Unul dintre cercetătorii români de rang pe care îi avem în străinătate vorbește pentru G4Media.ro despre pandemia de coronavirus și despre necesitatea vaccinării anti-Covid. Este vorba despre profesorul Mihai Netea, imunolog și specialist în boli infecțioase, care conduce departamentul de medicină experimentală de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda.
Mihai Netea a fost recompensat, între altele, cu premiul Spinoza, pentru cercetare, un Nobel al Olandei. G4Media.ro i-a adresat câteva întrebări pe tema celor mai mari îndoieli exprimate de cei care nu vor să se vaccineze.
Efecte secundare există la orice fel de vaccin, mai ales efecte locale: durere, inflamație locală, o subfebrilitate și o stare de oboseală la anumite persoane. Efectele secundare țin însă o zi, cel mult două. Aceste efecte se știu, sunt întâlnite la foarte multe vaccinuri, nu este nimic special.
Bineînțeles, sunt unele persoane cu multe alergii și au fost câteva cazuri de reacții alergice, dar nici acelea nu au pus nimănui viața în pericol și au trecut repede. Nu există niciun motiv să credem că vaccinurile anti-COVID-19 au efecte secundare mai grave sau mai complexe decât alte vaccinuri.”
Câștiguri mari nu se fac dintr-un medicament sau vaccin care se dă de câteva ori în viață, ci se fac din bolile cronice, din diabet, boli de inimă, cancer și așa mai departe, unde un tratament se face zi de zi, unde un om trebuie să înghită o pastilă, două sau cinci pentru douazeci, treizeci de ani.
Cineva care face cancer, trebuie tratat ani de zile cu medicamente mult mai scumpe. Industria farmaceutică nu se îmbogățește din vaccinuri, nici din antibiotice, de exemplu, care se administrează pentru o pneumonie, o infecție, două-trei săptămâni. Repet, banii nu se fac din boli infecțioase.
Cine spune că o pandemie și o boală infecțioasă este o sursă incredibil de mare de venit pentru companiile farmaceutice, se inșeală amarnic. În plus de aceasta, toate marile companii vând vaccinurile fără profit în timpul pandemiei. O conspirație că cineva a vrut această pandemie ca să facă bani nu este adevărată, este falsă și fără un fundament logic.”
Nu este nimic deosebit, nimic secret. Erau niște tehnologii care se dezvoltau pentru diferite boli. La fel și Moderna, care lucra tot pentru vaccinuri anti-cancer. S-au dat bani foarte mulți pentru a se rezolva această problemă, aici este toată explicația pentru dezvoltarea vaccinului anti-Covid.
Nu e nimic deosebit acum față de alte boli infecțioase, ci doar că s-a dezvoltat mai repede. Tehnologia a progresat, s-au investit extrem de mulți bani în acest an pentru aceste vaccinuri. Dar în momentul în care pierderile economice cauzate de carantină, izolare socială, constrângeri, au costat economiile mondiale mii de miliarde de euro, iar 10 miliarde de euro se investesc în producerea de vaccinuri…
Asta ce ne spune? Investiția în vaccinuri era crucială și reprezintă un procentaj foarte mic față de ceea ce s-a pierdut.
|
Colapsul Uniunii Sovietice, dincolo de implozia imperiului comunist, a creat o serie de probleme tuturor statelor ex-sovietice, una dintre cele mai stringente devenind cea a existenţei, în teritoriul acestora, a unui contingent uriaş de forţe armate ale unei formaţiuni statale noi...
( ) Citeşte tot articolulPuține mâncăruri sunt asătzi mai faimoase și mai apreciate în întreaga lume decât pizza.
( ) Citeşte tot articolulPârjoala este un fel de mâncare românesc, preparat mai ales în Moldova, din carne tocată, în general de porc sau în amestec cu oaie, vită sau pasăre, amestecată cu ouă, produse de panificație sau morărit (pâine uscată, pesmet sau făină...
( ) Citeşte tot articolul