Actualitate

CNA contestă un proiect de lege promovat de Ministerul Transporturilor în domeniul aeronautic

Concluzia aparține inspectorilor Direcţiei legislaţie şi expertiză anticorupţie din cadrul Centrului Național Anticorupție.
Potrivit expertizei elaborată de aceștia, numărul excesiv de discreţii acordate prin proiectul de lege Autorităţii Aeronautice provoacă îngrijorări referitor la implementarea securităţii aeronautice în mod echitabil. De asemenea, există multe riscuri în legătură cu interpretarea normelor exclusiv la latitudinea Autorităţii, ceea ce pe termen lung ar putea avea consecinţe grave asupra sectorului securităţii, relatează portalul Anticorupție.md

Astfel, exerții au observat că proiectul de lege conține multe prevederi generaliste care pot fi utilizate în detrimentul interesului public prin interpretarea abuzivă a acestora, respectiv sunt inacceptabile, în special în domeniul aeronautic.
„Există riscul ca Autoritatea să stabilească condiţii personalizate sau adaptate unor operatori aeroportuari în vederea obţinerii unor favoruri sau beneficii de la aceştia sau să aplice derogări nefondate, la fel din interese personale sau de grup. Derogările de la legi denotă un risc sporit de coruptibilitate, deoarece sunt adaptate necesităţilor unor persoane sau grupuri concrete. Prin urmare, derogărilor de securitate trebuie acordată o atenţie deosebită pentru a exclude aplicarea legii la latitudinea Autorităţii”, atenționează inspectorii Direcţiei legislaţie şi expertiză anticorupţie din cadrul Centrului Național Anticorupție.

Potrivit experților, referinţa la „modul stabilit de Autoritatea Aeronautică Civilă”, formulare care se repetă de mai multe ori în proiectul de lege, este generatoare de coruptibilitate, ori nu este cert actul prin care se vor stabili condiţiile, cerinţele, procedurile, precum şi instituţia care le va aproba.
Precizăm că acesta nu este primul proiect care se referă la domeniul aeronautic și care primește aviz negativ din partea CNA din cauza riscurilor de corupție. În octombrie 2016, portalul Anticorupție.md scria despre un nou regulament privind ajutorul de stat acordat aeroporturilor și companiilor aeriene proaspăt înființate, elaborat de Consiliul Concurenței.

În viziunea CNA, însă, s-ar dori, între altele, promovarea intereselor financiare ale Aeroportului Internațional Chișinău, care a fost concensionat și beneficiază deja de investiții pentru exploatare, precum și a intereselor companiei Fly One, despre care Anticoruptie.md a scris că este afiliată ministrului Justiției Vladimir Cebotari.
 
Anticoruptie.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *