice au vizat conturile a peste 100 de angajați din organizaţii aflate în 6 state. Hackerii fac parte dintr-un grup...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 14:40

Finalul campaniei electorale a reflectat şi profilurile reale ale principalilor concurenţi electorali. Pe de o parte, scene cu feţele solare ale liderilr democraţi, care împart trandafiri femeilor din Capitală, iar în oglindă – chipurile crispate ale fruntaşilor PAS-PPDA,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 14:39

Bătălia pentru cel mai mare dinozaur din lume este una complicată. De asemenea, există trei categorii pentru acest titlu: cel mai greu, cel mai lung şi cel mai înalt.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 14:36

Un fost reprezentant special al președintelui Federației Ruse a fost reținut pe Aeroportul Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 14:29

Reprezentanții Oficiului Avocatul Poporului l-au vizitat astăzi pe deținutul Veaceslav Platon. Aceștia au reușit să intre în celula lui Platon și s-au convins că acesta nu a fost înjunghiat, așa cum s-a speculat în presă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 13:36

Încă 64 de familii din Orhei au primit indemnizații pentru nașterea copiilor, în cadrul programului „Capitalul matern”. Astfel, de la lansarea acestuia în 2015 și până în prezent, în total, peste 2 mii de familii au beneficiat de acest program,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:56

Anul trecut s-au vândut în lume 86 milioane de automobile noi, iar SUV-urile au atins o cotă record de 36%, în timp ce mașinile electrice au avut și ele un an record, cu 1,2 milioane de unități. Datele JATO arată că cele mai vândute modele auto din lume sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:54

Îndrăgita interpretă Geta Burlacu susţine Partidul Democrat din Moldova, la alegerile parlamentare din 24 februarie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:53

Rusia pregătea un ajutor pentru viceministrul italian de orientare ultra-dreapta, Matteo Salvini, pentru ca acesta sa obțină succes la alegerile pentru Parlamentul European din luna mai. În acest sens, statul rus era dispus sa acorde o finanțare secretă în valoare de 3 milioane...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:26

Şeful organizaţiei din Suruceni a PAS, Vitalie Cara, şi-a îndemnat consătenii să o susţine la scrutinul de duminică pe Monica Babuc, candidat din partea Partidului Democrat din Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:25

În lipsa oamenilor care provoacă accidentele, riscurile se reduc cu 90%, iar cei ce lucrează în domeniul asigurărilor auto încearcă să se pregătească pentru această schimbare. Dan Peate, un asigurator şi expert în capitalul de risc, vrea să facă pasul cel mare...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:22

Iluştrii muzicieni Vitalie şi Vasile Advahov, care conduc una din cele mai bune orchestra de muyică populară din ţară, îşi exprimă public sprijinul pentru Alexandru Jizdan, candidat PDM la funcţia de deputat, pe circumscripţia 34, din Anenii Noi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:22

O sondă spațială japoneză a aterizat cu succes pe un asteroid aflat la 340 de milioane de kilometri de Pământ. Hayabusa2 va colecta probe care ar putea răspunde unor întrebări despre originea vieții, transmite DW.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:20

În drum spre o întâlnire cu alegătorii din satul Vărzăreşti, raionul Nisporeni, liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a făcut un scurt popas la casa părintească din Grozeşti, unde-l aşteptau mama sa, Zinaida Plahotniuc, şi cele trei surori ale sale,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 10:05

Atunci când oamenii de ştiinţă calculează câtă materie ar trebui să existe în Univers, estimările lor depăşesc vast cantitatea de materie observată. De fapt, lipseşte circa o treime din materie care ar trebui să fie acolo, conform calculelor.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 09:58

Soldații venezueleni au deschis focul vineri asupra cetățenilor indigeni, aproape de granița cu Brazilia, omorând două persoane, în timp ce președintele Nicolas Maduro încearcă să blocheze aducerea ajutoarelor umanitare într-o țară devastată economic, relatează...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Februarie 2019, ora: 07:53 de George Mârzencu

Voronin a fost un bețiv, iar Dodon - un liberal exemplar

Voronin a fost un bețiv, iar Dodon - un liberal exemplar Din editia print

Dodon a fost premiat pentru propagandă românească în satul Sadova

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 23 Februarie 2019, ora: 06:00

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Istoria limbii române: Câte cuvinte am moștenit din latină?

Când vorbim despre viața cuvintelor românești trebuie să începem cu... începutul: am arătat în episodul precedent că limba română continuă latina, limba-mamă. Este un adevăr pe care nu mă sfiesc să-l repet ori de câte ori voi avea prilejul s-o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Februarie 2019, ora: 01:27

Legăturile dintre președintele moldovean, Igor Dodon, și cel rus, Vladimir Putin, au o componentă financiară directă. Astfel, cel puțin 70.000 de euro au intrat în contul fundației “Din suflet”, a Galinăi Dodon (soția președintelui Republicii Moldova).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:29

Autoritățile de la Chișinău au informat astăzi Adunarea Parlamentară a OSCE despre imixtiunile grsolane ale Federației Ruse în procesul electoral din Republica Moldova. Deputatul democrat Sergiu Sîrbu s-a referit inclusiv la noul dosar fabricat de Moscova pe umele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 19:27

Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova dezminte, într-un comunicat de presă, informațiile tirajate de o parte a mass-media privind pretinsa înjunghiere a lui Veaceslav Platon, în Penitenciarul nr. 13.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2019, ora: 16:12

Rareori ți-e dat să vezi o criză de identitate a unei formațiuni politice în ajun de alegeri precum cea prin care trece astăzi blocul ACUM. Câteva zile în urmă, vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate; Mihai Popșoi, a surprins pe toată lumea,...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)