CNN: Mormânt de 4400 de ani descoperit în Egipt

publicat în Istorie pe 17 Decembrie 2018, 08:50

În sudul orașului Cairo a fost descoperit un mormânt cu o vechime de peste 4 000 de ani, care conținea desene bine conservate, potrivit Ministerului Antichităților din Egipt citat de CNN.

Ministrul antichităților, Khaled al-Anani, a declarat că mormântul a fost descoperit în situl arheologic Saqqara și este din cea de-a 5-a dinastie a faraonilor, care a condus acum aproximativ 4400 de ani.

Mormântul aparținea unui preot regal de purificare, cunoscut sub numele de "Wahtye", a declarat al-Anani. Inscripțiile sugerează că preotul a servit în timpul domniei faraonului Nefer-Ir-Ka-Re și a fost supraveghetorul și inspectorul regal al bărcii sfinte.

Al-Anani a spus că zidurile mormântului au fost decorate cu scene colorate, ilustrându-l pe Wahtye cu mama, soția și familia sa.

Șeful misiunii de excavare, Mostafa Waziri, a declarat că alte desene descriu vinuri și articole de ceramică, spectacole muzicale, navigație, vânătoare și fabricarea de mobilier funerar.

Waziri a declarat că echipa sa a ajuns la mormânt în noiembrie, dar că a durat ceva timp pentru a intra întrucat ușile sale erau sigilate.

Aproximativ 50 de nișe din interiorul mormântului conțineau statui colorate sculptate în stâncă reprezentând persoane stând în picioare sau în poziția scribului, a spus Waziri.

"Această statuie ar putea aparține decedatului sau unui membru al familiei sale", a spus el.

Directorul general al site-ului, Sabry Farag, a declarat că mormântul are o lungime de aproximativ 10 metri și o lățime de 3 metri, cu un subsol.

Acesta conține, de asemenea, cinci nișe de înmormântare, a spus Waziri, care vor face obiectul unor săpături ulterioare.

În noiembrie, Ministerul Antichităților a anunțat că un masiv cimitir pentru pisici și o colecție rară de scarabei mumificați au fost descoperite printre cele șapte morminte la Saqqara.

În Saqqara se găsește și faimoasa piramidă în trepte.