Atitudini

Cine vine din urmă?

Una dintre reprezentantele cele mai de seamă a promoĹŁiei e Carolina Vozian, care descrie în povestirile ei tensiunile pe care le trăiesc adolescentele, care, nu de puĹŁine ori, se nasc din confruntarea cu lumea violentă a maturilor. Cu toate că Ecaterina Bargan este cunoscută în special ca poetă, iar cel mai nou volum al ei, Cântece de la şase, e chiar unul foarte bun, sunt foarte interesante şi prozele sale, care se nasc din jurnal ca Afrodita din spuma mării. Nu sunt, însă, nişte memorii deghizate. Ecaterina nu le schimbă oamenilor numele şi nu îngroaşă culorile. Cele mai bune povestiri ale ei debutează ca o filă de jurnal şi, pe nesimĹŁite, se transformă într-o proză minimalistă foarte fină. Personajul-narator din povestirile Nataliei Graur se uită la lume cu o privire de hippy şi asta nu poate să nu placă. Cristi Mariuţă se diferenĹŁiază de Natalia Graur prin predilecĹŁia sa pentru descrierea violenĹŁei lumii în care trăim şi a impactului acesteia asupra tinerei generaĹŁii. Nu pot să nu amintesc în acest sens de proza sa despre un circar care se mutilează în faĹŁa publicului. Totuşi, dacă ar fi să răspundem la întrebarea cine e liderul acestui grup, atunci, sigur, îl voi numi pe Ion Buzu. El nu numai că este un tânăr rebel, dar mai e, în acelaşi timp, şi un mare admirator al prozatorilor americani din ultimele valuri.

Una peste alta, în literatura română e pe cale să se afirme o nouă promoĹŁie literară basarabeană. Cred că aceasta o să ne furnizeze foarte multe surprize. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

babasının taş gibi bir kadını bulup evlenmeye karar vermesi porno ve onu bir de kendi yaşadıkları eve getirmesi sonucunda mobil porno hayalini kurduğu seksi kadının üvey annesi gibi sex hikayeleri olduğunu fark eden genç adam seks tecrübesinin ve üst sex izle seviye olduğu dışarıdan bakıldığında çok net şekilde porno seyret belli olan üvey annesini hayal edip 31 çekerek düşlerken porno izle odanın oradan geçen mature üvey oğlunu görür Odaya hd porno gelip sikini kimin için kaldırdığını soran üvey annesiyle porno farkında olmadan yakınlaşan genç adam boşalmak mobil porno izle için olgun bir kadının hayallerini kurduğunu söyleyince mature porno izle sikini eline alıp amına sokmadan çıplak şekilde üzerine çıktı