Editorial

Cine este Basarabia?

Vrem Basarabia înapoi, dar ce este sau cine este această Basarabie? Şi mai ales cum o vrem înapoi?

În cercetarea istorică există o tentaţie comună tuturor celor care se apleacă asupra trecutului, fie ei profesionişti sau amatori. Este vorba de tentaţia anacronismului: plasarea în epoci istorice a unor teorii sau situaţii care nu sunt contemporane cu respectiva epocă. Nu le poţi cere românilor din Moldova medievală o atitudine naţională asemănătoare cu cea din secolul al XIX-lea. Păcatul anacronismului există şi în politica actuală: nu poţi încerca repetarea unui fenomen istoric din trecut, nu poţi recrea nişte situaţii şi evenimente, oricât de glorioase sau benefice ar fie ele. Pe scurt: unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918 este un fenomen unic şi irepetabil. Uneltele folosite în 1918 nu mai pot fi folosite în 2013. Fireşte, trebuie să ne amintim de acest moment, trebuie să nu uităm nicio clipă cum a fost răpită Basarabia şi cum a fost recuperată de mai multe ori în ultimii 200 de ani. Doar că trebuie să evităm greşeala anacronismului sau cea a reînscenării istoriei. Anul 2013 şi anii ce vor urma sunt diferiţi, există o altă situaţie a alianţelor militare, un alt sistem internaţional, totul este diferit. Dacă ieşim toţi în stradă şi strigăm că vrem Unirea cu Basarabia, nu se va întâmpla nimic.

Mai există un alt risc. Dacă spunem „vrem Basarabia” şi vedem în asta doar o bucată de pământ între Prut şi Nistru, s-ar putea să ne apropiem periculos de mult de butada toxică „Basarabia fără basarabeni”. Când vorbim despre Unire, trebuie să ne gândim cu ce Basarabie vrem să ne unim, cine este această Basarabie. Pe mine unul nu mă interesează pământul, nu mă interesează câţi kilometri sunt de la Prut la Nistru. Pentru mine Basarabia înseamnă românii dintre Prut şi Nistru sau românii din orice colţ al lumii care au fost supuşi unui experiment de deznaţionalizare şi asimilare. Pentru mine Basarabia sunt cei patru milioane de oameni care au avut de suferit sub ocupaţia sovietică. Pentru mine Basarabia înseamnă drepturi: dreptul de a cunoaşte adevărul istoric şi dreptul de a vorbi limba română. Basarabia cu care vreau eu să mă unesc sunt oamenii care au posibilitatea de a vedea adevărul şi de a-l judeca cu propriile minţi. Basarabia înseamnă libertatea de exprimare, libertatea de circulaţie şi posibilitatea de redobândire a cetăţeniei române. Politicienii de la Bucureşti şi Chişinău sunt plămădiţi din acelaşi aluat, i-am putea schimba fără să constatăm diferenţe majore. Însă aceste porţi trebuie să rămână deschise. Aderarea la Uniunea Europeană este un proiect politic care nu va aduce mari schimbări, ci doar va consolida aceste deschideri făcute cu mare greutate în ultimii 20 de ani. Când adevărul istoric şi limba română vor pătrunde în toate colţurile dintre Prut şi Nistru, abia atunci vom putea să începem să vorbim despre unirea Basarabiei cu România. Însă cu o condiţie: românii din Basarabia să îşi dorească această unire. Eu nu vreau Basarabia fără basarabeni. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *