Politică

Cine va verifica dacă cei din „listele lui Şelin” au “semnat” pentru gaz ieftin sau aderare la Uniunea Euroasiatică?

Potrivit secretarului general al CEC, Andrei Volentir, grupul de iniţiativă a prezentat 7.758 de liste de subscripţie, care conţin 232.094 de semnături. Listele urmează a fi verificate de opt grupuri de lucru, a câte patru-cinci persoane, în termen de 15 zile.

„Vom examina corectitudinea datelor înscrise în listă, precum şi autenticitatea semnăturilor depuse la CEC. În acest proces sunt implicate şi structurile Întreprinderii de Stat „Registru”. Acum digitalizăm toate datele, iar angajaţii de la „Registru” ne vor prezenta lista erorilor cu descrierea detaliată a fiecăreia”, ne-a spus Andrei Volentir. Potrivit lui, CEC nu are competenţe să întrebe persoanele din listă pentru ce au semnat, dat fiind faptul că listele de circumscripţie tipărite de CEC, conţineau titlul proiectului legii pe care urmează să-l susţină, întrebarea supusă referendumului, precum şi textul legii. „Totuşi, în cazul în care cetăţeanul a semnat fără să citească, dar şi-a dat seama că a fost înşelat, acesta trebuie să sesizeze Comisia Electorală pentru a fi exclus din listă”, a spus Andrei Volentir.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *