Ultima oră

Codul IBAN pentru transferurile naţionale

Acest pas asigură avantaje moderne ale transferurilor respective şi este prevăzut de modificările şi completările operate la Regulamentul cu privire la transferul de credit, aprobat de Banca Naţională a Moldovei, transmite IPN.

Aceasta este cea de-a doua etapă a implementării acestui cod, prima vizând transferurile transfrontaliere. În scopul adaptării la noua practică, va exista o perioadă de tranziţie pe parcursul căreia băncile şi alte instituţii vor accepta documente de plată cu indicarea codurilor IBAN, dar şi documente ce vizează conturile existente în formula de până la implementarea codurilor în cauză.

Perioada de tranziţie nu va fi aplicată la efectuarea transferurilor bugetare, în acest caz utilizarea codului IBAN fiind obligatorie de la 1 ianuarie 2016. Noile prevederi despre modul de utilizare, în derularea transferurilor naţionale, a documentelor de plată cu indicarea codurilor IBAN sunt orientate spre minimizarea erorilor, a timpului de procesare a datelor şi reducerea costurilor serviciilor de transfer.

În vederea asigurării, începând cu 1 ianuarie 2016, a unui regim normal de efectuare a plăţilor bugetare şi onorare a obligaţiunilor contractuale, Banca Naţională încurajează agenţii economici să se adreseze la oficiile bancare pentru a semna acorduri adiţionale la contractele de cont bancar şi să întreprindă acţiunile necesare pentru a informa contra-părţile privind noile lor date bancare.

Codul IBAN aferent transferurilor internaţionale a fost implementat în Republica Moldova în anul 2013.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *