Astăzi 14 Noiembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la 13 Noiembrie 2018
Abonamente

Sănătate 2 Aprilie 2015, ora 08:09    Din editia print

Cine îngrijește inima la Spitalul Republican

Marime Font

Peste 500 de copii din Republica Moldova se nasc anual cu malformații cardiace congenitale. 

Pentru a fi salvați, o bună parte dintre ei au nevoie de operații, iar singurul loc în care se fac intervenții chirurgicale pe cord este Spitalul Republican din Chișinău. Totuși statul nu s-a gândit să sprijine această delicată ramură a medicinei printr-un program special.
Secția de chirurgie a malformațiilor cardiace – unde anul trecut au fost operați 357 de copii – se confruntă cu aceleași riscuri ca majoritatea spitalelor din țară: lipsa finanțării, penuria de medicamente sau de aparate speciale necesare pentru efectuarea operațiilor.

Operațiile pe cord, cele mai costisitoare

„La Spitalul Republican, funcționează unica secție de chirurgie a malformațiilor cardiace din republică. Dacă noi nu reușim să-i tratăm pe bolnavii de inimă, pentru mulți aici e capătul drumului, având în vedere că unui om de rând îi este cu neputință să se trateze peste hotare”, afirmă șeful secției, Liviu Maniuc, care, alături de alți patru chirurgi, îi operează pe copiii cu afecțiuni la inimă.

De ce intervențiile chirurgicale la inimă sunt cele mai scumpe? Doar echipamentul folosit la o singură operație costă între 3000 și 4000 de euro. Potrivit doctorului Maniuc, cele mai costisitoare sunt aparatele care joacă rolul de „inimă” și „plămâni” artificiali, asigurând circulația sângelui prin corpul pacientului în timpul intervenției, până inima sa este repornită. Sumele sunt suportate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, al cărei buget este departe de a acoperi toate nevoile din domeniu.


„La ora actuală, lucrăm în bloc modern, realizăm toate operațiile necesare, dar deja unii agenți economici – furnizori de echipamente – ne semnalează că n-au fost achitați la temem și există riscul să fie sistată livrarea unor consumabile pe care pacienții nu au cum să le procure singuri, întrucât sunt făcute doar la comandă”, explică Liviu Maniuc.

Potrivit specialiștilor de la departamentul de chirurgie cardiacă, Ministerul Sănătății ar trebui să elaboreze un program unic de sprijinire a copiilor cu malformații cardiace congenitale. Ei insistă asupra faptului că pacienților care suferă de patologii cardiace trebuie să li se asigure tratament în Republica Moldova.

Amânarea intervențiilor poate fi fatală

Deși în Republica Moldova primele operații pe cord au început să fie efectuate abia în anii `80 – acest domeniu al medicinei fiind unul relativ nou și dezvoltându-se din a doua jumătate a secolului XX –, el a dat asigurări că specialiștii din Republica Moldova s-au racordat la practica mondială. Pentru aceasta, ei au fost nevoiți să urmeze stagii în străinătate. Maniuc însuși a lucrat jumătate de an în Israel, apoi în China, a mers în spitale din Austria, Italia pentru „a fura meseria”. Medicii dedicați pe care i-a întâlnit în străinătate l-au motivat să profeseze el însuși cu atenție și dăruire.

„Copiii operați la inimă nu sunt în niciun caz copii ratați, nu sunt o povară pentru stat, ajung oameni normali, utili societății”, spune doctorul Maniuc.

El își ilustrează afirmația cu exemplul lui Marat, un băiat vânjos, de 12 ani, a cărui fotografie se află un raft în biroul medicului. La naștere, din cauza unei afecțiuni cardiace, medicii îi dăduseră puține șanse să supraviețuiască. Doctorul Maniuc și-a asumat riscul, l-a operat, iar acum Marat este elev în clasa a șasea și face parte din selecționata republicii la lupte Taekwondo. Dar doctorul Maniuc se mai mândrește cu un fost pacient devenit pilot.

„Copiii tratați la noi odinioară acum urmează facultatea de medicină și doresc să se specializeze în chirurgie”, mai spune Maniuc.
Pe de altă parte, el avertizează că, dacă nu sunt operați la timp, 50% dintre micuții cu malformații cardiace congenitale mor până la vârsta de un an și doar 10% ajung la 30-40 de ani.

„Se întâmplă să ne uităm la inimă ca la ceva sfânt”

Întrebat dacă, în timpul miilor de operații efectuate, a simțit el însuși că inima este un organ „sacru” - așa cum s-a justificat mult timp în chirurgie interdicția de a opera pe cord -, doctorul Maniuc încearcă să evite „abaterile lirice”. El spune că fiecărui om trebuie să i se dea șansa la viață. Pentru aceasta, este nevoie de o abordare la rece, strict profesională. Totuși, doctorul admite că inima nu funcționează ca un „mecanism automat”.

„Într-adevăr, se întâmplă de multe ori să ne uităm la inimă ca la ceva sfânt. Am avut momente în care întreaga echipă își pierdea orice speranță în timpul operației și, spre mirarea noastră, copilul își revenea și peste cinci-șapte zile îl externam sănătos. În alte situații, eram siguri că operația este simplă și că va decurge ușor, dar ne loveam de astfel de complicații, încât nu mai știam cum să ajungem la liman”, spune Liviu Maniuc.

„Cu fiecare operație, adaugă medicul, o mare parte din sănătatea noastră o transferăm pacienților”, adaugă el.
Fiecare copil, afirmă Liviu Maniuc, este un caz aparte și medicii au pentru fiecare emoții, se bucură când reușesc, se îndurerează când eșuează. „Nu suntem Dumnezei și nu le putem rezolva absolut pe toate. Sunt momente când ne simțim depășiți de situație și fiecare caz lasă urme în sufletul nostru”, mărturisește doctorul.

Inima copiilor …e mai bună

Înainte să practice chirurgia inimii la copii, medicul Liviu Maniuc a operat pe cord adulți. Însă, spune el, și-a dat seama că se regăsește mai mult în această muncă, cu copiii.

„Copiii sunt sinceri, buni. Dacă îi vindeci, ei sunt nespus de recunoscători. Se recuperează foarte repede și devenim prieteni pe viață. Nu am o bucurie mai mare ca atunci când un copil operat de echipa noastră revine peste ani și-l văd sănătos, împlinit. Pe de altă parte, pe cât de ușor poți să-l ajuți, pe atât de repede poți și să-l pierzi, dacă ai făcut un pas greșit, dacă n-ai acționat la timp”, spune el.

Sute de pacienți, dar fiecare e „caz special”

Chiar dacă la secția de chirurgie a malformațiilor cardiace congenitale sunt operați anual sute de copii, fiecare dintre micii pacienți reprezintă „un caz special”. Atât pentru medici - întrucât afecțiunile inimii sunt extrem de variate și cu numeroase complicații -, cât mai ales pentru părinți.
Aurelia, de 40 de ani, este mama unui băiețel de trei luni. Încărunțită timpuriu, ea are o privire adâncă precum o rugăciune.

„L-am adus pe lume după 11 ani de tratamente, când nici nu mai speram. Totuși, la câteva zile după naștere a fost diagnosticat cu mai multe vicii cardiace. Pe 5 martie i s-a făcut prima operație și a reușit. Acum mi-am zis că dacă Dumnezeu mi l-a dat, Dumnezeu trebuie să mi-l apere”, se încurajează femeia.

O altă pacientă, Anastasia, este o minunăție de fată cu niște ochi albaștri, migdalați. Deși are numai cinci ani, inimioara ei a obosit și este la a doua operație pe cord, în cadrul căreia i-a fost înlocuit stimulatorul cardiac uzat cu unul nou, mai performant.

„Este o fetiță hiperactivă, merge la grădiniță, de obicei este foarte vioaie. În patru ani, aparatul a fost suprasolicitat și, din acest motiv, a fost nevoie să-l schimbăm. Sperăm că noul stimulator să țină mai mult”, relatează mama fetiței, Ana Cerchez, 35 de ani.

Anastasia a fost diagnosticată cu viciu cardiac imediat după naștere. Medicii i-au spus tinerei mame că fetița are nevoie de o operație foarte dificilă, care poate face doar Israel sau în Germania. Dar prețul unei astfel de intervenții în străinătate ajunge la 30.000 de euro, sumă pe care un cetățean moldovean obișnuit n-ar reuși să o adune nici după o viață întreagă de muncă.

„Am ajuns la Spitalul Republican, unde s-a confirmat diagnosticul pus de centrul german – canal atrioventricular comun (ceea ce cauzează întârzierea de creștere și dezvoltare, infecții respiratorii frecvente – n.r.). Medicul Maniuc a operat-o. Intervenția a durat opt ore, după care am stat în reanimare o săptămână. Avem stimulator cardiac, dar fetița a dus o viață normală. Îi dăruiesc tot ce pot. Unii cred că o răsfăț, când mă văd alergând după ea ca să previn vreo căzătură. Numai eu știu…”, povestește femeia.

În același salon, la Spitalul Republican este internată și Maria Curnic, de 22 de ani, cu un băiețel de zece luni. Tânăra aflase că inima copilului este bolnavă încă în a 37-a săptămână de sarcină, în urma ecografiei. Atunci medicii i-au spus că bebelușul – care suferea de viciu cardiac și tetrada fallot – n-are șanse să trăiască.

„Medicul care i-a diagnosticat afecțiunile mi-a spus că la noi nu se fac astfel de operații complicate. Până l-am născut, am adormit și m-am trezit plângând. Însă după naștere, am venit aici și doctorul Maniuc a realizat intervenția chirurgicală. A decurs bine”, a relatat Maria Curnic.

Când Maniuc intră în salon, micuții se luminează. Medicul le strânge mânuțele, îi evaluează rapid. „Acum ești cam moleșită. Adineaori era să-mi răstorni cabinetul”, îi spune Anastasiei. Originar din satul Sofia, raionul Drochia, Liviu Maniuc a făcut din medicină o tradiție de familie: el însuși i-a urmat exemplul fratelui mai mare, iar acum îi lasă moștenire chirurgia cardiacă fiului.

„În toți acești ani, m-am dedicat meseriei, dar mi-am tras sevele, m-am bazat mereu pe sprijinul familiei: al celor doi copii, care poate că m-au văzut prea rar acasă, și al soției, și ea medic anestezist pediatru, care în situații dificile a venit cu sfatul cel bun”, a afirmat Liviu Maniuc.

Un articol de: Victoria Vioară Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 21:57

 Moldova așteaptă de la Uniunea Europeană un raport instituțional echilibrat, obiectiv, care să analizeze implementarea Acordului de Asociere, nu un document politizat, care face jocul electoral al opoziției de la Chișinău. Declarația a fost făcută de către președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 21:04

Vor ca în Parlament să fie cu 40 de deputați mai puțin. Democrații au anunțat astăzi ca în ziua alegerilor parlamentare ar putea avea loc și un referendum. Alegătorii vor fi întrebați dacă vor ca în Legislativ să fie 61 de deputați, în loc de 101 cum sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 20:44

Mai multe instituții media din Moldova au promovat un fals despre introducerea vizelor, fapt care a obligat treprezentanții Parlamentului European să reacționeze și să dezmintă acest fals.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 18:04

Conducătorii auto sunt îndemnați să-și echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare, să adapteze viteza la condițiile de drum și să folosească sistemul de iluminare-semnalizare, cât și pe cel de dezaburire pentru a vedea și a se face văzuți în trafic.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:21

Kremlinul se implică informaţional în politica din Republica Moldova, iar dezinformările şi manipulările prin intermediul presei sunt metodele preferate folosite de “experţii” de pe Lubyanka. De această părere este comentatorul politic Roman Mihăeş, într-un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:20

Rusia blochează accesul observatorilor internaționali la depozitul de armament de la granița dintre Ucraina și Moldova, unde sunt stocate mai mult de 20.000 tone de muniție, a declarat Vadim Cernîș, ministrul pentru teritoriile ocupate temporar și persoanele strămutate intern din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 17:19

Uniunea Europeană nu pune problema suspendării regimului de vize pentru Republica Moldova. Declaraţia aparţine europarlamentarului roman Andi Cristea, care susţine că speculaţiile la acest subiect din partea opoziţiei şi a presei care o susţine fac doar rău Chişinăului.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 13 Noiembrie 2018, ora: 17:11

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat luni, în cursul unei vizite în capitala germană, că Berlinul este în raza de acţiune a noilor rachete ruseşti de croazieră SSC-8, capabile să poarte o încărcătură nucleară, relatează agenţia DPA, citată...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 13:33

Partidul Democrat din Moldova a găsit soluțiile ca să fie majorate și salariilor și pentru medicii plătiți prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și nu de la bugetul de stat. Liderul PDM, Vlad Plahotniuc, a declarat marți, la briefingul săptămânal...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 13:06

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara din Sinaia angajează bucătari și ospătari din R. Moldova

Hotelul Mara este singurul hotel de pe Valea Prahovei care a făcut parte din lanţul hotelier Holiday Inn Resort.Ca urmare a deciziei de dezvoltare a serviciilor turistice oferite, căutăm persoane ambiţioase, etice şi dinamice care să se alăture echipei noastre.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:44

Democrații vor să consulte opinia alegătorilor despre posibilitatea retragerii mandatului de deputat și reducerea numărului parlamentarilor

Democrații vor să ceară opinia oamenilor despre posibilitatea alegătorilor să retragă mandatul parlamentarilor care i-au dezamăgit. O altă reformă vizează reducerea numărului de deputați de la 101 la 61. Ambele subiecte vor fi propuse la un referendum consultativ, organizat...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:35

Șofer agresiv, încătușat pe loc de poliție / VIDEO

Un șofer care s-a pus în poară cu poliția a fost încătușat pe loc și dus la sector.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 12:02

Pensiile mai mici de limita de existență pentru vârstnici vor fi majorate de la începutul anului viitor. Subiectul a fost discutat la ședința de astăzi a Partidului Democrat din Moldova. Liderul PDM, a declarat la briefingul susținut după ședință că astfel de majorări vor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 11:06

Portalul Newsmaker, instituţie media afiliată trustului controlat de raiderul Veaceslav Platon, a fost prins cu minciuna. Acesta a scris ieri că Parlamentul European ar pregăti o rezoluţie care prevede anularea regimului de circulație fără vize în UE pentru moldoveni, făcând...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 11:00

Opozantul rus Alexei Navalnîi, aflat în drum spre Strasbourg pentru a participa la anunțarea deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în dosarul său, a declarat pe 13 noiembrie că nu i s-a permis să plece din Rusia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 09:50

În ultimele trei săptămâni, prețul petrolului marca Brent a scăzut abrupt cu circa 14% şi a coborât deja sub nivelul de 70 de dolari pentru un baril şi se apropie de cota 69 de dolari, arată datele de la bursele internaționale. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 09:48

Oamenii de ştiinţă susţin că există o legătură între nivelul de inteligenţă al unei persoane şi modul în care acesta se raportează la procesul de îmbătrânire.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 09:03

La 13 noiembrie 1918 Ungaria semna armistițiul de la Belgrad cu Puterile Aliate.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 08:28

Fuga capitalului din Rusia A CRESCUT de trei ori în acest an

În perioada ianuarie-octombrie 2018, ieșirile de capital din Rusia au ajuns la 42,2 miliarde de dolari, adică de trei ori mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate de Banca Centrală a Rusiei.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 13 Noiembrie 2018, ora: 08:01

La 13 noiembrie 1594, creditorii turci din Bucureşti au fost ucişi din ordinul lui Mihai Viteazul. Mihai Viteazu, fost stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul şi ban al Craiovei, în timpul domniei lui Alexandru cel Rău, a devenit voievod al Ţării Româneşti în septembrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 07:55

flash Descoperire ÎNFIORĂTOARE la Nisporeni. Cadavrul unui bărbat, găsit într-un şanţ de pe marginea drumului

Descoperire înspăimântătoare în oraşul Nisporeni. Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un şanţ de pe marginea drumului, ieri, în jurul orei 20.00, de către un trecător. Speriat, acesta a sunat la serviciul unic 112. Imediat, la locul incidentului s-a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 07:50

Fâşia Gaza a cunoscut luni până târziu în noapte o escaladare bruscă a tensiunii, armata israeliană ripostând faţă de lansarea a sute de rachete palestiniene, în cadrul unor ostilităţi ce reînvie spectrul unui nou conflict în enclavă,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 13 Noiembrie 2018, ora: 07:43

Un val de aer siberian lovește spațiul românesc. Meteorologii anunţă IARNĂ AUTENTICĂ peste doar câteva zile

Un val de aer siberian lovește spațiul românesc. Meteorologii anunţă IARNĂ AUTENTICĂ peste doar câteva zile

Un val de aer siberian loveşte România şi ne pregătim de o vreme ca de început de iarnă. Temperaturile vor scădea până la pragul îngheţului, chiar şi în timpul zilei. Pe creste va fi viscol, iar în sudul ţării ar putea apărea primii fulgi de...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 13 Noiembrie 2018, ora: 04:42

HOROSCOP 13 NOIEMBRIE. Cad în sfârșit bani din cer pentru nativii unei zodii!

Horoscop zilnic 13 noiembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru ziua de marți.

( ) Citeşte tot articolul

Bună Dimineața 13 Noiembrie 2018, ora: 00:50

Statul acesta, creat prin anii ’90 ai secolului trecut, este ca o fată mare, care ba vrea să se mărite, ba nu vrea, ba-i îndrăzneață, ba-i prea timidă. Și așa, ani de ani, nu se mai mărită și… nici nu știi cum poate rămâne fată bătrână. Apoi, vai de...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)