Astăzi 21 August 2019, Miercuri - Ultima actualizare la 20 August 2019
Abonamente

Actualitate 18 Martie 2018, ora 12:45

China cere SUA să-şi „corecteze greşeala" cu privire la Taiwan

Marime Font

China a cerut SUA să-şi „corecteze greşeala" cu privire la Taiwan, după ce preşedintele american Donald Trump a aprobat o lege care întăreşte legăturile dintre Statele Unite şi Taiwan, o insulă de facto independentă, dar pe care Beijingul o consideră drept una dintre provinciile sale, relatează duminică AFP.

Documentul „Taiwan Travel Act”, validat anterior de Camera Reprezentanţilor şi de către Senatul SUA, îi încurajează pe înalţi responsabili americani să se deplaseze în Taiwan pentru a se întâlni cu omologi ai lor locali şi viceversa.

Statele Unite au legături ambigue cu Taiwanul: chiar dacă nu au relaţii diplomatice, ele menţin relaţii comerciale cu acest teritoriu, vânzându-i totodată armament.


Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lu Kang, a declarat că legea respectivă „încalcă grav" principiul „unei singure Chine" şi trimite un „semnal foarte prost forţelor separatiste pro-independenţă" din Taiwan.

„China se opune cu fermitate acestui lucru", menţionează diplomatul chinez într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă.

„Noi cerem părţii americane să-şi corecteze greşeala, să înceteze să aibă orice fel de legătură oficială cu Taiwanul sau să-şi întărească într-o manieră substanţială actualele relaţii cu Taiwanul", adaugă el.

Într-un comunicat separat publicat sâmbătă, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării chinez, Wu Qian, a apreciat că legea americană „interferează în afacerile interne ale Chinei". El a cerut ca Washingtonul „să stopeze orice legături între armata americană şi cea taiwaneză, să suspende orice vânzări de arme către Taiwan, pentru a evita deteriorarea gravă a relaţiilor bilaterale şi militare dintre China şi Statele Unite".

Preşedintele Donald Trump a generat critici la Beijing după ce a acceptat un apel telefonic de la preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen, după alegerea sa la sfârşitul anului 2016.

Vara trecută, Trump a acceptat o nouă vânzare de arme către Taiwan, în valoare de 1,3 miliarde de dolari (circa 1,1 miliarde de euro).

Beijingul a întrerupt comunicarea oficială cu Taiwanul din cauza refuzului preşedintelui Tsai Ing-wen de a recunoaşte insula ca făcând parte dintr-o „singură China".

Insula Taiwan a fost tăiată politic de restul Chinei de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Teritoriul se guverna singur, dar nu a mai fost recunoscut de către ONU după 1971, când l-a scos de acolo China comunistă.

China, prin urmare, interzice oricărei ţări cu care are relaţii diplomatice să aibă simultan legături şi cu Taiwanul.

Sursa: Agerpres.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 August 2019, ora: 22:59

Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă cererea doamnei judecător Domnica Manole de revizuire a hotărârii prin care Vladimir Țurcan a fost ales președinte al instanței. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 18:23

Radu Marian recunoaște că numirea lui Țurcan și Manole la CC de către Parlament a fost o GAFĂ: „ Am dat-o în bară”

Radu Marian recunoaște că numirea lui Țurcan și Manole la CC de către Parlament a fost o GAFĂ: „ Am dat-o în bară”

Deputatul blocului ACUM, Radu Marian, recunoaşte că alegerea celor doi reprezentanți constituționali, Vladimir Ţurcan şi Domnica Manole, nu au fost o alegere bună.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 16:54

Consiliul Republican al PSRM, în ședință: „Se vor lua decizii privind unele probleme importante”

Consiliul Republican al PSRM, în ședință: „Se vor lua decizii privind unele probleme importante”

Partidul Socialiștilor din Republic Moldova (PSRM) anunță despre convocarea unei ședințe a Consiliului Republican al formațiunii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 16:51

Planeta se îndreaptă din nou spre criză. Washington Post: Nouă ţări importante ale lumii se află în pragul recesiunii

Planeta se îndreaptă din nou spre criză. Washington Post: Nouă ţări importante ale lumii se află în pragul recesiunii

Războiul comercial dintre SUA și China își arată efectele mai devreme decât era așteptat, iar consecințele immediate sunt intrarea în recesiune a celor mai mari economii ale lumii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 16:27

NEWS ALERT / Andrei Năstase renunță și la funcția de ministru - va CANDIDA pentru postul de Primar General al Chișinăului

NEWS ALERT / Andrei Năstase renunță și la funcția de ministru - va CANDIDA pentru postul de Primar General al Chișinăului

Mihai Popuşoi: Andrei Năstase va fi candidatul Blocului ACUM pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, informează TVR Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 16:08

Deputat PSRM către liderii ACUM: Când v-am votat CUMĂTRII, NĂNAȘII și CONCUBINELE în funcții, nu v-a deranjat că suntem socialiști?

Deputat PSRM către liderii ACUM: Când v-am votat CUMĂTRII, NĂNAȘII și CONCUBINELE în funcții, nu v-a deranjat că suntem socialiști?

Deputatul PSRM, Vasile Bolea a venit cu o reacție dură la acuzațiile celor din blocul ACUM, care au criticat vehement votarea ex-deputatului PSRM, Vladimir Țurcan, în calitate de președinte al Curții Constituționale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 15:56

Procurorul General interimar a decis transferarea Dosarului Luncașu la PCCOCS

Procurorul General interimar a decis transferarea Dosarului Luncașu la PCCOCS

Dosarul penal pentru omor intenţionat în cazul decesului omului de afaceri Iurie Luncaşu a fost transmis Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale la decizia procurorului general interimar Dumitru Robu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 15:39

Poziţia Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova faţă de situaţia actuală din sistemul judiciar

Poziţia Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova faţă de situaţia actuală din sistemul judiciar

Jocurile de culise, care sunt inadmisibile într-un stat de drept, dar la care asistă societatea noastră în ultima perioadă, aduce cu sine nemumărate semne de întrebare. Actualele reforme în domeniul judiciar, asumate de forţa politică actuală, a trezit discuţii şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 15:33

Moldova, controlată de oamenii apropiați de Rusia. Cum și-a impus președintele Dodon locotenenții în pozițiile – cheie din stat (presa română)

Moldova, controlată de oamenii apropiați de Rusia. Cum și-a impus președintele Dodon locotenenții în pozițiile – cheie din stat (presa română)

La două luni și jumătate de la preluarea guvernării împreună cu partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, președintele pro-rus Igor Dodon a reușit să impună în pozițiile-cheie din arhitectura de putere a Republicii Moldova oameni loiali lui sau apropiați fățiș...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 15:32

Noi probe găsite de anchetatori în maşina criminalului Gheorghe Dincă

Noi probe găsite de anchetatori în maşina criminalului Gheorghe Dincă

Anchetatorii au descoperit noi probe extrem de importante în maşina criminalului Gheorghe Dincă. Astfel, criminaliştii ar fi identificat o poşetă albastră, dar şi un cercel, care nu ar fi aparţinut nici Alexandrei Măceşanu, nici Luizei Melencu. Informaţia a fost...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 13:50

Promisiuni electorale vs Realitate /// Ministrul Economiei, Vadim Brînzan: NU SUNT pârghii pentru a întoarce statului Aeroportul

Promisiuni electorale vs Realitate /// Ministrul Economiei, Vadim Brînzan: NU SUNT pârghii pentru a întoarce statului Aeroportul

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, recunoaște semnarea contractului de vânzare a Aeroportului Internațional Chișinău către „NR Investments Ltd”, companie înregistrată pe insula Guernsey (o insulă din canalul englez, în largul coastei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 12:34

BREAKING NEWS /// INFORMAȚII ȘOCANTE / Nourul radioactiv din Rusia ar fi ajuns în MOLDOVA. De ce TAC autoritățile? (BBC)

BREAKING NEWS /// INFORMAȚII ȘOCANTE / Nourul radioactiv din Rusia ar fi ajuns în MOLDOVA. De ce TAC autoritățile? (BBC)

Conform unei simulari a deplasării norului apărut ca urmare a exploziei unei rachete nucleare, particulele radioactive ar fi ajuns deasupra teritoriului R. Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 12:15

Deputat român care a susținut fanatic alianța ACUM-SRPM: Asocierea pe termen mai lung la guvernare cu PSRM este TOXICĂ pentru blocul ACUM

Deputat român care a susținut fanatic alianța ACUM-SRPM: Asocierea pe termen mai lung la guvernare cu PSRM este TOXICĂ pentru blocul ACUM

„Înlocuirea sistemului în care Plahotniuc controla toate instituțiile cu unul în care Igor Dodon își plasează oamenii în majoritatea funcțiilor cheie este un scenariu dezastruos, care trebuie evitat”, consideră deputatul român Matei Dobrovie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 12:14

O sculptură creată de Brâncuşi, de mare valoare, a fost distrusă. Ce daune cere proprietarul/ FOTO

O sculptură creată de Brâncuşi, de mare valoare, a fost distrusă. Ce daune cere proprietarul/ FOTO

O sculptură creată de Constantin Brâncuşi este subiectul unui proces, după ce opera de artă a fost distrusă, proprietarul acesteia cerând despăgubiri de 22,5 milioane de dolari, potrivit Le Figaro, citat de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 10:26

Năstase anunță că va fi SEMNAT un acord cu PSRM dar crede că nu obligatorie ca el să fie semnat și de Dodon

Năstase anunță că va fi SEMNAT un acord cu PSRM dar crede că nu obligatorie ca el să fie semnat și de Dodon

Un nou acord de colaborare între Blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, care va include și un pact de neagresiune pe perioada campaniei electorale pentru alegerile locale din 20 septembrie, va fi semnat „în zilele următoare”, „condiționat” a declarat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 10:15

Un deputat din ACUM își ASUMĂ votarea lui Țurcan dar afirmă că nu are ÎNCREDERE în el

Un deputat din ACUM își ASUMĂ votarea lui Țurcan dar afirmă că nu are ÎNCREDERE în el

Deputatul Blocului ACUM Dan Perciun spune că a votat în Parlament pentru o Curte echilibrată cu cel puțin teri judecători în care avea încredere și că a așteptat să fie condusă de un președinte apolitic. Despre aceasta alesul poporului a scris pe rețelele de socializare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 10:05

Năstase nervos că Dodon le-a tras țeapă și Manole n-o ajuns șefă la CC? Liderul ACUM cere DEMISIA judecătorilor care l-au votat pe Țurcan

Năstase nervos că Dodon le-a tras țeapă și Manole n-o ajuns șefă la CC? Liderul ACUM cere DEMISIA judecătorilor care l-au votat pe Țurcan

Vicepremierul țării, Andrei Năstase, ministrul Afacerilor Interne, solicită judecătorilor Curții Constituționale să prezinte public opțiunea lor de vot, în caz contrar să demisioneze.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 20 August 2019, ora: 08:58

Scenariu de coşmar pentru Marea Britanie, imediat după Brexit. Impactul asupra românilor

Scenariu de coşmar pentru Marea Britanie, imediat după Brexit. Impactul asupra românilor

Perspectiva unui ″Brexit″⁣ fără acord crează îngrijorare, mai ales după apariţia unor documente ale Guvernului britanic care conţin un scenariu alarmant.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 08:53

Gheorghe Dincă a povestit cu lux de amănunte ce a făcut cu Alexandra. Dezvăluirile primului avocat al criminalului din Caracal

Gheorghe Dincă a povestit cu lux de amănunte ce a făcut cu Alexandra. Dezvăluirile primului avocat al criminalului din Caracal

Alexandru Bogdan, primul avocat al lui Gheorghe Dincă, a povestit, la emisiunea "Marius Tucă Show" de la Mediafax, ce le-a spus principalul suspect al crimelor din Caracal anchetatorilor cu referire la Alexandra Măceșanu. Acesta a susținut că nu a violat-o și că au dormit...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 August 2019, ora: 08:46

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 20 AUGUST 2019. LEII SE ÎMPACĂ CU CINEVA DRAG

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 20 AUGUST 2019. LEII SE ÎMPACĂ CU CINEVA DRAG

Horoscopul zilei de 20 august 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 august 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 august...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 08:27

Maia Sandu anunță că CC este CAPTURATĂ de Dodon: Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor în fruntea Curții Constituționale este un lucru grav

Maia Sandu anunță că CC este CAPTURATĂ de Dodon: Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor în fruntea Curții Constituționale este un lucru grav

Maia Sandu este nemulțămită de numirea colegului său de coaliție guvernamentală - socialistul Vladimir Țurcan președinte al Curții Constituționale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 07:39

FOTO / Liuba Șova demască târgurile politice: „Decizia a fost luată în ALTĂ PARTE” / „AM PROBE”

FOTO / Liuba Șova demască târgurile politice: „Decizia a fost luată în ALTĂ PARTE” / „AM PROBE”

Judecătoarea Liuba Șova a făcut dezvăluiri, în cadrul unei intervenții în platoul TV8, despre procedura de vot de astăzi a președintelui Curții Constituționale (CC). Potrivit acesteia, au existat anumite „recomandări” pentru a vota într-un anumit fel, iar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 August 2019, ora: 07:25

Cacealmaua concursurilor mimate

Cacealmaua concursurilor mimate

Dezvăluirile judecătoarei Liuba Șova, despre modul cum a fost ales Vladimir Țurcan și anume că această „decizia a fost luată în altă parte” au declanșat un adevărat „tsunami politic”, scoțând în evidență toată splendoarea și ipocrizia...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)