Chișinăul în foc roșu

publicat în Istorie pe 15 August 2018, 07:30

Până pe 6 iulie 1941, sovieticii își ticluiseră deja lista obiectivelor civile pe care urmau să le nimicească.  

La 24 august 1944, când armata roșie a ocupat din nou Basarabia, orașul Chișinău zăcea în ruine pe alocuri încă fumegânde. Obiectivele economice și civile erau distruse în totalitate sau grav avariate. Ca întotdeauna, sovieticii, supranumindu-se învingători, au dat vina pentru starea lucrurilor pe „ocupanții româno-germani”. Propaganda și istoriografia sovietică, susținute de presa prorusă de la Chișinău, au promovat încă mulți ani această idee. Însă nu demult am reușit să intrăm în posesia unor documente inedite din arhivele românești și rusești, care descriu în cele mai mici amănunte batjocura la care a fost supusă principala urbe a Basarabiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În realitate, primele distrugeri în Chișinău au fost înregistrate la începutul războiului, în iunie 1941. Atunci aviația germană și cea română au bombardat aerodromul militar sovietic și… atât! La 6 iulie, același an, avioanele nemțești au încercat să mai dea o lovitură trupelor sovietice, aglomerate de-a lungul căii ferate, dar au fost respinse de apărarea antiaeriană.

Într-un raport de luptă al divizionului 268 antiaerian autonom sovietic se spune că, în acea zi, pe la ora 13.30, 25 de bombardiere germane au atacat dispozitivele armatei roșii din Chișinău, însă au primit ripostă de la sol. Sovieticii au folosit pentru această operațiune 847 de obuze antiaeriene, fără a fi loviți în schimb de vreo bombă. În document se menționează că, după ce au fost respinse, avioanele germane au aruncat bombe în afara orașului. După o rectificare, câteva ore mai târziu, același raport arată că totuși câteva bombe nemțești au atins Chișinăul, dar nu este indicat locul în care acestea ar fi căzut.

De fapt, la acea dată, sovieticii aveau deja ticluită lista obiectivelor civile din oraș, pregătite pentru nimicire. Era vorba de gara ferată, stațiile electrice și de telefoane, cele de alimentare cu apă și de distribuție a petrolului, spitalele, școlile, universitățile, băncile, pușcăria, băile, uzinele și fabricile, hotelurile, morile, parcurile de tramvaie, clădirile administrative, inclusiv primăria etc. Toate acestea au fost aruncate în aer de către trupele speciale de geniști ai armatei roșii, cu suportul NKVD-ului, la 15 iunie 1941, adică cu numai o zi înainte de a părăsi orașul.

Orașul a fost aruncat în aer

Recent, Arhiva Centrală a Armatei Ruse a desecretizat o serie de materiale de la începutul războiului. Cu referire la distrugerea Chișinăului, documentele îi nominalizează pe toți făptuitorii, pe fiecare cu „clădirea sa”. Bunăoară, stația de radio a Basarabiei a fost aruncată în aer de către locotenentul inferior Hadji Kamalov, iar clădirea primăriei orașului, pe care o cunoaștem în această ipostază și astăzi, a fost distrusă până la temelie de către un grup operativ, condus de Pocernik Fiodor Semionovici și Merenkov. La fel s-a procedat cu alte peste 30 de obiective importante din Chișinău, printre care: Banca Centrală (astăzi, Sala cu Orgă), aruncată în aer de un oarecare Manin, Casa Eparhială - de Miroșnicenco și Pavlovski A. M., Gimnaziul nr. 2 – de Rehet și Bolgar A.P., Moara lui Kogan – de Lahov și Gorevoi M. A. etc.

Două zile mai târziu, inginerul militar sovietic Semașko raporta superiorilor săi că operațiunea de distrugere a Chișinăului a fost realizată „cu succes” și că batalionul de geniști și trupele NKVD au utilizat mai multe materiale explozive cu amestec adiacent, inclusiv 6500 kg de amatol (exploziv constituit din nitrat de amoniu și trinitrotoluen), 2000 kg de trinitrotoluen, 1700 de mine antitanc, 120 de baloane cu oxigen etc.

După cele întâmplate, chișinăuienii s-a pomenit în fața unui pericol iminent de foamete și dezorganizare. Astfel, autoritățile române, revenind în Basarabia după retragerea sovieticilor, au fost nevoite să depună eforturi enorme pentru a reconstrui obiectivele distruse. În următorii trei ani însă regimul românesc nu a reușit să restabilească toate daunele provocate Chișinăului de armata roșie. Cu atât mai mult, cu cât din toamna acelui an, dar mai ales începând cu primăvara lui 1944, aviația sovietică a continuat să bombardeze nemilos orașul.

Minciunile „cetăţeanului de onoare” Alexei Belski

Cu toate acestea, după ce au reocupat Chișinăul în 1944, sovieticii și-au glorificat „eroismul” zeci de ani la rând, fără a pomeni despre crimele pe care le-au săvârșit prin distrugerea orașului. Au trișat mereu și în privinţa bombardamentelor aeriene, pe care le-au efectuat mai târziu asupra Chişinăului. Uneori, propaganda sovietică ridica această minciună până la cele mai înalte culmi ale ipocriziei, găsind fel de fel de „martori oculari”, care arătau cu degetul spre români şi nemţi.

În acest sens, s-a remarcat un oarecare Alexei Belski, comandantul unui dispozitiv sovietic, care a intrat printre primii în Chișinău în august 1944, fiind apoi decorat cu titlul de „Cetățean de Onoare al Chișinăului”. Acest individ a turnat verzi și uscate în public, ani la rând și fără jenă. El spunea, de pildă, că a intrat „prin lupte de foc” pe străzile Chișinăului, unde ar fi văzut cu ochii săi cum „ocupanții (românii – n.a.) operau ultimele distrugeri ale orașului”.

În realitate, principala urbe a Basarabiei a nimerit din nou în malaxorul sovietic în felul următor. În primăvara anului 1944, armata roşie a ajuns până la Prut și s-a oprit de-a lungul râului Cula, ocupând practic toată zona de nord a Basarabiei. Atacurile bombardierelor ocupanţilor nu s-au lăsat mult așteptate…

80 de tone de bombe peste Chişinău

O telegramă fulger, adresată Direcțiunii Generale a Poliției Române și semnată de către inspectorul regional Alfred Pacsimade, informează că, la 25 mai 1944, la ora 12.30, un avion sovietic a lansat trei bombe în apropierea Cimitirului Eroilor din Chișinău. Bombele au căzut în mulțimea de oameni care ieșea de la slujba religioasă, omorând șapte persoane, rănind altele trei şi distrugând o casă.

Același inspector regional raporta câteva zile mai târziu că, în noaptea de 3 spre 4 iunie, mai multe avioane sovietice au lansat bombe peste casele de locuit din străzile Petru Rareș, Movila lui Burcel, Gheorghe Lazăr și Vasile Alecsandri colț cu Unirii. A suferit populația civilă și au fost omorâți doi soldați germani și mai mulți cai. Pe lângă imobilele distruse, au fost nimicite câteva căruțe și camioane.

După zile și nopți de bombardament neîntrerupt, la începutul verii anului 1944, sovieticii au decis să dea lovitura de grație. În noaptea de 4 spre 5 iunie, peste 70 de unităţi de aviaţie sovietică, printre care şi avioane americane B-25 Mitchell, au aruncat asupra Chișinăului, timp de trei ore, peste 80 de tone de bombe, producând pierderi imense populației şi edificiilor orașului. Despre această tragedie vom relata în numărul următor.

(Va urma)

George MÂRZENCU