Actualitate

Chirtoacă: „L-am văzut pe Gamretki pe trotuar, dar nici nu i-am răspuns la bună ziua”

„L-am văzut pe trotuar, dar nici nu i-am răspuns bună, pentru murdăria adresată la adresa mea. Tot ce a scris murdar la adresa în acest dosar, a fost pentru a încerca să scape de pedeapsa, a arătat cu degetul spre mine, asta e modalitatea de a fugi de răspundere. Astăzi este vorba despre judecarea abţinerii de către un alt judecător pentru că nu a dorit să se pronunţe în ceea ce priveşte înlăturarea avocaţilor.", a declarat Dorin 

„Cer insistent să se publice dosarul, prezentanţi argumentele, să vadă lumea ce prostii aţi scris acolo.", a mai adăugat.

Astăzi la şedinţa de judecată, magistraţii judecătoriei Buiucani au decis prelungirea controlului judiciar cu încă 30 de zile pe numele lui Igor Gamretki.

Eliberat din arest la domiciliu, care potrivit procurorilor şi-ar fi recunoscut vină, Gamretchi s-ar putea alege cu o amendă de 300 de mii de lei sau maxim 7 ani de închisoare. El a fost reţinut pe 25 aprilie, fiind acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu în dosarul parcărilor cu plata. În acelaşi dosar este cercetat şi edilul capitalei Dorin Chirtoacă.
 
Protv.md 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *