Astăzi 21 Iunie 2021, Luni - Ultima actualizare la ora 10:26
Abonamente

Politică 26 Februarie 2017, ora 09:34

Cine va moșteni averea imensă a lui Vladimir Filat?

Marime Font

Fostul premierul moldovean Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, la o amendă de 60 mii lei, privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe un termen de 5 ani şi retragerea „Ordinului Republicii”, conferit de preşedintele Nicolae Timofti în anul 2013. 

În vara anului trecut, procurorul Adriana Bețișor declara că de bunurile din proprietatea lui Vladimir Filat ce urmau să fie confiscate de stat în baza sentinței de condamnare a acestuia nu se vor ocupa procurorii. Potrivit legii, misiunea procurorilor se încheie odată cu pronunțarea unei sentințe definitive.

"După ce sentința devine executorie, urmează o procedură sofisticată de evaluare a bunurilor și de organizare a licitației publice de vânzare a lor", sublinia procurorul.


Iată că a fost pronunțată şi decizia definitivă. Fostul premier al Republicii Moldova Vladimir Filat, învinuit de corupere pasivă și trafic de influență, rămâne în închisoare. Curtea Supremă de Justiție a respins miercuri, 22 februarie, recursurile înaintate de avocații lui Filat și procurori.

Judecătorii de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), Vladimir Timofti, Constantin Alerguș și Nadejda Toma, au format completul de judecată care au examinat cererea avocaților ex-premierului. Colegiul Penal al CSJ a examinat cererea de contestare a deciziei Curții de Apel Chișinău prin care este menținută sentința de 9 ani de pușcărie pentru Filat, dictată de Judecătoria Buiucani. Ședința a avut loc fără participarea părților.

Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare în penitenciar de tip închis, amendă de 60 mii lei, privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere pe un termen de 5 ani şi retragerea „Ordinului Republicii", conferit de preşedintele Nicolae Timofti în anul 2013.
 
Averea lui Vlad Filat care a fost confiscată şi va fi scoasă la licitaţie

Magistraţii au mai decis să confişte toate bunurile lui Filat care au fost dobândite ilicit.

Astfel, s-a stabilit confiscarea a 4 automobile de lux în valoare de 4,5 milioane de lei. Este vorba de două maşini Volkswagen Touareg, anii fabricării 2013 şi 2015, o Toyota, anul fabricării 2013 şi un Porsche Cayenne.

Vor fi confiscate, de asemenea, mai multe bunuri dobândite ilicit cu o valoare totală de peste 791,2 milioane lei şi anume acţiunile la SA Kapital Invest, acţiunile companiei Ipteh SA şi mai multe imobile din Chişinău. Filat rămâne fără un imobil situat pe strada Mitropolit Gurie Grosu, nr. 27, cu o valoare estimată la peste 4,622 milioane de lei, un teren pe strada Ismail 33/1 cu o valoare cadastrală de aproape 1,6 milioane lei, o construcţie de pe strada Ismail 33/1 cu valoarea de aproape 6 milioane de lei.

De asemenea, statul confiscă din averea lui Filat un teren amplasat pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 65, cu valoarea de peste 15 milioane de lei, trei construcţii de pe aceiaşi adresă, valoarea cărora depăşeşte 62 de milioane de lei, 17 milioane de lei şi, respectiv, 1,175 de milioane.

Instanţa a mai confiscat, pe aceeaşi adresă, şi trei încăperi ce costă peste 337 mii lei, 571 mii lei şi, respectiv, 316 mii lei. Şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, a declarat că executorul judecătoresc va transmite averea confiscată Serviciului Fiscal de Stat, care o va scoate ulterior la licitaţie, iar banii vor fi transferaţi la bugetul de stat.

sursa: sputnik.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Iunie 2021, ora: 10:26

Voronin mesaj șocant: „Dodon e cel mai mare impediment pentru dezvoltarea RM, PSRM a fost finanțat din Rusia”

Voronin mesaj șocant: „Dodon e cel mai mare impediment pentru dezvoltarea RM, PSRM a fost finanțat din Rusia”

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, cere repetarea alegerilor din 24 februarie, deoarece PSRM a fost finanțată cu bani din Federația Rusă. Declarația a fost făcută la postul TV Moldova 1. «Alegerile trebuie repetate! Categoric! Să întoarcă la varianta zero și de petrecut...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Iunie 2021, ora: 09:12

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1992) Tragedia de la Tighina

RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ (1992) Tragedia de la Tighina Din editia print

„...pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată” 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 21 Iunie 2021, ora: 07:59

Natalia Gavriliță (PAS), mesaj în limba rusă despre „poporul moldovenesc” / Programul Maiei?

Natalia Gavriliță (PAS), mesaj în limba rusă despre „poporul moldovenesc” / Programul Maiei?

Vice-președintele PAS, Natalia Gavriliță apare într-o adresare video în limba rusă unde folosește tezele moldovenismului stalinist - „poporul moldovenesc”.

( ) Citeşte tot articolul

Social 21 Iunie 2021, ora: 07:48

FOTO. Igor Dodon a ucis un zimbru la vânătoare. Socialiștii neagă, spun că poza e... fake

FOTO. Igor Dodon a ucis un zimbru la vânătoare. Socialiștii neagă, spun că poza e... fake

Fostul preşedinte Igor Dodon ar fi ucis un zimbru la una din vânătorile la care a participat. Anunţul a fost făcut vineri, 18 iunie, de către primarul de Bălţi, Renato Usatîi, care a publicat şi o fotografie care confirmă că fostul şef de stat a omorât animalul care...

( ) Citeşte tot articolul

ROMÂNIA 21 Iunie 2021, ora: 07:16

România cere din nou Ucrainei să recunoască oficial că nu există „limba moldovenească”

România cere din nou Ucrainei să recunoască oficial că nu există „limba moldovenească”

Situaţia de securitate la Marea Neagră şi aspiraţiile europene şi euroatlantice ale Ucrainei s-au numărat printre temele abordate de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cu omologul său ucrainean, Dmytro Kuleba, sâmbătă, într-o întâlnire din marja...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Iunie 2021, ora: 06:45

Dan Dungaciu: „În ce cred cei care nu cred?” Sau de ce bătăliile politice vor deveni „culturale” – şi invers

Dan Dungaciu: „În ce cred cei care nu cred?” Sau de ce bătăliile politice vor deveni „culturale” – şi invers

„Proorocii au făcut cărţi. Au venit apoi părinţii noştri şi au împlinit cele scrise. Iar alţii, după dânşii, le-au învăţat pe de rost. Şi venind generaţia de acum, le-a copiat ţi le-a pus în rafturi, fără să le citească.“ (din Pateric)

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iunie 2021, ora: 09:37

Rusia este succesoarea directă a imperiului tătaro-mongol - DOVEZI NOI găsite de istoricii ruși

Rusia este succesoarea directă a imperiului tătaro-mongol - DOVEZI NOI găsite de istoricii ruși

Comunitatea de pe rețelele de socializare din Moscova a fost pusă pe jar de o carte recent publicată a istoricului Ghenadie Tiundeșev, originar din Hakasia, o republică din sudul Siberiei centrale. 

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 20 Iunie 2021, ora: 09:21

NATO răspunde „plângerii” ambasadorului rus Kuzmin. Protejarea spațiului aliat nu se face după cum spune Rusia

NATO răspunde „plângerii” ambasadorului rus Kuzmin. Protejarea spațiului aliat nu se face după cum spune Rusia

În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o online, în urmă cu câteva zile, ambasadorul rus Valery Kuzmin s-a arătat deranjat de interceptările aeronavelor ruse de către avioanele NATO care participă la misiuni de misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2021, ora: 09:04

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inaugurat un birou parlamentar în orașul Cahul

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a inaugurat un birou parlamentar în orașul Cahul

Alianța pentru Unirea Românilor a deschis astăzi cel de-al doilea birou parlamentar al formațiunii, ce va avea rolul de a oferi consultanță tuturor cetățenilor care au nevoie de ajutor în relația cu statul român. Noul punct administrativ are sediul în orașul Cahul...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Iunie 2021, ora: 09:01

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, la Odesa: Nu există „limba moldovenească”, ci limba română!

Claudiu Târziu, copreședinte AUR, la Odesa: Nu există „limba moldovenească”, ci limba română!

 Liderul AUR senator în Parlamentul României Claudiu Târziu a avut o vizită oficială la Odesa și a reiterat faptul că ”nu există limba moldovenească, ci limba română, iar statul ucrainean trebuie să recunoască această realitate.”

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iunie 2021, ora: 09:01

Vlad Bilețchi (AUR): Oamenii care ajung la putere uită datorită cui au ajuns acolo. Drumul în IAD este pavat cu intenții bune

Vlad Bilețchi (AUR): Oamenii care ajung la putere uită datorită cui au ajuns acolo. Drumul în IAD este pavat cu intenții bune

Vlad Bilețchi trage un semnal de alarmă că partidul AUR, prin Caravana AUR, nu merge prin toată Republica Moldova să cerșească voturi, ci merge să informeze cetățenii cu privire la ce este adevărat sau fals din politică. Votul dat pentru partidul AUR nu este pentru noi, este pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 19 Iunie 2021, ora: 07:57

VIDEO / Cine va împușca pentru Rusia la Chișinău

VIDEO / Cine va împușca pentru Rusia la Chișinău

 Rusia e mereu cu ochii pe politica din Republica Moldova, joacă abil, susținând politicieni pe care îi adoptă și îi crește ca să împuște la momentul potrivit ca pușca lui Cehov. Kremlinul a crescut mulți politicieni, urmărește și se ocupă de recrutarea...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)