„O cercetare a istoriei contorsionate a acestui teritoriu ne ajuta sa intelegem originile acestei confuzii legate de identitatea moldoveneasca… Problemele identitatii moldovenesti trec dincolo de geografie si cetatenie; ajung chiar la nivelul limbii si al constiintei”.
(Louis O’Neil, „The World Street Journal”, 21 aprilie 2009)
Poticnirea Bruxellesului pe Prut
Macinata de propriile crize si neputinte, Europa institutionala demonstreaza astazi ca nu doreste sa intre in nicio batalie majora in numele vecinatatilor ei. Vrea stabilitate, nu extindere. Din aceasta perspectiva, Summitul Parteneriatului Estic (PE) de la Praga este un veritabil test. RM va fi, dupa toate aparentele, invitata. Dar ce va reprezenta asta? O victorie a diplomatiei de la Chisinau? Nu. Dimpotriva! Invitarea Chisinaului in PE – alaturi de state si lideri pentru care democratia este doar un decor – spune multe. RM e plasata, ferm si deliberat, in cadrul acestui pachet fara sanse de integrare. Un stat latin, cu proximitate euroatlantica, care vorbeste o limba oficiala a UE, cade acum de pe harta Europei si ramane in zona gri a integrarii fara europenizare si stabilitatii fara dezvoltare. Asta inseamna, de fapt, invitatia RM la Summitul de la 7 mai. De azi inainte, Moldova nu se va mai compara cu Romania sau statele baltice, ci cu Belarus, Armenia sau Azerbaidjan.
Moldova cade de pe harta. Dar cetatenii ei?
In fata acestei crase lipse de proiect fata de RM, pozitia Romaniei, exprimata prin discursul presedintelui Basescu, pivoteaza in jurul ideii de cetatenie romana. Subiectul – stim asta – sta deseori sub semnul unor distorsiuni sau clisee. Doar un exemplu, din multele care stau la indemana si care arata cat de falsa este perceptia noastra fata de asumarile identitare din RM. In cadrul Barometrului de Opinie publica (IMAS – IPP), fiind intrebati care e motivul principal pentru care intentioneaza sa obtina sau deja au obtinut cetatenia romana, 48,5% din respondenti au raspuns ca au nevoie de cetatenie pentru a se deplasa liber in Romania, 32% – pentru ca se simt romani, 10,2% – pentru a se putea deplasa liber in UE si doar 7% – pentru a pleca sa munceasca peste hotare. Asta spun cifrele. Problema este urmatoarea: de ce perceptia publica este astazi dominata de ideea ca basarabenii vor cetatenia (doar) pentru a pleca in Occident? Pe ce se bazeaza aceasta idee? Ca exista o asemenea optiune este evident. Dar ca ea este unica sau chiar dominanta, nu. In esenta, chestiunea acordarii cetateniei nu este incorsetata de niciun aquis communitaire (dupa cum arata istoria UE sau recenta decizie a Frantei de a modifica procedurile de acordare a cetateniei). Cu toate acestea, este nevoie ca masura sa fie bine si convingator argumentata, iar cliseele – eliminate.
Nu este doar o problema nationala
Primul cliseu legat de acordarea cetateniei este nationalizarea excesiva a acestui gest. Problematica acordarii cetateniei romane pentru cetatenii RM trebuie pusa in contextul europenizarii RM, ca o solutie eficienta pentru obtinerea acestui obiectiv. Acordarea cetateniei romane, implicit europene, va induce o dinamica in interiorul societatii din RM care, din pacate, acum nu exista. Si nu se vede deocamdata de unde ar aparea ea… E vorba despre acel factor dinamizator ce misca societatea sau genereaza o tensiune pozitiva in interiorul ei. Cineva cu pasaportul romanesc in buzunar e mult mai relaxat – psihologic, inainte de toate – pentru viitorul lui si al copiilor sai. O parte din timorarea pe care o poate resimti cineva in raport cu autoritatile, institutiile si birocratia de stat – fie ca este om de afaceri, intelectual, mic intreprinzator – dispare ori se diminueaza semnificativ. Orice s-ar intampla, el stie ca exista o protectie – element care functioneaza, intr-o prima instanta, la nivel psihologic. Si care nu trebuie neglijat nici la Chisinau sau Bucuresti, dar nici la Washington sau la Bruxelles, in conditiile in care s-au inregistrat atatea proiecte esuate aici, iar europenizarea si modernizarea merg atat de dificil…
Nu „goleste” R. Moldova
Al doilea cliseu ideologic este cel dupa care acordarea cetateniei romane ar „goli” RM. Si, implicit, s-ar repopula acest teritoriu cu slavi, in special, rusi. Afirmatia este aberanta, nu doar pentru ca nimeni nu a facut o demonstratie legata de ce anume ar genera un „exod” al rusilor acolo, dar si pentru ca statisticile din anii trecuti arata limpede ca asa ceva nu exista. Dincolo de aceste argumente, afirmatia ca cetatenia romana goleste RM este o eroare. Nu cetatenia goleste RM, ci mecanismul vizelor genereaza, mai degrada, asa ceva! Avand cetatenia, problema respectivei persoane nu mai este cum sa plece mai repede din RM, daca vrea sa faca asta, caci obsesia plecarii in Vest nu se mai pune. Poate pleca oricand. Prim urmare, chiar si cand pleaca sa munceasca, este mult mai probabil sa se intoarca acasa si sa incerce sa traiasca european acolo, chiar sa cladeasca o afacere, decat sa se stabileasca undeva in Occident sau in Romania cu ipoteza revenirii candva, nu se stie cand. Aceasta protectie psihologica nu o are posesorul (doar) de viza pentru UE – o viza ce nu se obtine usor si care, odata obtinuta, nu ai intotdeauna garantia ca va fi obtinuta si a doua oara. La care se adauga si procesul umilitor in care esti implicat de fiecare data cand aplici, oriunde aplici.
Nu are legatura cu problema transnistreana
Al treilea cliseu este faptul ca cetatenia romana ar periclita solutionarea problemei transnistrene. Iarasi eroare! Daca dam inapoi filmul evolutiilor acestui conflict, vom vedea ca problematica cetateniei romane nu a jucat niciun rol. Cei care insista, totusi, asupra acestui lucru ar trebui sa ne explice cum se face ca, desi pozitia pro-rusa de dupa 2001 a presedintelui Voronin si a PCRM a coincis, practic, cu perioada in care acordarea cetateniei romane a fost blocata, nu s-a sesizat niciun progres in solutionarea conflictului transnistrean? Pentru ca ar fi fost indeplinite toate conditiile, in aceasta perspectiva: pro-rusism si anti-occidentalism din punct de vedere politic la Chisinau si, concomitent, decuplarea de Romania, inclusiv prin stoparea procesului de acordare a cetateniei. Si rezultatul a fost nul. A lega acordarea cetateniei romane de solutionarea conflictului transnistrean e o tinta falsa. In plus, faptul ca Tiraspolul s-ar opune unui asemenea gest este iarasi irelevant.
Daca ar fi sa construim politici euroatlantice exclusiv pe ce spune Igor Smirnov, ar trebui, ca prim lucru, sa schimbam formatul de negocieri in chestiunea transnistreana. Titlul de personae non-gratae in Transnistria aplicat de liderul nerecunoscutei republici ambasadorilor SUA si al Cehiei din RM, precum si reprezentantului UE pentru RM, a dat un semnal clar: SUA si UE nu au ce cauta (nici) la tratative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
