Economie

CNA: Banii acordaţi R. Moldova pentru construcţia Punctelor de control la frontieră au fost utilizaţi ineficient

Studiul a fost efectuat în baza implementării Proiectului „Agricultura competitivă din Moldova (construcţia Punctelor de Inspecţie la Frontieră-PIF)” de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Proiectelor (UCIMP) în domeniul agriculturii şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

Potrivit Serviciului de presă al CNA, în pofida faptului că aceste proiecte au fost lansate cu trei ani în urmă, fiind cheltuite mijloace creditare substanţiale, pînă în prezent nu s-a reuşit implementarea acestora, fiind create premise în vederea compromiterii proiectului dat şi prejudicierea statului.

În acest sens, experţii au constatat greşeli în cazul licitaţiei de lucrări pentru construcţia PIF Leuşeni, caietele de sarcini fiind întocmite cu deficienţe și unde erau indicaţi termeni ireali de executare a contractului. „Totodată, urmare a tergiversării implementării proiectului vizat, valoarea contractului de reconstrucţie a fost majorat de la 11,5 milioane de lei (oferta cea mai mică de la prima etapă a licitaţiei) pînă la 26,6 milioane de lei (oferta cîștigătoare)”, a comunicat sursa citată.

Totodată, în cazurile PIF Tudora şi PIF Criva lucrările de construcţie au avut loc cu tergiversarea termenului din cauza că ANSA, în calitate de beneficiar al obiectivelor date, nu a întreprins măsurile necesare pentru obţinerea coordonărilor şi autorizaţiilor necesare. „Ca rezultat, nici unul din contractele cu privire la construcţia PIF-urilor, al căror beneficiar este ANSA, nu au fost executate în termenii stabiliţi, finalizarea acestora fiind tergiversată semnificativ, în mod deliberat”, au constatat experţii CNA.

De asemenea, în cazul licitaţiilor privind elaborarea a două sisteme informaţionale (MMSV şi LIMS) în domeniul sanitar-veterinar, au fost stabilite situaţii de conflict de interese între compania cîștigătoare „Romanian Soft Company” şi unul dintre membrii comisiei de licitaţie. În pofida faptului că sistemele informaţionale MMSV şi LIMS, ulterior elaborate, au trecut toate certificările de conformitate, ANSA a refuzat sa le primească la balanţă şi să le implementeze, invocînd nefuncţionalitatea acestora, lipsa rezultatului scontat şi a unei platforme pentru operarea produselor software. În timp ce ANSA tergiversa implementarea sistemelor, la acea etapă deja expirase 75% din perioada de garanţie şi mentenanţă, asigurată de către furnizorul sistemelor informaţionale, în conformitate cu obligaţiile contractuale.

Solicitat de agenţie, şeful Direcţiei analiză strategică din cadrul CNA, Ion Nastas, a specificat că „CNA l-a informat pe Premierul Pavel Filip despre rezultatele studiului şi a sesizat Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare pentru a întreprinde măsurile necesare în vederea înlăturării încălcărilor depistate, precum şi asigurarea implementării eficiente a proiectului. Totodată, subdiviziunile CNA au fost îndemnate să efectueze verificări privind legalitatea acţiunilor factorilor de decizie ai ANSA şi UCIMP”, a spus Nastas.

Timpul.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *