Bună Dimineața

Cine probează sutienul?

Nu poate fi Sergiu Mocanu un Don Quijote de la Chişinău care să lupte cu morile de vânt ale mafiei moldoveneşti. El n-a vrut să fie nici măcar un Sancho Panza când TIMPUL scria despre clanul mafiotic al familiei Voronin. Dar ar fi putut pune umărul, căci ştie ceva… Altceva însă m-a zbârlit din spectacolul mediatic susţinut de încă proaspetele noastre televiziuni de ştiri – felul în care unii confraţi de condei bat tobele că şi TIMPUL este inclus în schema lui Plahotniuc, omul care, până mai ieri, era un anonim. Dacă Plahotniuc susţine PDM, deci TIMPUL e al lui Marian Lupu. Parcă era al lui Filat? Iar mai înainte, băieţii lui Roşca susţineau că-i al lui Muşuc, al lui Stati s.a.m.d. Ar fi păcat dacă aceste TV vor porni pe calea pe care au mers FLUX sau EU TV, chiar dacă unii anume de acolo au ajuns în actualele birouri…

Văzându-mă zbârlit, un coleg şi-a amintit un banc. Cică, intră în piaţă o tânără şi doi vlăjgani. La tarabe se vând de toate: ciorapi, cămăşi, încălţăminte, aparate de radio… Tânăra se apropie de cel cu sutiene: „Vreau să probez unul”. Vânzătorul face ochii pătraţi, tânăra îşi scoate bluziţa şi… toţi rămân cu gurile căscate. Într-un final, tânăra zice că sutienul e prea mare şi pleacă… Doar peste câteva clipe, vânzătorul de alături striga: „Unde-i magnetofonul?! Mi-au luat magnetofonul!”.
Azi, cineva probează sutiene nu în piaţă, ci la TV…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *